Muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim?

4 mai 2017

            Vestea că o colegă din alt departament și-a dat demisia, m-a lăsat fără replică: lucra de foarte mult timp acolo, vreo 10 ani, parcă și nu cred că o vedea nimeni plecată. Ulterior am aflat și explicația, faptul că decizia a venit după ce i s-a făcut rău la serviciu și concluzia medicului a fost clară: din cauza stresului. 
            Gândindu-mă la alte situații, la oameni care au murit din cauza suprasolicitării de la locul de muncă și la care s-au adunat și alți factori, am ajuns la întrebarea din titlu: muncim ca să trăim sau trăim ca să muncim? Ne confundăm atât de mult cu un anumit ritm de viață, încât ajungem să nu realizăm că e o problemă, până când corpul nu dă semne ca atare. 
            Ceea ce mi se pare și mai trist, e faptul că schimbatul serviciului a ajuns să fie o sabie cu două tăișuri: dacă se întâmplă prea des, eticheta care ți se pune e că ai o problemă de acomodare; invers, dacă stai prea mult timp într-un loc, înseamnă că nu ai dorință de progres, de dezvoltare. Oricum ai da-o, pentru specialiștii în resurse umane nu e bine.
            De aici și până la a ți se spune într-o discuție telefonică „Poți să te duci la magazin, dacă nu mai vrei apeluri!”, e doar un pas. Și mintea mea creață care nu vrea să priceapă de ce există în marile corporații astfel de oameni. Sau poate că tocmai de-asta: mic cu mic, devine mare... 
            Oricum,  mie mi-e clar că am intrat de mult într-un cerc vicios, mi-e clar că lumea a devenit (sau e pe cale să devină) o junglă în care regula principală e „Scapă cine poate!” (că de supraviețuire deja nu mai poate fi vorba) și că dezumanizarea e un proces în plină desfășurare.
            Iar eu nu vreau s-aștept vârsta de pensionare, ca să-mi pot face planuri pentru visele și dorințele neîndeplinite încă. Astăzi, acum, trebuie să avem grijă de sănătatea noastră, să stăm mai mult cu copiii, cu nepoții, cu oamenii dragi! Astăzi trebuie să citim, să ne plimbăm, să privim cerul dintr-un hamac!
           Prefer să fiu Sălbaticul lui Huxley, decât să devin un om gol de simțăminte și de trăiri, care merge la serviciu ca robotul, pentru ca la sfârșitul programului de lucru, să-și primească binemeritata porție de drog, pentru veșnica relaxare și buna înțelegere cu toți ceilalți membri ai societății!

5 comentarii:

Simona Fusaru spunea...

tocmai am terminat de recitit minunata lume noua.
ca ma tooot gandeam cum tindem spre ea.
sa fie o coincidenta? :)

Crengu spunea...

Cam mare coincidenta! Dar eu inca sunt sub socul rumegarii informatiei. N.am citit nicio alta carte asa de greu...

Simona Fusaru spunea...

stii ca "minunata..." e scrisa cu mult inainte de "1984", nu?

Crengu spunea...

Stiu. Dar stii ce coincidenta am descoperita? Huxley si-a pierdut sora si mama, pe care o chema Julia, in aceeasi luna. Personajul principal din 1984 a ramas fara mama si sora in aceeasi zi, iar pe iubita lui care i-a adus pieirea o chema Julia...

Simona Fusaru spunea...

mistoo, nu stiam!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS