Poezia de azi

28 aprilie 2017

Silabe orfane

Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine
și toate iubirile cărora le-am dat drumul
aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișate
femeia suspină în așternut
las-o să-ți fie poezie
să-ți răsară în liniile întrerupte
să o privești din virgula cu care desparți
gândurile ca pe niște silabe orfane
cum ar fi să îi strecori în palmă
epilogul
în care singura noapte
și-a întors ridurile
înspre copilărie

cum ar fi să mă găsești
la jumătate de puls
să-ți bată grăbită o inimă
care nu-mi aparține

într-un moment de rătăcire
să-ți iubesc fiecare fragment
în care m-ai descompus

fără să întrebi de ce
de ce

morții se acoperă cu pământ
și cei rămași aud continuu cuiele lovind în sicriu

terapia aceasta
când lovești cu versurile
de toți pereții
și speri că cineva îți răspunde
sunt aici
am trăit și eu în tine
sunt la capătul străzii unde
mi-am construit alt epilog
râd zilnic
adorm haotic
și cel mai adesea (te) iubesc

până aici nimic nou
mi-am luat în cârcă iubirile
le urc în turn ca pe niște fecioare
le leg la gură
ce ochi frumoși au spaimele mele

cum mă privesc ca pe un nebun
ce e cu tine aici
nu ești pasăre
nu ești vis
nimic ne ești

cum să explic
ce frumos cad îngerii
toamna

simt miros de frunze putrede
peste oraș
ațipește ploaia. 
 

Melc, melc, codobelc...

Mare e răsplata

ochiul atent


Cărți, întrebări, tristeți. Frânturi

24 aprilie 2017

           Copilul fără părinți se numește orfan, dar părintele care-și pierde copilul, cum se numește?
******* 
            În weekend, o mamă și-a plâns băiatul, o soacră și-a plâns ginerele, două vieți la final...
******* 
            Am citit 1984, a lui George Orwell și m-am minunat, deși știam din cărțile lui Virgiliu Gheorghe la ce să mă aștept: „Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine!”, tele-ecrane prin care se urmărește fiecare mișcare a unei persoane, ba chiar se și vorbește cu ea, dacă face ceva nepotrivit cu regimul politic, se transmit știri despre realizările Partidului, mesaje de propagare a urii și de reeducare a populației în spiritul și principiile Partidului, Poliția Gândirii (un soi de SRI care te urmărește de la sol și din aer, din elicoptere), Nouvorbă (un nou limbaj prin care se elimină, practic, vorbirea normală prin tot felul de abrevieri și analogii, de ex. Soceng = socialism englez), ziare și cărți retipărite pentru a fi în acord cu poziția de la momentul respectiv a Fratelui cel Mare despre subiectul în cauză, mascarea minciunii în adevărul absolut și promovarea Partidului drept deținătorul binelui suprem, oameni pârâți de prieteni, soții sau copii Poliției Gândirii, stăpânirea oricăror reacții și sentimente care nu sunt în acord cu principiile promovate și dorite de Partid, luarea copiilor de la sânul mamelor cât de timpuriu posibil, abolirea orgasmului, acte de procreere anuale, precum, citez, „reînnoirea unei cartele”, distrugerea relației dintre părinți și copii, eliminarea credinței... cel puțin Nouvorba îmi sună a corectitudine politică, despre restul nici nu mai vorbesc, sunt prea evidente asemănările cu ce trăim sau urmează să trăim... o distopie răsărită doar din pură imaginație?
******* 
           Și m-am apucat de Minunata lume Nouă a lui Aldous Huxley și deja m-am oripilat, deși n-am ajuns nici până la jumătate: simpla idee de creare a oamenilor în laborator, cam 96 de perechi de gemeni identici dintr-un singur ovul, condiționați să suporte căldura, sau să fugă de trandafiri sau de cărți, ca să nu se nască cu dragoste de natură sau cu pasiune pentru citit, inoculați special cu anumite boli sau imunizați împotriva altora, mi se pare din cale-afară. Din păcate, în condițiile în care oamenii se căsătoresc tot mai rar, sau deloc, fac tot mai puțin copii sau prea târziu, din punct de vedere al vârstei, ne arată deja că direcția în care mergem nu e prea departe de cea descrisă în cartea lui Huxley... o altă distopie, inspirată din cea a lui Orwell, care mă face să mă întreb în ce măsură va rămâne la stadiu de carte SF. Cred că e prima pe care o lecturez cu atâta dezgust!
*******
         Doruri mari și mici, o vacanță care se apropie de sfârșit, oboseală, viitor apropiat.

Frumoase flori

Pustiu

21 aprilie 2017

ne golim de oameni
cum copacii toamna de frunze
și nicicând vor crește alții în loc,
ci mai multe stele răsar
pe bolta cu lună la butonieră... 


„Cu sfinții odihnește, Hristoase, sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.”

Prea greu anul ăsta...

Amnezie anestezică

19 aprilie 2017

*scriam cândva*


foto: internet

Sunt zile în care nu
pot să mai simt
și nopti ce-mi fură și
ultima fărâmă de suflet
Sunt zile în care nu
pot să mai gândesc
și nopți în care-mi
sperii îngerii

Sunt clipe, minute și ore în șir
când cea mai grea boală a mea
e aceea de a nu mai ști cine sunt…
(11 noi 2004)






 
oare m-am vindecat?

                                   

 

Avem nevoie de timp pentru a fi

Mai mult decât o traducere

Sărbători pascale cu liniște și bucurie!

Citatul zilei

13 aprilie 2017

Gânditorul de la Hamangia, foto: internet



„Nu făcându-te auzit, ci păstrându-ți judecata sănătoasă poți duce mai departe moștenirea speței umane.”  

(Orwell-„O mie nouă sute optzeci și patru”)


Rugăciune

11 aprilie 2017

sursă foto: internet

În făclia unei lumânări
sufletul meu abia se mai ține.

Ci vino Tu și mă ridică
din spinii pământului.

Și suflarea Ta dă-mi mie de suflare.

Și ia de la mine întunericul,
Doamne, tot întunericul.

În făclia unei lumânări
sufletul meu abia se mai ține.


 



Scurt, clar, concis

10 aprilie 2017

            Scriu rar, fac poze, simt mult, gândesc pe măsură.
            De ceva timp m-am întors în mine. E uimitor câte am uitat, cel puțin în aparență. Pentru că omul nu uită niciodată cu adevărat, doar depozitează undeva, departe de el, sau departe în el.
            În weekend m-am bucurat de zumzăiala albinelor prin flori de vișin și-mi dau seama că aceeași agitație e și în mine, pentru că sunt aspecte pe care vreau să le simplific și nu știu exact cum, sunt lucruri pe care vreau să le schimb și nu reușesc, sunt lecții pe care, probabil, nu le învăț, de simt prea mult că stau pe loc.
            Un clasic în viață zice că „poezie înseamnă să-ți tacă sufletul făcut sul din foi de dictando”. Și poate că are dreptate, eu știu, cumva, că are dreptate și că poate și foile făcute sul au un suflet care tace și despre care merită să scrie o poezie. Totuși, dacă omul ar ști câte poeme pot să țâșnească din el și din afara lui, ar avea grijă, când se naște în sufletul gol, să-și umple călimara cu cerneală de cer...
            Oricum, mi-e tot mai clar că poezia te alege, într-un fel sau altul, iar tot ce poți să faci tu, cel sau cea care vrei să o scrii, e să încerci să fii la înălțime și să nu renunți atunci când ți se pare că nu ai atins culmea. 

Să nu uităm ce spunea Octavian Paler, că „unica mediocritate injustificabilă e mediocritatea iluziilor”.

Senin de alb

crengu's photos

crengu's photos

crengu's photos

crengu's photos

crengu's photos

Gingășie

Splendoare în ploaie

Quilling: inspirație de primăvară

Împrimăvărire

3 aprilie 2017

Primăvara îmi întorc sufletul
în casa mea cu mansardă
mi-l așez într-un balansoar 
și-l pun să întoarcă filă 
cu filă cartea vieții. 
Apoi, vibrând de nostalgie,
îl atârn de-ntâiul 
ram înmugurit și-l las așa,
să-l împrimăvărească
Dumnezeu și pe el,
să-l legene vântul,
să-i ciripească păsările visele,
soarele să-i mângâie pletele
aflate la-nceput de-ncărunțire.
Pentru că uneori și sufletul 
îmbătrânește
și trebuie repus în drepturile sale.

Așa că acum mi-l întorc
în casa cu mansardă
și-l las la împrimăvărit
pe primul ram înmugurit.

Filosofii la început de aprilie

1 aprilie 2017

           Când ți-e rău, să știi că trebuie să îți fie bine, altfel s-ar putea să nu mai rămână oameni pe lângă tine. Sau dacă îl preferați pe Murphy, „când lucrurile merg prost undeva, au tendința să meargă prost oriunde.”
           De ce sunt atât de „optimistă”? Pentru că se mai întâmplă! Doar pentru că nu scriu aici despre supărările mele, nu înseamnă că nu există. Dacă stau în capitală, nu înseamnă că am buzunarele pline cu bani, cum am tot auzit că se vorbește. La fel, dacă lucrez în Pipera, asta nu înseamnă în mod automat că întorc banii (iar bani??? ) cu lopata. Dacă sunt sau nu elegantă, dacă am sau nu încălțăminte bună (a se citi „de firmă” sau „din piele), nu e treaba nimănui, cum nu privește pe nimeni ce am în coșul de cumpărături, indiferent de vârsta curiosului. Bine, dacă e vorba de un copil, e una, dar dacă e vorba despre o persoană peste 60 de ani, atunci e o problemă.
            Nu știu dacă am să înțeleg vreodată această tendință a persoanelor în vârstă de a ști tot ce mișcă, cine intră în bloc și cine iese, când și de ce, plăcerea de a-și da cu părerea despre orice și de a face presupuneri surori cu bârfa. De unde atâta preocupare pentru viața altora, în loc să te ocupi de viața proprie, pentru mine e o dilemă și sper să nu ajung vreodată să mă intereseze mai mult de alții, decât de mine și de ai mei.
            Unora le merge totul din plin, oricum, oricând, altora nu, unii fac mereu numai ce le place, alții nu, unii par că au soluții pentru toate, alții nu, unora li se îneacă mai des corăbiile, sunt mai neputincioși, cu tendințe mai mari spre depresie, unii au neîmpliniri peste care nu pot trece, drame care nu se vindecă ușor, boli care i-au pus la pământ sau doar la limita paraliziei, unii au copii sănătoși, alții nu. Și nu am răspunsuri pentru toate astea, nu știu de ce se întâmplă așa, ce are fiecare de învățat, poate că, într-adevăr, nimeni nu primește mai mult decât poate duce. Cine hotărăște asta? Probabil că răspunsul la această întrebare depinde de credința fiecăruia, de experiențe, de felul în care a integrat tot ce i s-a întâmplat până la un moment dat.
            Din păcate, psihologia pozitivă pe care se bate atâta monedă în ultima vreme, nu ne ajută cu nimic. Nu știu cine poate râde atunci când sufletul îi plânge. Sau poate că îi reușește o dată, dar nu cred că se poate la nesfârșit. Ar însemna să nu fim cu toții decât o adunătură de prefăcuți, care își închipuie că dacă se chinuie să rămână pozitivi în orice situație, universul îi va recompensa pentru efort. Eh, aici intervine din nou credința, unii cred în univers, alții în Dumnezeu. 
            În acest caz, dilema e pariul lui Blaise Pascal

„Dacă crezi în Dumnezeu şi El există, te duci în Rai.
Dacă crezi în Dumnezeu, dar El nu există, nu pierzi nimic.
Dacă nu crezi în Dumnezeu, dar El există, te duci în Iad.
Dacă nu crezi în Dumnezeu şi chiar nu există, într-adevăr ai avut dreptate, dar eşti tot în situaţia celui care a crezut.
În concluzie: mai bine crezi şi rişti să câştigi totul decât să nu crezi şi să rişti să pierzi totul.” 
 

            Și rezoluția aparține celor îndrăzneți, care învață din toate, bune și rele, care nu-și pierd principiile doar ca să fie la modă, care se regăsesc pe sine și transformă un eșesc într-o reușită și lacrimile în diamante. 

Căci până la urmă, așa e și-n tenis: câștigă cel care îndrăznește să creadă!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS