Detaliu din altă lume

23 iunie 2017

Biserica Sf. Constantin și Elena, Schitu Golești, Argeș   
          Vița-de-vie este unul dintre simbolurile care exprimă relația dintre Dumnezeu și poporul său: ''Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta,.... și o desăvârșește pe ea, pe care a sădit-o Dreapta Ta, și pe fiul omului pe care l-ai întărit ție'' (Psalmi 79: 15, 16). 

          "Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este lucrătorul (...) Rămâneți în Mine și Eu în voi. Precum mlădița nu poate să aducă roada de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard. Dacă rămâneți întru Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți ceea ce voiți și se va da vouă" (Ioan 15: 1, 4,5,6,7).  
(http://www.crestinortodox.ro)

Eu scriu, tu scrii, noi scriem. De ce?

21 iunie 2017

           Când citesc ce minunății scriu alții, fie poezie, fie proză, mă întreb de ce mai scriu eu. E clar că nu voi inventa roata și nici nu voi descoperi cine știe ce tehnică miraculoasă de a așterne cuvintele, totuși... scrisul nu mă lasă și văd bine că nici eu nu-l las pe el. Poate că Andre Maurois are dreptate

         „Nevoia cuiva de a se exprima scriind, izvorăște dintr-o greutate de adaptare la viață sau dintr-un conflict interior pe care omul nu reușește să-l clarifice prin anumite eforturi.(The New York Times, 10 oct 1967, p 42) Iar părintele Filothei Faros explică afirmația lui Maurois astfel:

        „Niciun scriitor nu scrie pentru că a găsit un răspuns la o problemă. Scrie, poate, întrucât are o problemă și dorește o dezlegare. Dezlegarea nu înseamnă o rezolvare facilă, ci presupune o mai largă și mai adâncă conștientizare a problemei spre care scriitorul este condus și cu care este nevoit adesea să se confrunte. Suntem deja într-un proces de creație atunci când ne confruntăm cu o problemă. Scriitorul și artistul nu oferă răspunsuri, ci creează trăind ceea ce încearcă să lucreze în ei, îndemnați fiind să caute, să găsească acel ceva ce nu poate fi transmis. Oferirea unui tablou sau a unei cărți lumii este parte a unui proces continuu de căutare.” („Manual de iubire”)


          Scrisul e eliberare, frământare, rezolvare, conștientizare, creație, trăire, pe rând sau laolaltă, toate sau nimic dintre ele. Ce mi-e clar e că fiecare știe de ce scrie, chiar dacă n-o spune răspicat, sufletul știe, el nu poate fi păcălit. Cu un singur lucru nu pot fi de acord, cu îndemnul de odinioară al lui Heliade-Rădulescu: „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”  Cantitate nu înseamnă și calitate, prefer varianta mai rar și bine, decât mult, înșirând, cum spune poetul, „cuvinte goale”.



Quilling: new project!

crengu quilling

Poveste din pădure

19 iunie 2017

Dacă tot a venit vara, să ne închipuim că stăm într-un hamac și să ne delectăm, zic: 

La marginea verii

15 iunie 2017

E-n aer parfum de tei năucitor
parfum de iunie, de drag și de dor
și timpul ne răsfoiește
pe plaiuri cu fân proaspăt cosit
la marginea verii
ar trebui să păstrăm mai mult cu noi astfel de clipe
să le toarcem pe fusuri de inimi
și să le împletim în cununi la sfârșit de an
să nu așteptăm să se termine viața
ca să iubim fără limite, până la cer
să oferim îmbrățisări ca baloane colorate
să înălțăm zâmbete ca fulgere în mijlocul furtunilor
și să ținem sufletul treaz
ca să nu adormim în toiul aducerilor-aminte
să-mbătrânim frumos în ochii nepoților noștri
ca să le zâmbească îngerilor veniți să ne-ntâmpine
și să le-ntipărească în gene memoria oamenilor
care s-au întors în cer de la marginea verii
o vară cu parfum de tei năucitor
parfum de iunie, de drag și de dor

Adio, grădiniță!

Ultima serbare de grădiniță, doi ani la final... Unul își ia adio, celălalt abia o începe. 
Emoții și temeri totodată, din toamnă avem școlar!

 

 







Bună dimineața!

14 iunie 2017


  1.  Dacă pierzi o oră dimineața, vei umbla toată ziua după ea. (Richard Wately) 
     
  2. Nu-ți începe ziua cu bucățile zilei de ieri. Fiecare dimineață în care te trezești este un nou început pentru restul vieții tale. (Anonim)

  3. Nu subestima puterea cuvintelor și a gândurilor. Tot ceea ce-ți repeți în fiecare dimineață poate să te pună pe cărarea dorită a vieții. Gândește-te și vorbește despre victorie, succes, fericire și binecuvântări pentru a-ți influența destinul. (Nina Bolivares)

  4. Dacă mai ai doar un zâmbet, oferă-l oamenilor pe care-i iubești. Apoi ieși pe stradă și începe să spui ”Bună dimineața” la străini. (Maya Angelou)

  5.  Numără-ți faptele bune în fiecare dimineață și umple-ți mintea cu gânduri pozitive!
    Acesta este secretul pentru a fi fericit și inspirat pe tot parcursul zilei! (Voile Corine) 
     
  6. Trezește-te, îmbracă-te, nu întârzia și nu renunța niciodată. (Genevieve Rhode)


În fiecare zi, Dumnezeu se roagă la mine

12 iunie 2017

           Absurdul, destinul, Dumnezeu sau naivitatea, fac dintr-un vis al Sarei un scop în viață. Gândul că mama i-a apărut în vis, de pe lumea cealaltă și i-a spus că peste 2 ani și 11 zile va veni să o ia, a amplificat dorința tinerei de a-și trăi viața la maxim, de a o soarbe în întregime, fără să lase să-i scape vreo secundă. Așa că se desparte de cel cu care era într-o relație de 5 ani, după ce cunoaște o nouă iubire, o trăiește, suferă la finalul ei, se apucă de pictat, se-ndrăgostește din nou, își expune tablourile, filozofează, suferă iarăși din iubire și apoi așteaptă finalul. Acel final prevestit care, însă, nu vine. Dezamăgirea că a fost trasă pe sfoară, că a așteptat, naivă, un sfârșit care nu a venit, decide să se revolte împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii și-a regulilor acesteia și cum altfel, decât din interiorul unei mănăstiri. O decizie firească după 2 ani și 11 luni în care Sara trăise tot ce se putea trăi.
           Acolo se implică formal în orice activitate i se oferă, se lansează în discuții cu călugărițele și ține un jurnal în care-și notează gândurile, versurile, frământările, dovezile că Dumnezeu, de fapt, nu există. Astfel că după ce termini de citit cartea rămâi fix cu impresia opusă, că Dumnezeu există și că nu abandonează pe nimeni, respectându-i ființa, liberul arbitrul și puterea de a duce lucrurile. 
           Chris Simion a construit perfect acest roman, despre tânara de nici 30 de ani vorbind nu doar jurnalul său, ci și o măicuță cu care s-a împrietenit în mănăstire și care își trăia, la rândul său, propriile drame și alegeri. Viața Sarei se sfârșește totuși, deși parcă ajungi să nu mai crezi că se va întâmpla asta, ci că va trăi liniștit, ca o monahie. Scrisoarea pe care ea o trimite din locul în care ajunge după moarte și pe care am găsit-o într-un plic lipit pe ultima copertă a cărții, reprezintă cireașa de pe tort , fiind acel element surprinzător pe care numai mintea unui regizor îl poate crea.



Așa se face că am citit de două ori într-o săptămână această carte pe care am ales-o mai mult la întâmplare, cu intuiția. Abia după ce am cumpărat-o am realizat că aveam altă carte, a aceleiași autoare, pe o listă dintr-un sertar al minții. Însă n-am fost dezamăgită deloc, ba din contră, am simțit nevoia să o recitesc pentru că aveam senzația că ceva mi-a scăpat, că n-am reușit să o pătrund suficient cu mintea și cu sufletul, că totuși acesta nu e un roman despre înverșunare, revoltă și moarte, ci despre dragostea de viață, despre absolut, despre credință și curaj.
           Despre Chris Simion veți citi multe pe Internet, ca și mine, de altfel, lucruri frumoase, impresionante, veți afla că nu scrie cărți pe bandă rulantă, ci că durează ani până reușește să dea una la lumină așa cum își dorește (la cea de față, de exemplu, a lucrat trei ani). Eu pot să vă spun doar că abia aștept să văd un spectacol regizat de ea, acest „pui de Cioran în fustă lungă”, cum a numit-o George Pruteanu. 


Eternul paradox

      
      Unora le e dat să fie măreți, altora să fie mediocri, anonimi. Unde se face diferența? În credință, în resurse, în timp, în curaj... Poate nu degeaba se spune că cine nu riscă, nu câștigă! Gloria lumii e trecătoare, dar face bine psihicului! Iar ceea ce face bine sufletului, pentru lume nu contează! Greu paradox, dar în două luntri nu se poate, cum nu se poate să slujești la doi stăpâni. 

Deci, ce alegi? Asta-i întrebarea!


Trăiește asumat, nu lacom!

8 iunie 2017


            Uneori am senzația că am uitat să mai visez cu ochii deschiși, că am uitat să-mi mai proiectez dorințe în viitor... de parcă aș fi trăit tot ce se poate trăi și nu mai am nimic de făcut... adevărul e că mai am multe de împlinit și faptul că pun totul pe pauză câteodată, nu înseamnă că totul s-a terminat... am făcut greșeala asta odată, să cred că totul s-a terminat și că nu mi-a mai rămas nimic de făcut, decât să supraviețuiesc... și totuși am trăit, pentru că mi-au rămas multe, pe care, dintr-o înverșunare absurdă, nu le vedeam, îmi refuzam dreptul de a aparține unui loc pe care nu eu l-am ales și de a vedea lecțiile care se aflau la orizont.
           Când se înverșunează, omul nu mai vede nimic în jur, sau, în orice caz, nimic bun; când ai impresia că ai ratat, cea mai mare greșeală pe care o poți face, e să rămâi concentrat pe ratare, în loc să-ți revezi pașii și să ți-i asumi...până la urmă, asta e esența: să trăiești asumat, să nu te plângi de rezultatul deciziilor tale, cât timp ești singurul implicat în ele.
           Să nu te înverșunezi. Sinonim cu să nu te înveninezi. Să nu renunți la tine, orice ți s-ar întâmpla. Să nu-ți urăști viața, e mult mai prețioasă decât ți se pare. Printre atâtea cărți care ne învață cum să obținem diverse, nu e niciuna care să ne arate cum să nu le ratăm.
           În ziua în care am primit un link al unui seminar în care se vorbea despre cum să atrag abundența în viața mea, am știut că lumea a luat-o razna. Bine, am știut mai înainte, dar asta a fost picătura care a umplut paharul. Abundența, ca bani, haine, confort, plăceri. Și sufletul, lui ce i se cuvine din toate aceste bogății? Probabil că înverșunarea de a trăi totul la maxim.
           Și doar ce instaurasem o nouă poruncă, să nu te înverșunezi, nu există nimic pozitiv în asta, doar o aparentă senzație de bine.

Trăiește asumat, nu lacom!

Zile

7 iunie 2017



Copil de mai cu ochi de smarald
Cuvinte ce nu se lasă rostite
Castani ce-aștern flori pe pământ
Salcâmi dezgoliți de-o vară grăbită
Timpul hoinar
Anii fugari
Prietenii vechi
Oameni de ocazie
Fericirea e un lucru mic
Aici, acolo, mereu
Suflet rotit pe boabe de metanii
Și-o inimă mare într-un căuș de palmă senin

Totuși, ce este mai important, cariera sau familia?

6 iunie 2017

            Într-o lume în care mulți (încă) oscilează în alegerea drumului lor în viață, în ideea că viața e scurtă și trebuie trăită, un antrenor al unei echipe de baschet face lumină în multdiscutata dilemă carieră sau familie:

„ Mai precis, este vorba despre o înregistrare a unui dialog ce a avut loc în Lituania, între antrenorul echipei de baschet Žalgiris Kaunas, Šarūnas Jasikevičius și un jurnalist local, care-l chestionează pe tehnician în legătură cu absența unui jucător (Augusto Lima -n.r.) din lotul echipei pe care o pregătește.
Iată dialogul dintre cei doi, de la secunda 17:

Reporter: Este normal ca un jucător să plece de la echipă în timpul semi-finalelor (play-off-ului - n.r.)?

Antrenor: Tu ai copii?
Nu...

Când o să ai copii, tinere, o să înțelegi. Pentru că asta este maximumul pe care omul îl poate experimenta. Wow, asta e o întrebare bună, realmente! Tu crezi că baschetul este cel mai important lucru din viață?

Nu, dar o semi-finală este importantă...

Semi-finală? Pentru cine este importantă?

Pentru echipă...

Care?

Zalgiris.

Ai văzut numărul de suporteri prezenți la meci? Important? Când o să-ți vezi primul copil, o să înțelegi care este cel mai important în viață. Atunci să vii la mine să discutăm. Pentru că nimic nu este mai maiestuos pe lumea asta decât nașterea unui copil. Crede-mă. Nici titlurile, nici nimic. Augosta Lima este deja în Rai, sufletește, acum. Mă bucur pentru el.
Šarūnas Jasikevičius este unul dintre cei mai titrați jucători din istoria baschetului european și mondial. Câștigător a trei euroligi cu trei echipe diferite, campion european cu naționala Lituaniei, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice, a fost declarat Legendă a Euroligii în 2015.” 



Început de iunie

5 iunie 2017

          Atunci când nu scriu, gândesc, citesc și tac. Tac mai mult pe dinăuntru. Și macin ce am de măcinat.
           Când cuvintele nu mă mai ascultă și literele dansează - steluțe pe pământ - atunci încep să privesc într-adevăr lumea, atunci văd oamenii pe dinafară, dar mai ales pe dinăuntru, căci ceea ce e invizibil pentru ochi, e vizibil doar cu inima.
           Și micul Prinț știe asta, el, singurul copil care are o planetă.
           Poate că ar trebui să tăcem mai des, având în vedere ce pagube facem atunci când vorbim.
           Prea rar gândim înainte de a scoate cuvintele în lume, prea des ni se pare că totul ni se cuvine, prea rar privim cu adevărat în noi și în jur, prea des vorbim ca s-alungăm singurătatea.

          Atunci când nu scriu, încerc să m-adun de pe unde m-am împrăștiat, uneori reușesc, alteori rămân doar puf de păpădie...

Marius Tucă, trei poeme scurte

știam că Marius Tucă scrie poezie, mai citisem pe ici, pe colo, dar de-abia de curând am îndrăznit să-i citesc un volum întreg; pare că scrie așa cum respiră, ușor și fără să se străduiască să impresioneze prin cine știe ce imagini sau metafore; culmea e că, din tot volumul „Am să te iubesc așa cum ești tu”, cel mai mult mi-au plăcut trei poezii scurte, deși sunt destule poeme mai consistente și bune




Poze cu copiii pe Facebook? 8 tipuri de fotografii pe care să nu le postați vreodată

3 iunie 2017

 „Puneți poze cu copiii când ajung la vârsta la care puteți discuta cu ei”
 
  1. Poze când fac baie
Orice poză a copilul parțial sau complet dezbrăcat, nu e pentru afișarea publică. Din nefericire, ceea ce credeți că e un moment drăguț, cu cel mic care se joacă în spumă, poate cădea în mâini greșite, cum ar fi un pornograf infantil.
  1. Poze în care apar bolnavi sau răniți
Ca părinți este datoria noastră să protejăm copiii, nu să profităm de ei. Puneți-vă întrebarea: Ați vrea ca cineva să posteze poze făcute atunci când vă simțiți groaznic? Probabil că nu. Aplicați același standard și când vă gândiți ce poze să postați și pe care nu.
  1. Fotografii în care să-i faceți de rușine
Batjocorirea copiilor online pare să fi devenit o modă, dar această practică poate avea efecte devastatoare asupra copiilor, imediat dar și în viitorul mai indepărtat. Nu numai că distruge încrederea pe care copiii o au în părinți, dar poate cauza tulburări de stres post-traumatic, depresii și anxietăți mai târziu în viață.
  1. Pe oliță
Fotografiile cu cei mici făcându-și nevoile este cel mai bine să fie ținute private, dacă vă gândiți la posibilele consecințe pe viitor. Luați aminte, ce distribuiți, rămâne online pentru totdeauna; chiar credeți că atunci când va fi adolescent, copilul va vrea să vadă online o astfel de fotografie cu el?
  1. Detalii private
Țineți copiii în siguranță nedistribuind niciodată numele lor întregi, adrese, unde merg la școală, dacă merg undeva singuri, etc. Nu știți cine ar putea folosi aceste informații în alte scopuri decât cele pentru care au fost distribuite.
  1. Poze de grup
Dacă ați decis să distribuiți poze cu copilul online, foarte bine. Dar nu e în regulă să luați această decizie pentru alți părinți, cărora poate nu le convine să-și vadă fețele copiilor pe rețelele sociale. Asigurați-vă că aveți acceptul acestora când postați orice poză în care copilul se joacă sau pozează alături de alții.

      7.  Nu alimentați hărțuirea copilului

Gândiți-vă cum ar putea postarea imaginilor să afecteze viața copilului la școală. De exemplu, o fotografie care să îi expună o slăbiciune, teamă sau o poreclă ar putea contribui la umilirea copilului și ar putea avea repercusiuni asupra vieții lui sociale.
  1. Activități periculoase
Lăsați copilul să țină câteva secunde o cutie de bere și îi faceți o poză. Sau țineți bebelușul în brațe cât mutați mașina în parcare și vă opriți să faceți un instantaneu cu smartphone-ul. Pozarea acestor momente aparent inofensive este distractivă, dar distribuirea lor online vă expune criticilor și altor probleme, din moment ce nu toate detaliile și împrejurările în care au fost făcute sunt vizibile la prima vedere.

(întregul articol aici)

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS