Bătrânii noștri- icoane ale copilăriei sau oameni de unică folosință?

7 iulie 2016

          Undeva în iarna care a trecut, descopeream pe blogul jurnalistului Claudiu Târziu romanul grafic al Elenei Ciolacu,  "Oameni de unică folosință". Titlul m-a dus de la bun început cu gândul la bunicii noștri, icoane ale copilăriei, dar și la bătrânii care vând ce au pe unde pot sau cerșesc pe unde apucă, pentru un strop de trai decent. 
          Așa cum spunea și jurnalistul în finalul rândurilor intitulate "Răgaz pentru iubire", care țin loc de prefață a cărții, "bătrânii noştri nu sunt de unică folosinţă. Sunt oameni. Pentru totdeauna." Nimeni nu ar trebui să fie tratat ca și cum nu ar fi de neînlocuit.
          Mă gândesc des la bunicii mei, mai ales de când am, la rândul meu, copii. Îmi amintesc cu cât drag mă primeau, de fiecare dată, cum mă ascundeam, seara, în plapumă, când tataie pleca la o vorbă cu doi vecini și cum îi săream în spinare de îndată ce se așeza pe pat. Adulmec și-acum mirosul cozonacilor mămăiței mele, fundițele coapte pe care mi le făcea, felul în care mă alinta, serile petrecute în grădină pe răcoare, primele ochiuri pe care mi le-a pus pe andrele, ziua în care m-am apucat să fac clătite și în care m-a dat delicat la o parte, ca să continue ea, să nu mai irosesc eu ingredientele. Dimineața, când plec la serviciu, autobuzele sunt pline de bătrâni și nu de puține ori mi-a dat să văd și să aud lucruri care nu le fac onoare în niciun fel și inevitabil îmi vin în minte bunicii mei, prea cu bun simț ca să vorbească urât, prea modești și blânzi ca să te deranjeze cu ceva.
           Când văd atitudinea egoistă a câte unui bătrân, care crede că i se cuvin multe din partea fiilor și a nepoților, care îi îndatorează în fel și chip doar pentru că i-a crescut, sufletul mi se face mic de neputință și de rușine de nerușinea lor. Crești copii și nepoți pentru că vrei și ți-e drag, nu pentru ca mai târziu să le scoți ochii cu ce ai făcut pentru ei și să se simtă prost că nu reușesc să se ridice la înălțimea așteptărilor tale. 
           Îi văd pe câte unii albiți de timp, aduși de spate sau sprijinindu-se în baston, neajutorați precum un copil mic, dar încăpățânați ca un catâr, ținând cu dinții de mândria lor, dorindu-și ca lumea să stea în loc pentru ei și totul să se învârtă doar în jurul lor, în timp ce ei aruncă vorbe fără să realizeze prea bine ce spun, înrăiți de boală, de viață, de oameni...
           Îi înțeleg pe toți cei care refuză să meargă la azile, dar îi compătimesc și îi pricep și pe copiii nevoiți să recurgă la astfel de soluții. Celor care nu au o vorbă bună pentru un bătrân bolnav, care îl reped și îl tratează cu răceală și dispreț nu le găsesc scuze, oricât aș încerca să mă pun în locul lor. Da, omul în vârstă și cu probleme de sănătate, e dificil. Are tabieturie și fixurile lui, poate e greu de mulțumit, pretențios și nerecunoscător, dar e cât se poate de demn de milă. Pentru că nu mai e ce-a fost și nici timp nu mai are, știe asta, nu trebuie să i se amintească la tot pasul, dar în orgoliul specific ființei umane îi e greu să accepte că a ajuns să depindă de alții pentru chestiuni banale, cum ar fi hrănitul sau mersul la toaletă.
           Puțini dintre noi sunt scutiți de bătrânețe și ar trebui să realizăm cât mai devreme asta, nimeni nu împărățește pământul; toți vrem să fim Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene în căutarea tinereții și a vieții veșnice. Realitatea, însă, e cu totul alta, iar felul în care ne tratăm noi, astăzi, bătrânii, spune multe despre cum se vor purta alții cu noi atunci când vom fi în vârstă și neputincioși.

"Îndepărtarea de părinţii şi bunicii noştri înseamnă înstrăinarea de noi înşine. Fără dragostea lor, lumea ameninţă să îngheţe. Definitiv!
 
Bătrânii noştri nu sunt de unică folosinţă. Sunt oameni. Pentru totdeauna. Să fim şi noi! Să ne luăm răgaz pentru iubire."

(Claudiu Târziu)


         

3 comentarii:

Simona Fusaru spunea...

Cresti prea repede, Crenguta. Ai rabdare sa sari de 40, atunci vei vedea si de ce se intampla una, alta si va fi mai usor. Asa... Ma tem ca e cu gust amar si revolta doar.

Crengu spunea...

Nu e revolta,e multa neputinta...si sunt convinsa ca asta nu trece odata cu varsta...

Simona Fusaru spunea...

A, de trecut nu trece cu varsta. Numai ca se vad lucrurile mai clar, apare un alt fel de a intelege.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS