Vorbim aceeași limbă! Oare?

4 august 2016

          Am cunoscut până acum oameni și oameni, cu unii m-am înțeles din priviri, cu alții nu chiar atât de ușor, iar pe cei cu care am simțit că nu am nicio afinitate, am preferat să-i țin la distanță. M-am întrebat mereu de ce unii comunică ușor, de ce unele cupluri au o relație minunată, de ce alții s-au căsătorit, deși e evident că nu au ce căuta împreună, cum de unii sunt exuberanți și afectuoși, neobosiți, iar altora le place să stea pe margine, să privească, să bage capul în pământ, să evite priviri, gesturi de apropiere și o oarecare intimitate.
         Și am priceput, în timp, că unii așa sunt construiți, extrovertiți, plini de viață și alții introvertiți, meditativi; dar am înțeles că sunt persoane care ar fi putut fi mai deschise, mai calde, dacă așa ar fi fost și familia în care au trăit, dacă ar fi văzut asta la părinții lor. Totodată, am realizat cât de mare este influența cuvintelor rostite și că valabilitatea binecunoscutului proverb "vorbele zboară, cele scrise rămân"  poate fi foarte ușor demontată; și asta pentru că, deși orice act scris este o dovadă incontestabilă a unui eveniment, a unei fapte, a unui sentiment, vorbele și felul în care acestea sunt spuse pot ajunge să distrugă un om pentru totdeauna și să-i anuleze șansele de dezvoltare.
         Nu degeaba se spune că "vorba dulce mult aduce". E important să știi ce, cum și când să-i spui unui om și unui copil mai ales, e mare lucru să știi să-i vorbești pe limba lui, astfel încât să-l motivezi atunci când trebuie, dar mai ales să-l faci să simtă că e iubit. De-asta îl apreciez foarte mult pe Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, pentru că folosește un limbaj pozitiv, care motivează și oferă încredere în sine și asta a început să dea roade. E de dorit un efect pe termen lung în tot ceea ce facem, decât unul de scurtă durată.
         Așa că mi-a luat ceva până am terminat de citit "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" și nu pentru că ar fi o carte grea, cu limbaj specializat complicat, ci pentru că e genul de carte care îți pătrunde în cotloanele minții și ale sufletului; te face să-ți amintești situații, gesturi, cuvinte, să-ți înțelegi reacțiile, dar și comportamentele celor din jur. Pornită de la cartea pentru cupluri "Cele cinci limbaje de iubire" a celor doi autori, Gary Chapman și Ross Campbell, ediția pentru părinți și copii te ajută să-ți dai seama cât de bun părinte ești și ce poți face pentru a fi tot mai bun, nu în sensul că trebuie să ai cine știe ce cunoștințe despre creșterea copiilor, ci doar acela de a învăța cum să-ți crești copilul cu iubire și cum să o exprimi astfel încât să nu crească crezând că nu este iubit.
        Pentru asta, trebuie să înțelegi care este limbajul lui și să-l vorbești cât mai des și cât mai bine. Fie că este vorba despre cuvintele de încurajare, despre timpul acordat, despre daruri, servicii sau mângâieri, fiecare copil și fiecare persoană are propria sa limbă în care se exprimă. Cu puțină atenție și dedicare, relațiile interpersonale ar putea deveni mult mai ușor de întreținut și mult mai frumoase.
        O soție pentru care contează mai mult ca soțul să o ajute la treburile casnice decât să primească daruri scumpe, va aprecia mai mult să-și vadă consortul dând cu aspiratorul, decât un ceas din aur. Un copil pentru care e mai important timpul pe care îl petrece cu părinții decât jucăriile pe care aceștia i le cumpără, va fi mai fericit să joace baschet cu tata decât să facă lego singur în camera sa, ca să nu-i deranjeze pe adulți. Totodată, într-un fel va reacționa piticul căreia i se va refuza citirea unei povești spunându-i-se "Pleacă de aici, nu am timp acum de asta!" decât dacă ar fi abordat așa: "Mai am puțin și termin treaba și apoi vin să-ți citesc ce-ți dorești!"
       Haideți să recunoaștem faptul că nimănui nu i-ar plăcea să audă toată ziua reproșuri: că nu are voie acolo, că nu are voie dincolo, că aia nu e bine, că cealaltă e strâmbă, că e prost, needucat, obraznic, nerăbdător și alte asemenea. Iar aceste lucruri sunt valabile atât în relația cu copiii, cât și în relația cu soțul sau soția. Una e să spui "Nu ești în stare de nimic, decât să faci dezordine" și altfel sună "Știi, astăzi aș aprecia dacă m-ai ajuta să pun lucrurile în ordine!"
        Știu oameni maturi care doar așteaptă să se pună la masă și să fie serviți, fără a spune măcar un "te rog" sau "mulțumesc", știu soții care caută nerăbdătoare să găsească nodul din papura soțului, de ajunge bietul om să nu mai meargă cumpărături, pentru că ei nu-i plac legumele alese de el, știu copii motivați cu "Te crezi deșteaptă? Nu ești, x e mai bun ca tine!", crescuți cu "Pune mâna și fă-ți curat în cameră, că ești ditamai omul!", care nu s-au simțit iubiți în copilărie și poate nici ca adulți. Pentru că părinții n-au știut sau n-au vrut să le arate că îi iubesc sau au crezut că își răsfață copiii, așa că îi pupau doar în somn, copii care au devenit adulți cu multe lipsuri, ca să nu spun de-a dreptul handicapați emoțional.
        Cu rezervorul gol de iubire, nimeni nu poate trăi pe de-a-ntregul, mereu va simți că îi lipsește ceva, mereu va căuta, într-un fel sau altul, dovezi de apreciere, mereu va striga doar pentru sine "Mă aude/vede cineva?" Mulți suntem, cum bine spune Irina, bolnavi de neiubire.
        Fiecare dintre noi tânjește să primească și să ofere iubire, dar dacă nu știe cum să facă asta, pentru că nu a fost învățat să se manifeste sau să vorbească despre ceea ce simte, atunci lucrurile se complică. Cred cu tărie că un copil nu crește numai cu haine și mâncare, că nu trebuie să-i hrănim doar trupul, ci mai ales sufletul, că o îmbrățișare și o vorbă bună, o mică atenție (un dulce, o jucărie, o floare sau ceva ce-i place soției/mamei/prietenei), un serviciu (să calci tu cămașa, dacă ea e prea obosită, să pui tu rufele la uscat, dacă ea a vegheat copilul si a dormit prea puțin) sunt cele mai prețioase bijuterii.

       Avem nevoie să vorbim nu aceeași limbă neapărat, ci același limbaj de iubire! Așa ne vom simți, copii și adulți totodată, mai apreciați, mai valoroși, mai iubiți!

2 comentarii:

Irina spunea...

Multumesc, multumesc si iar multumesc!

Vad ca-mi reapare sub privire indemnul de a (re)citi cartea Cele 5 limbaje ale iubirii.

Sunt de acord cu tine, Crenguta... conteaza mult mediul in care te dezvolti... ar trebui acasa sa fie ca o oaza de iubire, apoi la scoala dascalii sa fie calzi si buni, dar e greu. Si nu mai judec pe nimeni, am vazut pe pielea mea ce greu e si in familie si in scoala sa iubesti. Greu!

Multumesc ca ai impartasit cu noi aceste ganduri!

Crengu spunea...

Irina, cu drag! Si eu aveam pe lista cartea, dar uitasem de ea, recunosc. Pana ce o colega de serviciu a inapoiat-o colegei de la care o imprumutase si am preluat-o eu.

Multumesc si eu pentru ca esti pe aproape!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS