Oamenii din viața mea: Cristina

6 iunie 2016

         Ea e prietena mea dintotdeauna, de când s-a mutat în clasa mea undeva printr-a șasea, dintr-o localitate vecină cu Mioveniul. Ne-au apropiat asemănările, plăcerea pentru lectură, pentru poezie și frumos, dar cred că mai mult deosebirile: ea e calmă, liniștită, calculată și finuță, eu sunt temperamentală, ca o mare învolburată. Și așa am rămas fiecare, deși anii au trecut și noi ne-am despărțit la final de liceu, căutîndu-ne drumul, menirea, împlinirea.
         O vreme am reușit să ne scriem constant scrisori, uneori ne mai și întâlneam pe plaiuri argeșene. Apoi am continuat să schimbăm mail-uri, mesaje, câteodată ne mai și prindem la o vorbă la telefon. Am invidiat-o întotdeauna pentru felul în care muncea, intelectual vorbind, pentru doza de perfecționism care o împingea dincolo de limitele ei, pentru că nu se aventura în nimicuri sentimentale, pentru că era feminină și responsabilă. Asta se datorează poate și faptului că are mulți frați și am încercat să-mi închipui cum e când se strâng la masă. Mi-aș fi dorit să-i cunosc pe toți în ziua în care s-a căsătorit, dar n-a mai fost vreme. Cu toate astea, mi-o amintesc și-acum mireasă: îmbujorată de emoție, fericită că și-a întâlnit omul cu care să-mpartă toate, la fel de sfioasă și feminină cum o știam.
         Dacă ar fi să mă gândesc ce are ea și nu am eu, ar fi o voință și o credință puternică, dorința de a trece dincolo de mediocritatea viselor, capacitatea de a vrea mai mult și de a se strădui continuu să fie o ființă mai bună, năzuința de a nu se mulțumi cu puțin, pentru că știe că poate și merită altceva.
         Chiar dacă nu avem aceeași credință, n-am simțit niciodată diferența, ba chiar am învățat și încă învăț multe de la ea, fără să știe, poate, fără să vrea. Deși ne despart o grămadă de kilometri, eu sunt în sud, ea e în nord-vest, prietenia noastră a rămas vie, ca și cum timpul n-ar fi stat nicicând în loc. Am cunoscut, după ea, multe persoane cu același nume și e frumos să descopăr cât de multe le aseamănă, dar totodată le deosebesc. Sunt sigură, însă, de un lucru: sunt oameni pe care poți conta oricând, de la care ai ce învăța și care, fără să-și propună neapărat, te motivează prin felul în care sunt și te susțin în orice împrejurare.

         Cristinele mele sunt speciale, dar argeșeanca mea cu accent ardelenesc va fi întotdeauna mai presus!

2 comentarii:

coco spunea...

e bine sa ai prieteni, oameni pe care sa te poti baza oricand, si eu am!

Crengu spunea...

coco- cred ca viata ar fi pustie fara prieteni!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS