Oamenii din viața mea: Dr. T.

12 iunie 2016

          Dr. T. e cu noi de când eram doar doi, cu planuri de a deveni mai mulți. După câteva întrebări în stânga și în dreapta, căutând un doctor de familie bun, dacă nu foarte bun, tanti A. ne-a recomandat-o pe doamna sa doctor, dr. T. Pentru noi a fost dragoste la prima consultație, ne-am dus fără să ne facem fără prea mari speranțe și am plecat cu sufletul mare de bucurie și încredere. 
          Câteva luni mai târziu aveam să rămân însărcinată cu Matei și de-abia de-atunci încolo aveam să văd peste ce doctor am dat, unul nu bun, ci excelent, un om înainte de toate. La primul consult al lui Matei, ne-a uimit toată delicatețea, atenția și respectul de care a dat dovadă pentru mica ființă abia venită pe lume. În plus, niciodată nu ne-a obligat la nimic, ne-a respectat deciziile, am discutat întotdeauna despre orice a fost nevoie, am luat alegeri în cunoștință de cauză, fără niciun fel de presiune sau vorbe aruncate în răspăr.
         Cu timpul, pe măsură ce mâna de om creștea și apăreau diverse probleme de sănătate, ne-am dat seama că dr. T. e un soi de dr. House în variantă feminină: nu i s-a întâmplat vreodată să greșească diagnosticul. Și dacă are rezerve, nu agită părintele în zadar, pronunțându-se cu nume de boli fără să fie 100% sigură. De altfel, nu e o amatoare a antibioticelor, recomandă orice alte metode și tratamente și dacă ele chiar nu dau rezultat sau starea pacientului chiar nu permite altfel de remedii, de-abia atunci recurge la antibiotice.
          Am văzut-o nervoasă și supărată o singură dată, în rest, în sașe ani de zile de când îi suntem pacienți, a fost de fiecare dată calmă, cu zâmbetul pe buze și cu psihologia umană la purtător. Se vede că îi e strâmt sistemul nostru de sănătate, cu cardurile care nu merg atunci când trebuie, cu pretențiile și controalele de la Casa de Sănătate (care, dacă nu ai carte de identitate, te lasă fără servicii medicale, pentru că fără buletin, degeaba ai certificat de naștere), însă nu am văzut-o dornică să plece să-și exercite meseria în altă țară, iar eu nu pot decât să mă bucur.
          E nevoie de astfel de oameni în sistem ca să nu ne pierdem cu totul speranța. Sunt convinsă că nu-i e ușor să fie doctor în țara noastră și cred că uneori a trebuit să treacă peste convingerile sale ca să nu renunțe să facă ceea ce-i place. Cea mai mare satisfacție a sa sunt, cu siguranță, pacienții și cea mai mare confirmare a faptului că face lucrurile bine sunt oamenii care vor să se lase pe mâna sa, la recomandarea altora. Pe principiul "omul sfințește locul", dr. T. sfințește dispensarul modest în care lucrează, dar, mai mult decât atât, sfințește și prețuiește viața!

Un comentariu:

coco spunea...

esti norocoasa, sa stii!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS