Relațiile nu merg de la sine

11 iulie 2017

           După o serie de discuții cu cineva drag, concluzia la care am ajuns e că niciun fel de relație nu merge bine de la sine. Oamenii se cunosc, se împrietenesc, se iubesc, se căsătoresc și se așteaptă să fie totul numai lapte și miere, iar persoana de lângă să fie un soi de ghicitor în privire a dorințelor și idealurilor lor. Ideea e că indiferent de natura raporturilor stabilite (prietenie, colegi de serviciu, soți, etc.), nimic nu funcționează doar așa, pentru că trebuie. Fiecare trebuie să-și facă partea sa, fiecare trebuie să fie conștient/ă de ceea ce vrea de la celălalt, dar mai ales de ceea ce e dispus/ă să ofere. Dacă tu nu poți trece peste minciună, cu siguranță nu vei accepta să afli că iubitul n-a stat peste program, la serviciu, ci a ieșit cu băieții la o bere, dar nu ți-a spus adevărul pentru că : fie s-a temut de reacția ta, fie n-ai vrut să afli adevăratul motiv, fie avea nevoie de o gură de aer și exemplele pot continua.
          Oamenii nu sunt trași la indiggo, nu le plac aceleași lucruri, nu au aceleași pasiuni, aceleași așteptări, aceleași idealuri, situațiile diferă de la un cuplu la altul, de la o căsnicie la alta. Pentru unii contează să-și spună la revedere în ușă, dimineața, când el pleacă la muncă și ea mai rămâne puțin să lenevească. Pentru alții e important să li se vorbească domol, sau să li se dea mereu dreptate, sau să primească micul dejun la pat. Dar dacă cei doi nu sunt atenți unul la altul și fiecare e croit doar să primească, nu să și ofere, lucrurile n-au cum să meargă.

Orice relație e bidirecțională
 
          Dragostea, relația, căsnicia sunt ca florile: trebuie udate, îngrijite, plivite; plivite de egoisme, răutăți gratuite, orgolii nemăsurate. Nu sunt eu mare expert, dar din ce-am trăit și din ce-am văzut și văd în jurul meu, constat că mulți sunt pregătiți să primească, dar nu vor/ pot/ știu să dea. Nu se gândesc la relație ca la ceva bidirecțional, ci unidirecțional și-atunci e clar că cineva iese șifonat.
         Majoritatea ajung să fie nefericiți, dezamăgiți, frustrați, indiferenți, nu-și mai sărută partenerul, pentru că nu le mai vine, nu-l mai îmbrățișează azi că nu au chef, mâine că e prea cald și nu suportă, poimâine că îi doare capul și răspoimâine se produce ruptura și vine uimirea: vaaaai, mă părăsește/ mă înșeală/ a băgat divorț! Dar astea nu se produc peste noapte, sunt lucruri care se adună în timp, detalii care pentru unul contează și pentru altul nu. Cum contează și locul în care s-au cunoscut și motivul pentru care s-au luat, pentru că dacă se iau crezând că totul va fi simplu și frumos fără niciun fel de efort, n-are cum să fie bine. Alții se iau cu gândul că dacă nu se înțeleg, se despart; păi cu un astfel de început, în care întrevezi deja sfârșitul, nu ai cum să construiești ceva trainic, la primele defecte pe care le vei descoperi la celălalt, deja vei fi tentat/ă să ameninți cu divorțul.
         Căsătoria nu e o joacă, relațiile, de orice fel ar fi ele, nu sunt o joacă, sufletul nu poate fi cârpit la infinit. Știu că am mai scris despre asta și cu siguranță voi mai scrie, pentru că oamenii se plâng că nu-și găsesc jumătatea, că nu se mai înțeleg cu cel/ cea de lângă ei, că nu sunt înțeleși, iubiți, compătimiți, respectați. Dar într-o lume în care toate sunt pe repede-înainte, în care începuturile se consumă pe rețelele de socializare, în care lucrurile se fac în sens invers față de cum ar trebui și valorile au fost răsturnate, nici nu e de mirare că nimic nu ne mai e pe plac. 

Tehnologia ne-a lăsat fără mister
 
         Progresul tehnologiei ne-a ajutat din unele puncte de vedere, dar ne-a pus bețe în roate în altele. Nu mai e mister, nu mai e curiozitate. Și cum mai fie, când totul e la vedere pe Facebook, pe Twitter, pe Instagram? Cum să mai viseze un băiat la o fată, când deja o vede în costum de baie pe rețelele de socializare? Și nu doar că o vede el, dar o văd atâția alții, el o împarte cu lumea întreagă înainte de a fi a lui.
        Poate că sunt de modă veche, o minte bătrână într-un trup tânăr, dar mi se pare că pe vremuri - acele vremuri în care băiatul se fâstâcea când îți cerea prietenia verbal, nu pe net, când își dorea să te țină de mână și nu știa cum să facă, când îți trimitea bilețele și se supăra când te vedea cu altul la un suc - era totul mai curat, mai frumos și mai simplu. De când s-a desființat curtea pe care o făceau fetelor reprezentanții sexului tare și s-a inventat liftul, totul a trecut la alt nivel. Și în loc de lapte și miere, curg divorțurile, dezamăgirile, inimile frânte, depresiile și frica de a avea încredere în cineva de sex opus... în loc să fie mai bine, e mai rău. 
        Mulți își amintesc cu tristețe că în tinerețe n-au fost liberi să facă tot ce vroiau, că la ora 10 seara sau mai devreme trebuia să fie în casă, că părinții îi țineau din scurt, că fetele n-aveau voie să iasă îmbrăcate oricum din casă, că băieții nu puteau scoate o domnișoară la horă sau în or, dacă nu aveau gânduri serioase. Poate era strictețe, dar parcă era mai sănătos așa. Acum tinerii se probează unii pe alții de parcă și-ar lua pantofi, nu parteneri de viață și-apoi, după ce au tot trecut dintr-o relație în alta, se miră că nu sunt fericiți
        Ce ne dorim, de asta avem parte! Ce semănăm, aceea culegem! Sigur că nu există rețete și nu vorbesc de cazuri extreme, cu abuzuri de orice fel. Fiecare vine în relație cu propriul său bagaj de experiențe, cunoștințe, obiceiuri, principii și durează un timp până cei doi află cum să le îmbine fără să se piardă pe sine. Dragostea nu e oarbă! Dacă e oarbă, nu e dragoste, e dorință, pasiune, înflăcărare de moment, orgoliu!


7 comentarii:

Anonim spunea...

el o împarte cu lumea întreagă înainte de a fi a lui.......
ce tare e asta

Anonim spunea...

cautam ghilimelele sa vad daca e un citat sau nu (ca precedentele postari :()
Din fericire nu am gasit nimic de genul. Buna postarea... ideea..

Crengu spunea...

Multumesc pt apreciere si pt semn! :)

Adelina spunea...

Eu l-am cunoscut pe-al meu soț pe o rețea de socializare. E drept că nu aveam poză în costum de baie. Nu aveam poze deloc. :d El mi-a trimis primul mesaj. L-a intrigat descrierea din profil și ... că scriam cu diacritice. :))
*În urmă cu 11 ani faptul că foloseam diacritice era ceva interesant, mai ales pt. un IT-ist. :)

Crengu spunea...

Ade, voi sunteti o exceptie. Dar ca voi cati?

Adelina spunea...

Da, probabil. Totuși mai știu pe cineva. O amică care a cunoscut un băiat pe Twitter. Au vorbit 1 an parcă. Acum sunt căsătoriți și locuiesc în Anglia.

Site-ul pe care ne-am cunoscut noi doi nu știu dacă mai există, oricum la vremea respectivă era ceva fain. Și când mi-am dezactivat contul, le-am și scris motivul (că mi-am cunoscut viitorul soț prin intermediul lor și le-am mulțumit).
Ce e interesant: noi doi locuiam foarte aproape unul de celălalt (eu în cămin, el în chirie) și uite că nu ne-am intersectat. Sau poate da, am trecut unul pe lângă celălalt însă nu a fost timpul potrivit.
Și iar ceva: deși aveam cont de 2-3 ani pe site-ul respectiv și am mai vb. și cu alți băieți, doar cu el am acceptat să mă întâlnesc.

Crengu spunea...

Hehe, ce fain! Ferice de voi si de amica ta! Pentru altii n.a functionat la fel, am vreo 3 exemple in minte, dintre care 1 divort (si aveau si un copil), iar celelalte 2 cupluri n.au ajuns la casatorie.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS