Translate

Să nu-ți jelești morții, să nu-ți plângi durerile

24 aprilie 2018

       Nu mai apuc să scriu, uneori mă mir că mai reușesc să respir... Viața nu știe să dea pauze, să dea răgaz să-ți tragi sufletul și să-ți pui ordine în gânduri. Câteodată am impresia că funcționez din inerție, pe pilot automat; în ultima vreme, cel puțin, atât de multe vești proaste am primit și atâtea lucruri negative s-au întâmplat, încât atunci când mă pomenesc râzând, creierul meu parcă îmi spune să nu mă obișnuiesc  cu binele, căci nu se știe ce va mai urma...
      Și nu e timp de digerat tot, oamenii vor să treci repede peste orice și să fii acolo, prezent 100%, să nu simți, să nu-ți permiți să ți se distragă atenția, să fii concentrat și implicat, să nu-ți jelești morții, să nu-ți plângi durerile. Spun ca ei și mai departe fac tot ce știu eu. Asta pare a fi rețeta supraviețuirii. Și calea spre dezumanizare, aș adăuga. Atâta vreme cât nu ne dăm voie să gândim tot ce ni se întâmplă, nu facem decât să intrăm în transă, să acționăm programat, precum roboții, anihilând emoții, sentimente, devenind nu indiferenți, ci mai degrabă nesimțiți, reci.
      Un sistem se clădește de jos, începând de la mic la mare; se spune că peștele de la cap se împute, dar eu am constatat că niciun sistem nu poate funcționa normal, dacă baza este prost construită, dacă oamenii fără funcții importante se poartă urât sau sunt tratați ca niște cârpe, dacă atunci când avansează, uită de unde au plecat, dacă pretind în plus pe lângă salariul lor, ca să facă ceea ce ar trebui oricum să facă. Și îi privești într-un anume fel, încercând să le arăți cumva că ei sunt modele pentru alții, dar îți dai seama că te lupți cu morile de vânt. Că banu-i ochiul diavolului și cine-l are cu vârf și îndesat, pare că și-a vândut sufletul pentru el, de se comportă de parcă ar fi stăpânul lumii. Că nu ar trebui să ne mai mirăm că mor oameni tineri, că stresul e la ordinea zilei, că avem șomeri sau că alții își dau demisia pe capete. Unii ar munci, dar șefii au rămas fără suflete de dragul business-ului și pun presiune pe cei din jur; cer perfecțiune, deși știu că nu există, sau, și mai grav, vor oameni fără sentimente, fără alte responsabilități decât sfânta companie în care lucrează.
      Minunata lume nouă e tot mai aproape, dar noi n-avem ochi să vedem, nici urechi să auzim, iar în curând, nici umani nu vom mai fi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS