La final de an

31 decembrie 2016

Pun punct cuvintelor încă o dată
și pleoapa o-ntorc spre lumea toată.
Fac slalom prin viață secundă cu secundă,
de când mijește soarele și pân' se scoală stelele.
De mă citiți cu drag, 
la anul vă aștept în prag,
poate-oi găsi,
când iarna trece,
remediu pentru cei ce îi las rece.

Eu vă doresc doar s-aveți sănătate,
să luați din viață pe cât se poate
și să dăruiți pe săturate,
căci binele nu-i deloc greu de făcut,
ci doar un task zilnic, pe listă, de trecut!

Mulți ani voioși să trăiți
și ca merii să-nfloriți!

Ninge dezmățat și tandru

Ultima tură de quilling de anul acesta

27 decembrie 2016

ultimele bijuterii din 2016, nelăcuite, așa am apucat să le fotografiez; îmi doresc mai mult de  la 2017

crengu quilling

crengu quilling

crengu quilling

crengu quilling
 

În loc de colind

21 decembrie 2016

Umblăm cocoșați prin viață,
fără zâmbete, fără speranță.
Cu suflete goale de ele însele,
cu mințile risipite pe nesimțite.
Bodogănim de la trezire
până la adormire,
nemulțumiți 
că nu avem, că nu putem, că nu primim.
Ne-ngropăm privirea în tehnologie,
în timp ce ne schimonosim trupurile
pe-aceleași nepotrivite scaune.
Tastăm comenzi, contracte și rapoarte
și le predăm altora mai departe,
dornici de-aprecieri și vorbe deșarte.
Ne pierdem pe noi, 
încercând să devenim 
cele mai docile oi.
Respirăm tone de aer recirculat,
urâm zăpada sau că ieri a plouat,
ne uităm la soare cruciș 
și la omul de lângă, pieziș.
Să moară, nu-i așa, și capra lui,
să fim angajații anului,
robotizați în sentimente și-acțiuni,
falși în trăiri și plecăciuni.

De-atâta uitat cum să trăim,
nu acceptăm nici că murim,
că viața-i subțire ca ața
și-oglinda mereu trădează fața.
Umblăm cocoșați și nu vrem să vedem,
ochelarii de cal ne-ajută de fel.
Mântuirea e doar o poveste în plus,
Dumnezeu nu e cul acolo sus,
nu se uită la știri, nu dă laic
și nici șer,
cum se descurcă fără gugăl
e un mister.

Când ai râs, oare, ultima dată, 
când ai ținut, de mână, prin parc, o fată,
când i-ai zâmbit soarelui din nori,
când ai privit cerul fără de ploi?
Când ai făcut, ultima oară, răbdare,
când ți-ai pus mintea la încercare,
când ai dăruit, sincer, o floare,
când ți-ai îndrumat pașii la plimbare?
Când ai surâs unui om apus,
când de ninsoare te-ai lăsat dus,
când ai căutat cevabunul de sus, 
când te-ai topit printre stele și scurs?

Umblăm cu sufletul cocoșat prin viață,
fără zâmbete și fără speranță...

Work in progress

Quilling de sezon

Cine are nevoie de sufletul nostru gol?

17 decembrie 2016

         "Am început să resimt scrisul ca pe un act impudic. Să-ți descoperi sufletul într-o lume în care oamenii își descoperă trupurile este nepotrivit. Cine are nevoie de sufletul nostru gol? Mă uit cum se umple internetul de oameni "puternici", "milostivi" și preocupați de suferința din lume și nu înțeleg unde a dispărut răul, minciuna, fățărnicia, invidia și hoția din această lume? Este ciudată pentru mine competiția de dezgolire a tot și a toate: oamenii se grăbesc să descopere tot, de la ce mănâncă la ce face copilul lor, cățelul lor, florile lor. Nu vă sperie cercul închis al universului omenesc? Tot mai închis. Aceleași poze, aceleași frunze, aceleași farfurii. Dar unde e sufletul? Sufletul acela mic pe care a-l descoperi a devenit o impietate. Îmi veți spune că aveți suflet mare. Că distrubuiți buchete de flori cu inscripția "să aveți o zi binecuvântată", îngeri și minute ascuțite la rugăciune. Cu cât mai multe și mai des, cu atât mai mare crește sufletul. De fapt nu mai avem ce spune. Ne robotizăm în măsura în care emoticoanele și banerele motivaționale ajung să ne reprezinte. Întotdeauna există un citat care te salvează de la osteneala de a gândi, de a fi tu însuți, de a fi."

Credeți și nu deznădăjduiți!

14 decembrie 2016

         Din prima zăpadă nu a mai rămas decât ger, pomi îmbrăcați ușor în alb și-un brad împodobit la cererea publicului pitic. N-ai cum să reziști rugăminții unui pui abia trezit din somn, cocoțat pe un scaun antiderapant și cu nasul lipit de geam, ca să admire pada: Acem i noi badu? Daa? Oricum nu auzim altceva ziua întreagă, decât Mo Tăciun cu pete dabe și inegalabilul O, bad mos!

*******

         Zilele astea mă gândeam la bucuriile mici pe care le-am avut în ultima perioadă a anului, din partea unor oameni mari și am realizat că m-am bucurat mai mult decât mi-am închipuit. E păcat că trăim mai intens supărările și tristețile, decât clipele de fericire, e păcat că ne lăsăm liniștea tulburată aiurea, e păcat că plecăm urechea la ce nu ar trebui și lăsăm să pătrundă în suflet purici, ca la televizor.
        Am zâmbit mult în ultimul timp, Zăpăcita Creață are și ea rolul ei; și dacă mă gândesc la faptul că anul ăsta am descoperit-o pe Maria Barbu și că am primit, în mod neașteptat, un volum de-al său, că m-am revăzut cu Ștefan și am reușit să ajung la lansarea sa de la Gaudeamus, că am cunoscut-o, virtual deocamdată, pe Irina și că în viața reală am oameni faini în jur, îmi dau seama că nu e totul pierdut, că încă mai există speranță, încredere, dragoste.
        Avem nevoie să învățăm să vedem jumătatea plină a paharului, avem nevoie să fim mai recunoscători și mai atenți unii cu alții, mai pozitivi, mai motivați, să criticăm mai puțin și să încurajăm mai mult!

Credeți, așadar și nu deznădăjduiți!

Sfatul zilei

Confesiuni de iarnă

8 decembrie 2016

         Mi-au fost grele de când mă știu utimele două luni din an: agitație, curățenie, cumpărături, pregătiri, când eram la ai mei. Acum, că sunt eu la casa mea, agitația e cam aceeași, cu serviciu, cu doi copii cu serbări și diverse spectacole, cu timpul care parcă niciodată nu e suficient, cu încărcătură spirituală din plin, cu așteptări neîmplinite și schimbări care întârzie s-apară.
        E drept că mi-am îndeplinit destule obiective din lista întreagă pe care o aveam la începutul anului, de altfel, toamna mi-a adus mereu și lacrimi și lucruri frumoase, și zâmbete, dar și dureri până în măduvă de oase. Cel mai mult m-am bucurat că mi-am regăsit poezia, că am scos-o la aerisit, după o vreme bună de stat la naftalină.

        *******

        Urăsc petrecerile pentru copii. De fapt, nu pe ele în sine, cât mai ales faptul că la cele mai multe dintre cele la care am fost cu piticii până acum, nu au lipsit pizza, sucurile carbogazoase și torturile cu ciocolată și marțipan, deloc sănătoase pentru copii și niște animatori... amatori, oameni care pentru un ban în plus, la sfârșit de săptămână, de obicei, dau în mintea copiilor. Dacă mai pun la socoteală și faptul că ora de începere a fost, la majoritatea petrecerilor, 6 seara, duminica, iar apoi vine luni, zi de grădi, eșecul e garantat. Da, piticii mei se bucură de astfel de evenimente, ca orice alți copii, dar poate nu ar strica să gândim lucrurile un pic mai mult, mai ales în ceea ce privește locația, ora, meniul. Matei, din fericire, nu mănâncă pizza, nici cumpărată, nici făcută în casă, Miriam, însă, e mai mâncăcioasă și e prima la orice masă, nu pot să-i interzic de fiecare dată să mănânce. Nu mai spun acum de petrecerile la McDonald's, la care încă nu am ajuns, dar presimt că nici mult nu mai durează.
        Numiți-mă snoabă, dacă vreți, dar eu cred că petrecerile aniversare ale copiilor noștri merită să fie altfel, nu trase la indiggo, pentru că așa se face. Și nu cred nici în ideea că se mai întâlnesc și părinții și mai socializează unii cu alții, dacă nu rezonezi cu nimeni dintre adulți, se duce pe apa sâmbetei toată socializarea și nu faci decât să stai cu ochii pe ceas, să vină tortul și să pleci acasă.

******* 
      Am scris rar în ultima vreme, n-am mai găsit nici timp și nici cuvinte și decât să înșir cuvinte goale, cum spunea Eminescu, am preferat să tac. Închei un 2016 bun pentru blog, greu pentru mine ca mamă, soție, fiică, prietenă și nu urmează deloc ceva mai ușor. Francisco de Goya spunea că somnul rațiunii naște monștri. Eu cred că și lipsa somnului poate face același lucru, la fel ca și lipsa afecțiunii și a manifestării acesteia, a unui domeniu stabil și prosper din viața privată, în această lume nebună, nebună de tot. Cred că nimeni nu are habar cât de monstru poate fi de fapt. Profesorul meu de filozofie din liceu avea o vorbăNu am încredere în nimeni, nici măcar în mine. 


Să fim sănătoși, că restul se (mai) rezolvă!

Dacă timpul m-ar asculta...

5 decembrie 2016

o colaborare inedită      
 
  "Ce prețuim cu-adevărat se-ascunde-n inimi,
    De-aia oamenii zâmbesc și cu salariul minim!"

Activități de sezon

4 decembrie 2016

Brăduți decupați și ornamente imperfecte din hârtie

cine a mâncat de dimineață, are forță la... ștanțat :))
clopotei quilling

globuri quilling

clopotei si brad quilling


 

Ție

3 decembrie 2016

La mulți ani, dragoste!


Tu ar fi trebuit să fii femeie,
să-ți naști copiii din coaste și din vene,
să-i modelezi în pântec și 
să-i lași nouă luni la dospit,
apoi să-i primești în brațe,
să le sufli iubire pe gene,
să ți-i lipești ca tatuaje
de trup și de suflet.
Dar Dumnezeu te-a vrut să le fii tată,
să le porți jocurile pe umeri
și-n zâmbete 
durerea și plânsul,
să-i înveți cum se respectă femeia - 
soție, bunică și mai ales mamă-
să-i arăți fetei dansul iubirii eterne,
mândria de a fi și ea creatoare de viață,
cu Dumnezeu laolaltă.
Căci El te-a vrut tată,
deși tu ai fi putut foarte bine
să fii femeie! 




 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS