05 februarie 2016

Ce are ea şi eu nu am?!

             Ne-am cunoscut într-o zi de vară. Senină, caldă, poate chiar toridă. Mă întrebam cum va fi întâlnirea, ce ne vom spune, cum ne vom privi, oare cum arată, cum mă voi simţi, ce voi gândi. Întâlnirea a fost mai mult decât civilizată, ea nu a vorbit deloc, eu am spus multe, pentru amândouă. O priveam: tinerică, păr negru, mâini fine, degete lungi, siluetă, o drăguţă, ce să mai. Eu: ceva mai mulţi ani decât ea, experienţă de viaţă măcar în teorie, un copil la activ, capacităţi de adaptare nebănuite. Ea îmi vrăjise soţul şi reuşise să-i intre în graţii băieţelului meu. Trebuia, din nou, să-mi demonstrez că pot trece şi peste asta, doar am făcut faţă şi altor provocări, aşa că m-am străduit să-i arăt că am situaţia sub control. Măcar că eram mai mare, trebuia să şi dovedesc asta.
             Ce n-am anticipat e că nu puteam, totuşi, concura cu ea. Era proaspătă, cu poftă de viaţă, cu multă dorinţă de a învăţa lucruri noi, de a se autodepăşi, de a-şi dovedi că da, se poate adapta la orice fără nicio problemă. Şi aşa a rămas.
             Un an şi jumătate mai târziu, bruneta mea din acea zi de vară e o şatenă veselă şi simpatică. O copilă cu multă poftă de viaţă şi de aventuri cu mami, tati şi Matei. Căci fără frăţiorul ei năzdrăvan, lucrurile parcă nu pot fi la fel de savuroase.



Subscribe to Our Blog Updates!




Share this article!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML