Din categoria „Ce-și doresc femeile”: „Vreau s-asculți visele mele!”

30 martie 2017

          După ce am auzit prima dată această melodie, care e una pentru copii, am realizat că, de fapt, e cât se poate de potrivită și pentru adulți. Ia gândiți-vă puțin, oare nu așa suntem și noi, oamenii mari, în relațiile noastre de dragoste? Doamnele vor aproba cu siguranță, iar domnii, hmmm, sper că vor recunoaște în versurile fetiței Zurli doleanțele doamnelor lor!  
Să mai aud vreun bărbat că nu știe ce vor femeile, hotărâte din copilărie!
:-D 
 

Niște feluri de dragoste

28 martie 2017

           În urmă cu niște ani, prin liceu, dacă nu mă înșel, citeam mult Formula AS și ziarul Național. Între timp, numai Formula a rămas ce-a fost, Naționalul s-a schimbat prin tabloidizare, ca să reziste vremurilor.
           Nu mai știu exact când am descoperit-o pe ea, dacă în Național sau în Tango, dar de-atunci mi-am pus pe listă Codul nebunelor maniere și nici până în ziua de azi nu am reușit să mi-l iau... Pe ea o citeam (și o citesc, deși nu mai e printre noi), admirând-o și invidiind-o totodată, pentru că și acum sunt convinsă că vorbea la fel cum scria: liber, fără inhibiții, fără perdea, așa cum știam și știu că eu nu voi scrie vreodată. 
          Ce-a lăsat în urmă, ca om, numai ea și oamenii săi știu, ce-a lăsat ca texte, nu sunt în măsură să judec, asta știu alții mai bine, eu pot doar să citesc, să rumeg și s-o admir în continuare pentru stilul său inconfundabil, pentru că a avut curaj să-și găsească acel ceva demn de ținut minte...

******* 

         Prima mea dragoste a început într-o gară, unde uneori, noaptea, un accelerat grăbit oprea la un peron, ca să coboare o fetiță și părinții săi. Îmi aduc aminte și acum scările înalte, în fața cărora mă apuca teama la gândul că trebuie să trec de ele ca să ajung jos, dar cum eram mică, tata cobora întotdeauna primul, apoi mă prelua pe mine și apoi o ajuta pe mama. Și drumul continua prin noapte, în acel orășel prahovean, nu mai știu dacă în brațele tatălui sau pe jos, până ajungeam în fața unei porți înalte, dintr-un lemn gri. Aici, după câteva ciocănituri în gard, o lumină răzbea în camera din față și în ușa care se deschidea apărea mamaie, cu ochii mijiți, dar cu sufletul mare de noi.
         Și aceste revederi nocturne au continuat mult timp după aceea, vacanțele mele de vară din școala primară au curs mereu astfel, cu drumuri pe căile ferate și admirat de peisaje scăldate de soare sau de lună, până când ochii cedau și se închideau, sub povara iminentă a somnului. 
         Așa că nu-i de mirare că mi-a plăcut tare Viața pe un peron a lui Paler și că aș merge oriunde, oricând, cu trenul, chiar dacă ei, cei la care soseam mereu noaptea, cu acceleratul, nu mai sunt, ca să mă aștepte în prag și apoi să mă vadă plecându-le, de pe un peron de gară...

Amintiri din viitor: Despre meserii, dimineața, la 5 ani și jumătate

27 martie 2017

           

       
           Coincidență sau nu, azi, la fix 5 ani și jumătate, băiatul meu știe ce vrea să se facă atunci când va fi mare: „Polițist. Sau doctor, să consult oamenii. Sau pompier.” La micul dejun s-a mai gândit: „Sau poate constructor!” 
           Începutul sună promițător, dar ce bine că mai are niște ani buni să se decidă!


Pentru viață, pentru femeie, pentru familie

25 martie 2017

 De ziua Marșului pentru viață

-pentru că viața trebuie să aibă prioritate-  

dintr-o dimineață, când el dormea cu capul pe brațul meu, ea cu mâna pe mâna lui

Cugetări de martie

23 martie 2017

            Primăvara mea îmi râde și-mi plânge deodată, luna asta e cu certitudini și speranțe deșarte... Sunt lucruri în viață care nu pot fi cumpărate, altele cu care nu te poți lupta, pentru că sunt mai presus de fire și de înțelegerea noastră și altele pe care trebuie să le duci așa cum sunt... Când nu mai ai răbdare, trebuie să faci, când nu mai poți respira, trebuie să cauți o gură de aer (și aici nu mă refer la chestiuni fizice), când nu-ți mai vine să râzi, trebuie măcar să zâmbești, când simți că nu mai reziști, e doar o impresie de moment... când crezi că nimic nu te mai poate uimi, ceva sigur se va întampla, dacă ce-ți dorești nu se întâmplă prea curând, înseamnă că trebuie să mai înveți câte ceva... fericirea nu e complicată, relațiile nu sunt complicate, oamenii le fac așa, pentru că țin prea mult la ei înșiși pentru a se dărui altora, pentru a renunța la confortul lor, pentru a se lăsa citiți și frământați într-un alt suflet... pentru că până la urmă (și) asta înseamnă să iubești: să frămânți un suflet în sufletul tău și să-l modelezi ca un olar, spre desăvârșire...

Primăvara mea

crengu's photos

crengu's photos

crengu's photos

Rândul lucrurilor

20 martie 2017

Câteodată trebuie să adunăm stelele,
să le punem una lângă alta,
ca piesele unui puzzle,
să le lipim ca-ntr-un tablou
și să stăm cu ele așa, pe post de suflet.
Căci cu fiecare om care ne pleacă,
cerul e tot mai bogat,
iar noi tot mai săraci și mai singuri,
ca un pom căruia îi cad frunzele,
toamna... 
(16.03.2017)

Ce înseamnă să ai succes?

19 martie 2017



    

    "Să râzi des și mult; să câștigi respectul oamenilor inteligenți și afecțiunea copiilor; să câștigi aprecierea criticilor onești și să înduri trădarea prietenilor falși; să apreciezi frumusețea, să găsești ce e mai bun în ceilalți; să lași în urma ta o lume mai bună, fie printr-un copil sănătos, o grădină îngrijită sau o condiție socială emancipată; să știi pur și simplu că cineva a respirat mai ușor doar pentru că tu ai trăit. Asta înseamnă să ai succes."    (Ralph Waldo Emerson)

Într-o seară liniștită

Echipa perfectă

Banii n-aduc fericirea

14 martie 2017

         Au spus-o destui înaintea mea, o spun și eu, o mai spun și alții. Din păcate, bogăția nu e niciodată suficientă. Sunt destui copii cu părinți plecați la muncă, în străinătate, care ar prefera să fie săraci, dar să-i aibă alături pe mama și pe tata.
         Totuși, sunt atâtea mame care își îndrumă fetele să caute un băiat cu stare, cu avere, să nu aibă grija zilei de mâine. Ce dacă toata viața va fi o prefăcătorie, ce contează că nopțile o vor pustii sufletește, ce mare lucru să te căsătorești pentru bani?
 

        Și câte fete nu au disprețuit un băiat bun doar pentru că nu le putea satisface dorințele materiale? De câtă amăgire poate fi capabil sufletul, dacă nu ești atent/ă la simțuri, dacă nu ții la principii, dacă nu realizezi ce contează cu adevărat în viață...

Frânturi de gânduri

12 martie 2017

           Școala astăzi: creta nu mai scârțâie pe tabla neagră, carioca specială nici nu se aude pe cea albă, magnetică. Laptopul și videoproiectorul sunt la loc de cinste, așteptăm stickul să ne prostim digitalizăm de tot... Exerciții cu o necunoscută, unități la grupa 0, fracții în clasa a IV-a. Evaluare psihosomatică pentru grupa 0 pe 13 martie, înscrieri până pe 16 martie... Nici nu vreau să mă gândesc ce surprize mă/ne mai așteaptă...

*******  
          De ceva timp, pe unul din pereții creșei, tronează o plăcuță de lemn, cu desene colorate și un mesaj asortat: ”Aici, copilăria e la ea acasă!” Și eu, ca un Gică-contra, vin și spun că nu, copilăria e la ea acasă lângă părinți! Că vremurile și sistemul au ajuns de-așa natură încât ne vedem nevoiți să apelăm la creșe, asta e altă problemă. Nu contest faptul că doamnele de acolo sunt cumsecade și copiii se simt bine cu ele, poate că mesajul vrea doar să spună că acolo copilăria e ca la ea acasă, dar atunci chiar așa trebuia scris. Pentru că adevărul e că cei mici trebuie să crească lângă părinți. Realitatea ne contrazice doar pentru că valorile s-au inversat și-am ajuns să ne gândim mai mult la cele materiale, femeia casnică a ajuns de râsul lumii, dacă nu lucrează, mama nu e mamă dacă nu prestează și program de lucru în afara casei, copiii nu sunt copii dacă nu stau mult departe de părinți, la creșă, grădiniță, școală, afterschool, familia nu mai e familie cu adevărat pentru că asta se dorește... și tragi cu dinții să fie bine, pentru că ești mamă și ești tată și încă mai știi ordinea lucrurilor, mai ai credință, mai ai decență și simțul responsabilității...

******* 

        „Antiparenting”  e mai mult decât un curent, e o stare, o stare normală a lucrurilor care a fost cu grijă întoarsă pe dos de cei care nu mai vor să asculte copiii de părinți, ci părinții de copii. „Antiparenting” nu e o carte de instrucțiuni de folosire a copilului, e o trezire la realitate și o repunere a normalului în drepturile sale. „Antiparenting” e pentru toți cei care se simt părinți incompetenți după ce au citit faimoase cărți de parenting, dar și pentru toți cei care vor o opinie obiectivă și echilibrată despre ce înseamnă sau ar trebui să însemne creșterea și educarea unui copil.

******* 

        Zilele acestea mi-am amintit de laptele prins cu care mă trezeau ai mei înainte să-mi dea capsula aceea jumătate galbenă, jumătate roșie, acum avem probiotice care se dau copilului în perioada tratamentului cu antibiotice. Înainte aveam Faringosept și Biseptol, acum sunt atâtea, încât nu știi ce să alegi mai întâi. Acum avem atâtea farmacii, încât s-ar zice că cineva își dorește să nu avem nicio durere și să trăim fericiți și liniștiți până la adânci bătrâneți. Numai în zona mea sunt vreo 4 farmacii, foarte aproape una de cealaltă. Cu toate astea, bolile sunt tot mai multe, virozele tot mai rezistente la medicamente, părinții tot mai disperați să-și țină pruncii de microbi. Oare nu tocmai această ferire disperată face copilul sensibil?
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS