Translate

Activități de weekend

20 noiembrie 2017

             Dacă a fost weekend și ploaie, a fost migăleală în casă, pentru iarnă; doi brăduți quilling, cu magneți și niște steluțe de anul trecut, pe care le-am lăcuit, le-am dat cu sclipici și la fel ca pe brăduți, le-am făcut magnetice; brăduțul cu pietricele a fost la cererea domnișoarei din dotare, la cel simplu m-a ajutat școlarul, eu am făcut formele, el le-a lipit, apoi și-a pierdut interesul; și l-a recuperat însă, rapid, pentru porția de pictură; aici le-am servit piticilor niște traforaj tot cu tematică de iarnă, brăduți și reni, pe care îi cumpărasem cu gândul de a-i picta și apoi a-i atârna în bradul de Crăciun. La asta ne-am antrenat și noi, cei mari și tare bine-a fost! Cât încerc să mă dumiresc dacă rezultatele sunt suficient de prezentabile, trebuie să mă gândesc la alt tip de ornamente pentru împodobirea bradului. Nu de-alta, dar vremea rece ne va împiedica destul de mult să ieșim afară, la zbânțuială, așa că ne trebuie activități multe și diverse până începe tradiționala vacanță de iarnă, la bunici.

Orice presupune decupat, lipit, pictat, e un succes garantat!

Quilling de iarna

Quilling de iarna

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS