Confesiuni de iarnă

8 decembrie 2016

         Mi-au fost grele de când mă știu utimele două luni din an: agitație, curățenie, cumpărături, pregătiri, când eram la ai mei. Acum, că sunt eu la casa mea, agitația e cam aceeași, cu serviciu, cu doi copii cu serbări și diverse spectacole, cu timpul care parcă niciodată nu e suficient, cu încărcătură spirituală din plin, cu așteptări neîmplinite și schimbări care întârzie s-apară.
        E drept că mi-am îndeplinit destule obiective din lista întreagă pe care o aveam la începutul anului, de altfel, toamna mi-a adus mereu și lacrimi și lucruri frumoase, și zâmbete, dar și dureri până în măduvă de oase. Cel mai mult m-am bucurat că mi-am regăsit poezia, că am scos-o la aerisit, după o vreme bună de stat la naftalină.

        *******

        Urăsc petrecerile pentru copii. De fapt, nu pe ele în sine, cât mai ales faptul că la cele mai multe dintre cele la care am fost cu piticii până acum, nu au lipsit pizza, sucurile carbogazoase și torturile cu ciocolată și marțipan, deloc sănătoase pentru copii și niște animatori... amatori, oameni care pentru un ban în plus, la sfârșit de săptămână, de obicei, dau în mintea copiilor. Dacă mai pun la socoteală și faptul că ora de începere a fost, la majoritatea petrecerilor, 6 seara, duminica, iar apoi vine luni, zi de grădi, eșecul e garantat. Da, piticii mei se bucură de astfel de evenimente, ca orice alți copii, dar poate nu ar strica să gândim lucrurile un pic mai mult, mai ales în ceea ce privește locația, ora, meniul. Matei, din fericire, nu mănâncă pizza, nici cumpărată, nici făcută în casă, Miriam, însă, e mai mâncăcioasă și e prima la orice masă, nu pot să-i interzic de fiecare dată să mănânce. Nu mai spun acum de petrecerile la McDonald's, la care încă nu am ajuns, dar presimt că nici mult nu mai durează.
        Numiți-mă snoabă, dacă vreți, dar eu cred că petrecerile aniversare ale copiilor noștri merită să fie altfel, nu trase la indiggo, pentru că așa se face. Și nu cred nici în ideea că se mai întâlnesc și părinții și mai socializează unii cu alții, dacă nu rezonezi cu nimeni dintre adulți, se duce pe apa sâmbetei toată socializarea și nu faci decât să stai cu ochii pe ceas, să vină tortul și să pleci acasă.

******* 
      Am scris rar în ultima vreme, n-am mai găsit nici timp și nici cuvinte și decât să înșir cuvinte goale, cum spunea Eminescu, am preferat să tac. Închei un 2016 bun pentru blog, greu pentru mine ca mamă, soție, fiică, prietenă și nu urmează deloc ceva mai ușor. Francisco de Goya spunea că somnul rațiunii naște monștri. Eu cred că și lipsa somnului poate face același lucru, la fel ca și lipsa afecțiunii și a manifestării acesteia, a unui domeniu stabil și prosper din viața privată, în această lume nebună, nebună de tot. Cred că nimeni nu are habar cât de monstru poate fi de fapt. Profesorul meu de filozofie din liceu avea o vorbăNu am încredere în nimeni, nici măcar în mine. 


Să fim sănătoși, că restul se (mai) rezolvă!

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS