Cărți neașteptate

7 septembrie 2016

         Pe Anișoara Odeanu am cunoscut-o de-abia vineri. Mă oprisem în fața unui chioșc de ziare, în căutare de cărți bune și accesibile ca preț, pentru că întotdeauna rămân destule nevândute. Am ales-o instinctiv, în detrimentul lui Thomas Hardy și a iubirii lui într-un turn. Am aflat apoi că numele de fapt era un pseudonim și că a fost poetă, prozatoare și jurnalistă...
        În câteva zile, mi-au trecut prin fața ochilor și prin suflet Într-un cămin de domnișoare și Călător din Noaptea de Ajun. Dacă pe prima am citit-o privind parcă un film în stilul Liceenii, pe a doua am savurat-o mai mult, mi s-a părut mai concentrată, cu accent mai mare pe stări, pe sentimente, cu descrieri mai plastice...
        Pentru că, în definitiv, cine nu bănuiește ce se întâmplă într-un cămin de fete? Iubiri fugitive luate drept eterne, drame aparente, flirturi, bârfe, răutăți, prietenii. Danny Penza nu se hotărăște dacă îl iubește sau nu pe Dinu, se creează niște intrigi ușoare cu sau fără voia ei și când în sfârșit realizează cât de mare e dragostea ei pentru el, e prea târziu...
        Olga, pe de altă parte, personajul principal feminin din Călător din Noaptea de Ajun, deși tot la fel de boemă ca Danny și dornică de acea mare dragoste la care visează toate fetele la vârsta ei (doar 19 ani), se pierde într-o relație cu un om nepotrivit; îi dăruiește tot, crezând că așa trebuie să-și manifeste iubirea și ar fi în stare de orice ca să îi facă pe placă. În schimb, cei doi se ceartă din nimicuri, el o umilește adeseori și ajunge chiar s-o mintă și s-o înșele, ca să constate, de fiecare dată când se împacă, faptul că nu pot trăi nici împreună, dar nici separat. Într-un final, reușesc să se rupă unul de altul, dar Olga pare că nu se mai regăsește. Flirtează ușor, conștientă de-o anumită maturitate fizică ce-ncepe să-și spună cuvântul, face lucruri de complezență, pierde nopți aiurea pe străzi, cu oameni cărora simte că nu le mai poate dărui niciun strop de iubire. Golită, parcă, de sine, după o dragoste care a secat-o până-n măduva oaselor.
       Citeam și nu mă puteam abține să nu mă gândesc la iubirile noastre, la dramele adolescentine, când totul pare pentru totdeauna, când pare că niciodată nu vom mai iubi la fel, când am face totul pentru un strop de iubire... Problema e că sunt și mulți adulți care trăiesc așa, într-o dependență bolnavă de care se tem să se rupă și cu aceleași idei copilărești în cap: nu mai e nimeni ca el/ea, nu voi mai iubi pe nimeni la fel. 
       Și cât de amarnic se înșeală... trebuie doar să vrea și să învețe să se respecte, ca să fie apoi respectați la rândul lor și să găsească acea iubire care nu umilește, ci completează și înalță... 

Omul n-a fost creat pentru rămășițe, ci pentru măreție!

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS