19 mai 2017

Zdrobită primăvară

E răsturnată parcă lumea peste mine,
împinsă de durere și nevoi,
uitând că geografia proastă
are o soartă mai zdruncinată și mai vastă,
punându-ne pe noi
sub scutul greu de gheață ori de ploi.
Mă ghemuiesc și mă-nvelesc în gând,
zădărnicind cumva creșterea mea în muguri,
dorința de a-i ajuta
pe cei care se-aud plângând
și stau grămadă precum boabele de struguri.
Inima urlă după soare,
mintea se luptă să rămână
cât de cât trează și aprinde lămpi.
E-un peisaj absurd de trist
în pragul unei ere aburinde,
se cere celebrată tăcerea unei grinde
ce ține casa-ntreagă.
Cine va vrea să dreagă
ceea ce hoții au furat din suflet,
din aurul curgând în opere de duh?
Se plimbă păsări prin văzduh
și țipă disperate zărind până departe
întrega jupuire de pe fire.
Pe mine se prăvale, din nou,
această omenire. 




Subscribe to Our Blog Updates!




Share this article!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML