Eu scriu, tu scrii, noi scriem. De ce?

21 iunie 2017

           Când citesc ce minunății scriu alții, fie poezie, fie proză, mă întreb de ce mai scriu eu. E clar că nu voi inventa roata și nici nu voi descoperi cine știe ce tehnică miraculoasă de a așterne cuvintele, totuși... scrisul nu mă lasă și văd bine că nici eu nu-l las pe el. Poate că Andre Maurois are dreptate

         „Nevoia cuiva de a se exprima scriind, izvorăște dintr-o greutate de adaptare la viață sau dintr-un conflict interior pe care omul nu reușește să-l clarifice prin anumite eforturi.(The New York Times, 10 oct 1967, p 42) Iar părintele Filothei Faros explică afirmația lui Maurois astfel:

        „Niciun scriitor nu scrie pentru că a găsit un răspuns la o problemă. Scrie, poate, întrucât are o problemă și dorește o dezlegare. Dezlegarea nu înseamnă o rezolvare facilă, ci presupune o mai largă și mai adâncă conștientizare a problemei spre care scriitorul este condus și cu care este nevoit adesea să se confrunte. Suntem deja într-un proces de creație atunci când ne confruntăm cu o problemă. Scriitorul și artistul nu oferă răspunsuri, ci creează trăind ceea ce încearcă să lucreze în ei, îndemnați fiind să caute, să găsească acel ceva ce nu poate fi transmis. Oferirea unui tablou sau a unei cărți lumii este parte a unui proces continuu de căutare.” („Manual de iubire”)


          Scrisul e eliberare, frământare, rezolvare, conștientizare, creație, trăire, pe rând sau laolaltă, toate sau nimic dintre ele. Ce mi-e clar e că fiecare știe de ce scrie, chiar dacă n-o spune răspicat, sufletul știe, el nu poate fi păcălit. Cu un singur lucru nu pot fi de acord, cu îndemnul de odinioară al lui Heliade-Rădulescu: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”  Cantitate nu înseamnă și calitate, prefer varianta mai rar și bine, decât mult, înșirând, cum spune poetul, „cuvinte goale”.



Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS