Hibernăm, hibernăm, iarna...!

12 ianuarie 2017

              Au fost necesare câteva zile full-time cu copiii, acasă, ca să-mi dau seama, încă o dată, în ce ființe sedentare ne transformă munca la birou. În trei zile cu piticii am făcut mișcare cât nu fac într-o săptămână la muncă, fără să pun la socoteală mersul pe jos până la serviciu, mă refer strict la timpul petrecut la birou.
              "Mami, vino!, "Mami, veau apă!", vreau una sau ailaltă - adică, mami, vrei-nu vrei, nu apuci să stai prea mult jos - bătaie pe mami la somn, bătaie pe mami la masă, care unde să stea cât mai aproape de mine, bătaie care să fie primul la orice. Culmea e că nu am încurajat niciodată competiția între ei, doar că Matei de mic a fost așa, dornic să fie primul în orice, mai ales când e vorba de atenția noastră. Până la urmă, oricum am da-o, el e primul la capitolul copiii noștri, dar recunosc faptul că, uneori, când îi văd cum se îmbulzesc și se înghiontesc să fie primii la ceva, nu pot să nu mă întreb: dacă erau mai mult de doi, tot așa ar fi fost?

*****  

               Neobișnuita călătorie a Serafimei nu e doar un film ortodox animat pentru copii, e și pentru oamenii mari. Cu siguranță, Matei a priceput din el mai mult decât Miriam, vârsta și-a spus cuvântul, normal, a avut o grămadă de întrebări de pus, de parcă eu aș mai fi văzut filmul de multe ori înainte și aș fi știut deja răspunsurile. La unele am știut pur și simplu, la altele am aflat împreună. Unele întrebări au continuat și după vizionare. Am bifat și Polar Express în ultima vreme, Finding Nemo și Robin Hood. Și ca să nu se supere Miriam, care la restul avea răspunsul deja pregătit - nu pace asta!- ne-am uitat și puțin la Masha și ursul.
 
***** 

               Altfel, aștept să văd ce mai urmează în acest an, gândesc mărțișoare și postări cu subiecte serioase, îmi propun să-mi fac timp să le și aștern când vor termina de dospit, nu pot începe să citesc altă carte, pentru că încă sunt sub influența celor cu care am terminat și am început anul. Dar despre toate astea, în episoadele următoare. 

Un comentariu:

Irina spunea...

Sa-ti dea Dumnezeu timp si ragaz pentru toate, Crenguta!

Te imbratisez!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS