People off, music on

29 octombrie 2016

         Weekend în deplasare. Singură, pentru prima dată după foarte mult timp. Ca leul în cușcă. Octombrie, toamnă, oraș vechi, în care nu mă mai recunosc. O revedere și 10, 11 ani de prietenie. Stare de nestare, după o săptămână agitată și după o perioadă în care tot încerc să văd partea plină a paharului. Lucruri de învățat, mintea se mândrește, sufletul se face mic, străduindu-se să crească. Cică pasiunea nu este îngrădită de timp. Doar de lipsa exercițiului, aș completa eu. Work smart, not hard! Multe de filtrat, anul e pe sfârșite, lunile astea de obicei mi-au fost cele mai grele, din multe puncte de vedere.

         Deocamdată, însă, people off, music on!

Dați oamenii mai încet!

27 octombrie 2016

Dați oamenii mai încet!
Vreau să-mi aud sufletul
foșnind a toamnă,
vreau să-mi simt gândurile
cum se leagănă în vânt
și ochii privindu-mă
pe dinăuntru! 

 (26.10.2016)

Sistemul sanitar veghează!

24 octombrie 2016

         O sămbătă oarecare. Somnul de prânz. Accese urâte și dese de tuse. Un spital de copii aproape, ce bine că stăm la 5 minute de el! Aglomerație la triaj. Timp inițial de așteptare 3 ore. Viroză, un prim diagnostic. Timpul de așteptare crește la 4 ore. Și un afiș mai mult decât concludent, care anunța că de la 1 septembrie, secția de pediatrie nu mai asigură gărzi la urgențe, din lipsă de fonduri... Doar doi medici generaliști la o grămadă de pitici cu probleme. Să te mai bucuri că stai aproape de un spital de pediatrie în astfel de condiții? Nu, mai bine suni la medicul de familie din dispensarul ăla amărât, că de bine, de rău, oricât de aglomerat ar fi, rar s-a întâmplat s-aștepți o oră pentru un consult.
       
        Și stăm în capitală, în buricul țării, ca să zic așa. Ce să mai spun de alte orașe, unde există spitale fără secție de pediatrie? Sau unde, la ditamai Spitalul Militar din municipiu, anesteziștii nu lucrează în weekend? Sau să pomenesc de cardul nostru, cel de toate zilele și de sistemul care se blochează când ți-e lumea mai dragă? Și de faptul că dacă luna asta îți dă medicul de familie rețetă, nu-ți mai poate da și medical sau trimitere la altă specialitate de care ai nevoie? Câte o foaie pe lună, că oricum fondurile de la casa de asigurări de sănătate sunt mereu insuficiente și nici n-apuci să beneficiezi de ele, că s-au și terminat!

Drum bun spre lumea cealaltă, sistemul sanitar românesc veghează s-ajungem cu bine acolo!
 

Cum mă mențin în formă

22 octombrie 2016

          -pentru sănătatea dvs., faceți un minim de efort-

         Mă privesc des în oglindă, dar nu mereu iau seama la mine, la semnele trecerii timpului pe chipul meu. Oamenii nu îmi dau atâția ani cât am și asta e de bine. Faptul că par mai tânără decât sunt, mă face să uit că uneori mă simt de parcă aș fi trăit o veșnicie. Asul meu din mânecă e, totuși, banal: nu mă machiez. Cred că pot să număr pe degete momentele în care am făcut asta în trei decenii și un pic de viață. Deși machiajul mi-ar ascunde cu siguranță urmele oboselii, sunt suficient de practică încât să nu pierd vremea și cu asta, întrucât există destule alte lucruri care îmi fură din timp. În plus, mi-a plăcut mereu să fiu naturală, să nu mă ascund sub o astfel de mască, am oricum, ca fiecare om, măștile mele.
          Altfel, deși nu dorm atât cât mi-aș dori, măcar pot să mănânc tot ce poftesc, fără să fac excese. Nu mănânc noaptea, nu mă dau în vânt după fast-food, nu sunt fan carne și grăsimi, ba cred că aș supraviețui liniștită și fără ele, mai ales că există și fructele, fără de care nu rezist prea mult. Îmi aduc aminte că la un moment dat, văzându-mi analizele, un medic m-a întrebat dacă sunt vegetariană. Până acolo chiar n-am ajuns. N-am ținut niciodată o cură de slăbire, oricum cred că aș abandana-o destul de repede după începere. 
         O singură dată mi s-a întâmplat să am în jur de 58 de kg, la 1.65 m înălțime, într-o perioadă în care nu făceam suficientă mișcare, stăteam mult pe scaun și pierdeam nopțile aiurea. Și nici atunci nu m-am stresat cu vreo dieta. Poate și pentru că m-ajută metabolismul, dar și pentru că vara beau apă multă și dau jos din kilograme fără să vreau. Ce fac, însă, mai ales de când m-am întors la serviciu și după o dojană din partea doctoriței de familie, e să mă asigur că am trei mese pe zi. Dacă mai sunt și gustări, bine, dacă nu, se poate și fără. Așa că dacă dimineața nu apuc să mănânc acasă, înainte să ies pe ușă, fac asta la lucru.
         În momentul de față, după două sarcini care și-au lăsat, bineînțeles, amprenta asupra corpului meu, am aceeași greutate pe care o aveam când m-am căsătorit, undeva pe la 50 kg și fără să îmi propun asta. Secretul e că stau la etajul 4, din 4, așa că nu am lift și trebuie să urc și să cobor scările de câte ori am nevoie (cu plase sau fără, însărcinată sau nu, cu copii sau fără). În plus, merg pe jos până la autobuz și de acolo până la metrou și apoi încă puțin până la serviciu. Cică mersul pe jos, face piciorul frumos! Asta n-am verificat, dar clar face bine stării de spirit și imunității.
         Vă propun, așadar, celor care nu stați mai sus de etajul 5, 6, (9 etaje n-aș urca nici eu pe jos) măcar de câteva ori pe săptămână, să renunțați la mersul cu liftul. Veți obosi la început, urcând scările, dar după o perioadă, nici nu veți mai simți efortul. În plus, dacă aveți copii, ieșiți cu ei afară cât mai des. Chiar dacă nu alergați cu ei, ci doar îi supravegheați, cura de aer își va face simțite efectele. Lucrăm în spații închise, cu aer recirculat, 8 ore pe zi, cred că merităm măcar o plimbare de o jumătate de oră sau chiar de o oră zilnic.

        Știu că nu putem evita poluarea și că trăim respirând-o în fiecare clipă, dar mai știu că sănătatea e un bun neprețuit, pe care, odată pierdut, cu greu îl mai putem răscumpăra!

Reguli pentru părinți, de la Maria Montessori

21 octombrie 2016

  1.  Copiii învață din ceea ce îi înconjoară.
  2.  Dacă un copil este criticat des – el învață să condamne.
  3.  Când un copil este des lăudat – învață să prețuiască.
  4.  În cazul în care ai o atitudine rautaciasa față de copil – el învață să fie la fel.
  5.  Dacă ești sincer – copilul va învață să spună adevărul.
  6.  Atunci când copilul este luat în derâdere – învață să fie timid.
  7.  Dacă un copil trăiește cu sentimentul de siguranță – învață să aibă încredere.
  8.  Atunci când un copil este umilit – învață să se simtă vinovat.
  9.  Dacă ești de acord cu părerile copilului – el învață să se iubească pe sine însuși.
  10.  Atunci când ești indulgent cu el – copilul învață să fie răbdător.
  11.  Dacă este încurajat – învață să aibă încredere în propriile forțe.
  12.  Dacă copilul trăiește într-o atmosferă prietenoasă și se simte important – învață să găsească dragostea în această lume.
  13.  Nu vorbi urât despre copil – nici în prezența, nici în lipsa lui.
  14.  Concentrează-te asupra dezvoltării constructive a copilului, astfel nu va atrage lucrurile negative.
  15.  Ascultă-l și răspunde-i atunci când apelează la tine.
  16.  Respectă copilul atunci greșește, mai devreme sau mai târziu se va corecta.
  17.  Fii dispus să ajuți copilul care vrea să descopre lumea și fii invizibil pentru cel care a descoperit-o.
  18.  Ajută copilul să evolueze cu grijă, pace și iubire.
  19. Tratează-ți copilul în cel mai frumos mod și oferă-i ce ai tu mai bun.   
    (sursa)

Nu sunt vinovat

 




 Nu sunt vinovat că nu mai sunt
acelaşi.

M-am vindecat de răni
când rănile mi s-au vindecat de trup,
de durerea lor de a avea un trup.

(Nichita Stănescu)

Toamnă la fereastră

Niciodată-ndeajuns

            Cam asta e starea zilei. Și nu doar a zilei, ci a perioadei. Mai ales după marți, cu trei stații rele, cum probabil ați aflat de la televizor, de aici sau de aici. Dacă n-am fi fost evacuați dintr-un tren, la Piața Romană, unde peronul e cam atââât de îngust, pe motiv de defecțiune,

foto internet
 
poate aș fi crezut povestea cu cele trei leșinuri în trei stații diferite. 

Așa, doar continui să trăiesc în nesiguranță, îmi pun întrebări despre ce mai urmează și despre un adevăr care stă ascuns, pentru că unii refuză să-l spună.

Tic, tac, anii trec...

11 octombrie 2016

          În ultimii doi ani de liceu, mă trezeam dimineața la 6, ca să prind autobuzul de 7, să fiu în clasă până-n ora 8. 
          12, 13 ani mai târziu, mă trezesc tot pe la ora 6, să pregătesc doi pitici și doi adulți pentru creșă, grădiniță și serviciu. Pare că nu s-a schimbat mare lucru în tot acest timp, însă nimic nu mai este la fel ca în anii de liceu. Atunci eram responsabilă doar pentru mine și aveam alți doi oameni care îndeplineau această funcție pentru mine. Acum eu sunt în postura lor, responsabilă la rândul meu, pentru alții.

********

          Mă gândesc uneori cum trece timpul chiar și atunci când nu fac nimic sau cel puțin așa am impresia. Timpul trece în metrou, citind sau doar observând oamenii din jur, timpul trece la serviciu, fie că e o activitate care-mi place sau nu. E adevărat că altfel ar trece dacă ar fi ceva care m-ar încânta de-a dreptul, dar deocamdată trebuie să mă mulțumesc doar cu atât. Irina mi-a dat tare mult de gândit cu postarea sa despre cum să devii un om mai bun. Pentru că a pus punctul pe i, pe acele aspecte ale vieții mele la care știu că am mult de lucrat. Îmi dau seama de unde vin majoritatea nemulțumirilor și cum pierd timp prețios cu ele, când aș putea pur și simplu să fac tot ceea ce pot, cu ceea ce am, acolo unde mă aflu. Deh, unde e măcar un dram de minte, acolo e de 100 ori mai mult orgoliu. 

********

          Vremea de afară mă îmbie la stat în casă, sub plapumă, cu o carte bună și o ciocolată caldă sau un ceai aromat. Dar cum nu se poate decât să visez la așa ceva, revin în fiecare dimineață la trezitul de la 6 și goana spre o nouă zi, cu promisiunea ca, într-o clipă de respiro, să mai arunc și-n mine câte-o privire.

Îngeri în părul meu - Lorna Byrne

10 octombrie 2016

          O altă carte care trebuie simțită, nu povestită. O viață de intuiții și coincidențe și-a găsit multe răspunsuri în aceste pagini, în care am regăsit idei ale unei celebre pediatre și psihanaliste franceze, Francoise Dolto; și pe cât de multe răspunsuri, tot atât de multe întrebări mi-am pus și îmi pun încă. Mai e mult până departe...
          O carte ce trebuie citită mai mult cu sufletul și mai puțin cu mintea.

         "Ți s-a întâmplat vreodată să pornești spre o destinație și să alegi drumul din dreapta și nu pe cel din stânga? În sinea ta ai știut că ar fi trebuit să mergi spre stânga și mai târziu ai regretat că nu ai făcut-o. Acel sentiment, acel instinct a fost îngerul care ți-a șoptit la ureche, spunându-ți că ar trebui să alegi drumul din stânga. Îngerii sunt peste tot în jurul nostru, nevăzuți și așteptând să ne ajute."

         "Mulți dintre noi auzim expresia "suflet - pereche" și tindem să ne gândim la aceasta ca la un concept romantic, cum ar fi partenerul perfect sau poate cineva cu care să ne căsătorim. Dar trebuie să reținem că sufletul-pereche poate fi un copil, la fel cum ar putea fi si un adult. Oamenii își caută sufletul-pereche, dar el poate fi în altă parte a lumii. Poate fi persoana căreia i-ai trimis câțiva bani pentru a o ajuta, bărbatul din scaunul cu rotile, copilul cu sindromul Down pe lângă care ai trecut pe stradă-oricine poate fi sufletul tău pereche. [...]
         Toți trebuie să știm că putem iubi pe cineva, să prețuim și să ne dăm viața pentru acea persoană, dar asta nu înseamnă neapărat că este sufletul nostru pereche. Este atât de trist să vezi tineri sau mai puțin tineri care susțin cu hotărâre că ei nu se vor căsători până nu-și vor întâlni sufletul pereche. De îndată ce decid acest lucru, ei își limitează șansele de a găsi pe cineva care ar putea să nu fie sufletul lor pereche, dar care i-ar putea face fericiți. Nu trebuie să cauți acea persoană, deoarece dacă sufletul tău pereche e destinat să intre în viața ta, atunci o va face, fie doar pentru o clipă, fie pentru mai mult timp."

Dragostea adevărată așteaptă, nu-i așa? 

Cam așa

Numărătoare inversă

8 octombrie 2016

10  ani de când s-au dus și ultimii mei bunici
9  de la prima călătorie cu avionul și-un mare vis împlinit
8  de București și de când ne-am privit prima dată
7  de noi și tot 7 au ei amândoi
6  de când nu mai lucrez în domeniul ales
5  de mamă de băiat
4  de concediu de creștere a copilului și-aproape tot atât de alăptat
3  de când sunt în același departament
2  și-un pic de mamă de fată
1 ... de când era să rămân doar cu ei doi... și-n curând cam tot atât de quilling

Doar toamnă

7 octombrie 2016

Cum cad frunzele din copaci,
așa simt gândurile căzând în mine
le aud ecoul izbindu-se de pereții sufletului
și lacrimile tale uscându-mi adâncurile
e un octombrie rece cum de mult nu a mai fost
și aducerile-aminte au oare vreun rost?
să te hrănești, să devii om, e-un țel prea greu
când toamna te cuprinde
și doar melancolia lui Bacovia e tot ce-ți vine-n minte...

Eu îmi simt gândurile căzând în mine,
tresar, neobișnuită, închid ochii și mă rog
să nu mă mai doară căderea, nedumerirea,
întrebarea, neîmplinirea...

Și peste toate, lacrimile tale matinale,
care mă usucă de la rădăcină până la frunze...

Încotro?

5 octombrie 2016

          Dimineață de octombrie, răcoare și pustiu; nimeni nu aleargă spre grădiniță sau spre școală, nu e coadă de mașini, nici părinți sau copii grăbiți; e Ziua Mondială a Educației, școlarii și preșcolarii au liber. Numai creșele păcătuiesc, pentru că nu aparțin de Ministerul Educației. Suntem doar noi două și toamna.
          În drum spre serviciu, din autobuz, la un colț de stradă zăresc o mașină de poliție, un bărbat căzut pe trotuar și oameni ca la urs în jurul său. Călătorii comentează, își dau cu părerea, că doar e sport național, ce să mai.
          Spre Piața Sudului, obișnuita coadă de mașini, care se lasă în jos, spre Văcărești; doar 5 m până la stație, dar călătorii se grăbesc și-i cer șoferului să deschidă ușile autobuzului. 
          O doamnă cu cercei rotunzi, mari, albaștri și ruj roz contrastează prea mult cu vremea și coloritul cu care sunt obișnuiți ochii mei. Cobor la metrou și-mi miroase a porumb fiert; ciudat, jos nu e decât o tonetă unde se vinde shaorma...
          Până la Pipera, o carte cu coperți grena promite să-mi țină companie, pare interesantă, după primele pagini. La destinație, aceeași aglomerație dintotdeauna, parcă tot Bucureștiul lucrează acolo. Ia uite, se strâng semnături pentru partidul lui Nicușor Dan.

          Începutul unei zile de muncă și-o nouă grabă spre nicăieri.
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS