OM - doar două litere

19 august 2016

         N-am să vă spun despre durerile mele cele mai mari, despre dezamăgirile cele mai crunte, despre căderile și ridicările mele, despre lacrimi și zbucium, despre ceea ce-am fost și cea care sunt.
         N-am să vă povestesc despre fugile și fricile mele, despre ceea ce-aș schimba mâine, dacă aș putea, n-am să-mi pun sufletul pe tavă, n-am să pretind că sunt ce nu pot fi, n-am să vă spun ceea ce nu știu, n-am să vă arăt ce n-am văzut vreodată.
         Cine s-așteaptă să mă deșlușească doar citind rândurile așternute pe filele acestui blog, o să fie dezamăgit. Cine crede că am soluții pentru toate, s-ar putea să se înșele. Că am secrete? Da, am și unele funcționează ca rețete. Pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă. Pentru restul, nu sunt cu nimic mai specială decât alții. Sunt doar un om în a sa devenire, uneori tăcută și anonimă, alteori impulsivă, rebelă, adesea idealistă, cu principii, dorințe și vise.
        Mai am multe de priceput, multe de trăit, învăț din mers, împart ce pot și iau, totodată, ceea ce cred că-mi lipsește. Și-mi lipsesc câteva. Și câțiva oameni, pe de altă parte. 
        Dar merg înainte. Mă mai împiedic, mai cad, îmi iau timp să mă ridic, mă scutur și plec mai departe. Altă cale nu știu. Să ne ridicăm indiferent de câte ori cădem. Să ardem mereu, ca o flacără. Să luminăm întunericul, să potolim setea, să fim buni, blânzi, calzi, să fim... umani. Să nu renunțăm. Să nu renunțați indiferent ce se ivește! Nu suntem aici doar ca să descoperim cât de lași și mici suntem, ci ca să învățăm cât de grozavi putem fi! Iar asta începe odată cu iubirea și asumarea, cu tăierea orgoliului de la rădăcină și cu acceptarea faptului că oricât ar vrea unii să creadă, omul nu se trage din maimuță!

"Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?
Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el.
Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui. "
(Psalmul 8)

2 comentarii:

coco spunea...

doar 2 litere, dar...intre ele...multe cuvinte!

Crengu spunea...

coco- asa e!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS