Pedagogii din viața mea: Doamna O.

3 iulie 2017

           Recent, am revăzut-o pe doamna profesoară de franceză din gimnaziu. Și nu doar că am revăzut-o, ci am avut și un răgaz să stăm de vorbă, printre privirile aruncate piticilor din parc: doi ai mei și un nepot al său. Am realizat, cu această ocazie, că au trecut nu mai puțin de 17 ani (17!!!) de când am terminat clasa a VIII-a.
           Doamna O. a fost prima care mi-a cultivat gustul pentru franceză și care m-a ambiționat să învăț de fiecare dată mai mult, pentru că foarte rar reușeam să iau nota maximă. De fiecare dată când credeam că gata, am reușit, doamna O. indentifica, de nu știu unde, o greșeală care-mi știrbea succesul, care mă enerva și mă motiva în același timp. Parcă ar fi știut că pot mai mult și că undeva am un buton care accesează acest mai mult, pe care dânsa l-a descoperit și l-a folosit cu succes.
           Nu i-am spus asta când ne-am întâlnit, am preferat să vorbim despre ceilalți profesori pe care i-am avut la clasă, despre copii, despre cum trece timpul. Nu i-am spus nici măcar că încă mai țin minte un cântec în limba franceză pe care l-am învățat la clasă. Sau că în acea zi, când au venit acei elevi din Landerneau în școală, mi s-a sădit în inimă dorința de a vedea Franța. Sau că într-un final mi s-a împlinit dorința. Nu i-am povestit nimic despre marea mea pasiune pentru franceză sau despre recunoștința pe care i-o port pentru devotamentul și exigența cu care ne-a predat o limbă atât de specială. Și cumva știu și motivul pentru care am făcut asta...
          Pentru dânsa urmează un ultim an în învățământ și știu că acest final este unul binemeritat. Pentru mine, odată cu toamna și cu școlarul din dotare, începe școala din nou și nu-mi doresc decât ca băiatul meu să aibă parte de dascăli măcar pe jumătate de dedicați pe cât au fost cei pe care i-am avut eu.

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS