De ziua copilului

1 iunie 2016

          Mi-au plăcut întotdeauna fotografiile. Întâi am "răsfoit" albumul cu poze din copilăria mea, apoi pe cel al părinților, cu poze de când s-au cunoscut, de la nunta lor și de la alte evenimente. Îmi amintesc un album de mărimea unui portofel, roșu, care se deschidea ca un evantai și în care mama păstra diverse fotografii din tinerețea sa. Apoi, la bunici, alte imagini din alte vremuri, alte povești.
           Nu am prea multe fotografii de când eram mică în care să apar la joacă, într-una stăteam pe o minge, aveam ceva peste doi ani, poate trei. De curând am dat peste o poză în care sigur nu aveam doi ani, era cald, mi se vede umbra pe asfalt, iar eu eram îmbrăcată într-un body și cu picioarele goale. Țineam ceva în mână sau găsisem ceva pe jos și zâmbeam către cineva. Priveam fotografia și mă gândeam ce fericită trebuie să fi fost că puteam să umblu desculță! Am avut bunici și la țară și la oraș, dar cel mai bine mi-a fost la țară, la strâns de fân și plimbat cu căruța, la cules de prune, la urcat prin meri și peri, la mers cu vitele la păscut, la cutreierat păduri și dealuri. O dată, pe când aveam vreo 9, 10 ani, încercând să scurtez drumul spre casă și să escaladez un dâmb ca să ajung la gard, am alunecat și am căzut în noroi. Mama tocmai terminase de spălat niște rufe (de mână, pe-atunci încă spăla așa, bunica nu avea nici măcar o mașină de spălat semi-automată sau cum se găseau la vremea aceea),  când m-a văzut așa murdară, i-a venit să se ia cu mâinile de păr. M-a bombănit o vreme, după care m-a lăsat în pace, m-am schimbat și mi-a pus hainele la spălat.
copilarie echilibrata           Până la urmă, copilăria despre asta ar trebui să fie, despre a explora în voie, fără să auzi de n ori "Nu acolo, că te murdărești!", "Nu dincolo, că te lovești!" Desigur, trebuie să existe niște limite legate de siguranța copilului, dar atâta timp cât nu e în pericol și nici pe alții nu-i deranjează, ar trebui lăsat în pace! Hainele murdare se spală, avem mașini care asta fac, nu mai e ca pe vremea lor noștri, când spălau de mână și nu știau cum să le usuce mai repede! Juliturile se vindecă, loviturile trec, copilăria se duce și ea și important e ce rămâne după!
          De aproape cinci ani, de când tot merg în parcuri pentru copii, am văzut părinți de tot felul: care șterg pruncul de zeci de ori pe mâini, deși el se murdărește de tot atâtea ori, care șterg leagănele să nu ia copilul microbi, care la orice pas al piciului sunt mai rău ca o umbră, de ajunge la trei ani și încă îl ajută tata să urce scările la tobogan, pentru că nu a fost lăsat să învețe că poate face singur asta. Desigur, există și extrema cealaltă, în care mama de pe bancă scuipă liniștită la semințe, deși feciorul tocmai s-a împiedicat, a căzut și rana îi sângerează. Trebuie o măsură în toate.
          Azi, de ziua lor, ar trebui să chibzuim mai mult la ceea ce le oferim, la ceea ce îi face, de fapt, fericiți, nu la ceea ce bănuim că le-ar plăcea. Că poate noi credem că vor păpuși vorbitoare și mașinuțele cele mai scumpe și strălucitoare, telefoane și tablete, dar ei ar vrea timp cu mama și cu tata, să alerge, să se dea pe tobogane, să li se citească povești, să deseneze pe asfalt, să construiască turnuri din cuburi de lemn sau poate un puzzle cu povestea preferată. Măcar azi, de ziua lor, întrebați-i ce-și doresc! S-ar putea să fie vorba despre mult mai puțin decât vă închipuiți, dar pentru ei face atât de mult!
            

2 comentarii:

Andreea Stan spunea...

Heeei! Ai o poza super simpatica cu un pinguin ;) o stiu eu!

Crengu spunea...

Eeee, eram prea mica in poza aia! :-D Nu mai da si tu din casa! :))

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS