20 ianuarie 2009

Şi te-ai dus, intimitate! Şi-a murit viaţa privată!

Dacă până acum ne tot întrebam dacă şi cine ne ascultă telefoanele, de acum încolo putem fi siguri nu numai că ne sunt ascultate convorbirile, dar sunt şi stocate timp de 6 luni, odată cu sms-urile şi email-urile pe care le trimitem.
Nu vă vine să credeţi? Citiţi aici!

Încep să cred, dacă nu cumva credeam deja, că în ţara asta totul e o iluzie. Începând cu democraţia şi culminând, acum, cu libertatea. Poate o să avem surpriza ca la poştă cineva să ne citească şi scrisorile pe care le trimitem, dacă tot şi-au permis mai-marii noştri să ne încalce în asemenea hal dreptul la intimitate şi la viaţă privată!

Am şi eu curiozitate (bine, mai multe, dar asta e prioritară în momentul de faţă): în categoria celor de-acum lipsiţi de intimitate, intră şi aceşti oameni desemnaţi (sau nu chiar) prin vot uninominal, care pun în aplicare ziua ce visează dup-amiaza pe scaunele din Parlament? Sau au făcut legea de-aşa manieră încât operatorii de telefonie şi date să-i ocolească?

Iubitule, de-acum înainte să nu-mi mai povesteşti la telefon sau pe mess cum o să facem noi copii diseară, s-ar putea să le facem poftă şi altora şi nu-i frumos, nu-i aşa?

Glumă-glumă, da' legea asta-i serioasă!



Subscribe to Our Blog Updates!




Share this article!

4 comentarii:

  1. mie imi place sa soptesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne... ma ingrozeste subiectul asta. Plus cipurile care vor fi implantate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar fi trebuit sa fac un later edit si sa precizez ce ti-am zis deja, Leo si anume ca ei spun ca nu inregistreaza si continutul. Dar is atat de obosita, incat later edite-ul l-am facut aici. :">

    RăspundețiȘtergere

Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML