Translate

Toamnă în cartier

Dacă poezie nu am,

Ce-o fi o fi, n-ai cum să știi...

          Frumoasă toamnă, tristă toamnă, grea pe alocuri... 6 luni fără poeta Maria Barbu, mai bine de 1 an de când am dat privatul pe stat (greu an, apropo), mulți ani de București, un deceniu, mai exact, nouă de căsnicie, alți 10 de relație, 7 de mămicenie, al 2-lea de școală și lista ar putea continua.
         Concluziile? Multe, dar nu sunt pentru toată lumea. Sunt și bucurii, sunt și dezamăgiri, sunt și regrete. Până la urmă, asta înseamnă să trăiești. Cineva îmi spunea că eu sunt mai organizată, apropo de lucrul de la 7 la 15... nu e vorba de organizare, e vorba de nevoie, nevoia te învață multe, printre care și renunțarea la pretenții... nu poți să ai pretenții să lucrezi în cine știe ce domeniu, dar să-ți poți lua și copilul la 4, de la afterschool, pentru că la prânz oricum nu ai putea...

*******

Cântec șoptit

cad frunzele orgoliului
peste ochii prea deschişi către lacrimă.
simetrice, mâinile se ascund după chip,
să nu se mai vadă inelul,
să nu se mai vadă inima.
cu câtă severitate se ascut pe ceruri stelele!
gândul se clatină,
până când
din el ies aievea mari păsări de lumină.
în grădina gurii, limba mea spune cântece
pe care numai urechea aceea,
ascunsă în auzul tău cel mai adânc,
le poate auzi.


*******


O zi bună

13 octombrie 2018

începe cu o priveliște minunată dimineața, o ciocolată caldă în cana preferată și flori pe neașteptate






Weekend fain să aveți!

Toate trec

Semne clare toamna are



Timpul nu ne va ajunge niciodată

10 octombrie 2018

sursă foto: Internet
        Cu cât ne dorim să facem mai multe în viață, cu atât timpul ne va ajunge mai puțin. Să facem, să avem cere mult mai mult efort decât să fim; poate de-asta și omitem să ne gândim mai mult la lucrurile care ne fac plăcere; printre toate câte sunt de făcut pentru a avea, să fim pur și simplu, să privim apusul sau să facem efectiv ceva care ne bucură sufletul, pare atât de mic, încât ni se pare absurd să nu găsim timp și pentru asta. Și totuși nu se întâmplă și așa rătăcim drumul către noi înșine. 
          Până la urmă care e scopul acestei alegături zilnice? O casă mai mare, un serviciu mai bun, copii mai deștepți decât ai altora, cu șanse mai mari la un trai mai bun.... care trai, acesta cu fugă în fiecare zi? Omul ar supraviețui cu mult mai puțin, sufletul ar fi mult mai împăcat fără tot acest dat peste cap după agonisire, dar societatea, ce facem cu societatea? Pe care o vedem zilnic pe stradă, dar mai ales în media și pe rețelele de socializare, o societate care pune standarde înalte, care zice că dacă vrei să fii declarat un om împlinit, trebuie să ai mașina x, apartamentul y, copiii la școala z, jobul s, trebuie să ai n kilograme, să arăți mereu ca scos din reclame și cu zâmbetul pe buze. Asta vrem să fim, actori într-o viață fabricată, pentru asta să fi fost oare creați?

           Timpul ne ajunge, sau nu, proporțional cu bunurile materiale pe care vrem să le obținem în timpul șederii noastre pe pământ. Cu cât ne dorim mai multe, cu atât timpul e mai puțin și noi tot mai departe de noi înșine, de esența noastră.
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS