Calul de luptă

3 iunie 2016

          În urmă cu două săptămâni, într-o zi dintr-un weekend pe care l-am petrecut departe de casă, ca să ne mai rupem de ritmul capitalei, am vizionat un film care ne-a ținut, pe mine și pe domnul meu, de la început până la sfârșit cu sufletul la gură. Atâta încărcătură emoțională într-o peliculă nu mai văzusem de mult!
           Povestea ar părea banală la o primă impresie: Albert Narracott, un băiat care locuiește împreună cu părinții la o fermă închiriată, se împrietenește cu un cal de rasă încă de când acesta vine pe lume. O zi aparent obinuișnuită se transformă pentru Albert într-una de neuitat: tatăl său câștigă la o licitație de la un târg local tocmai mânzul pe care băiatul l-a îndrăgit nespus de mult. Ce-a urmat, trebuie văzut. Rămas fără banii de chirie în urma achiziției făcute și neputincios în a dresa calul pentru a trage plugul după el și a ara terenul disponibil, bătrânul tată se simte pus la colț. Numai că Albert, cu blândețe și perseverență, reușește ceea ce altora li se părea imposibil. 
          Scena aceea e memorabilă: după multe chinuri și străduințe, cu tot satul strâns în jurul bucății de pământ pentru a fi martor la un miracol, începe ploaia, părinții lui Albert și restul oamenilor își pierd speranța și părăsesc, încetul cu încetul, câmpul. Rămas singur cu Joey, cum își numise băiatul calul, cu ploaia curgându-i șiroaie, Albert reușește să facă animalul să tragă plugul după el, spre uimirea tuturor și spre disperarea stăpânului fermei, care se și vedea lăsând familia pe drumuri.
          Din păcate, însă, primul război mondial bate la ușă, recolta familiei Narracott nu e atât de prosperă pe cât și-ar fi dorit, iar tatăl se vede nevoit să-l vândă pe Joey, fără voia băiatului său, pentru a nu-și pierde casa. Calul ajunge pe mâna unui căpitan, iar Albert promite, fără doar și poate, că într-o zi se vor revedea. Dacă pentru moment povestea băiatului se oprește, neavând vârsta legală să plece la război, aventura lui Joey continuă într-un mod fascinant. Sunt câteva scene care mi-au rămas în minte și peste care cu greu am putut trece în acele zile. Imaginea cu căpitanul călărindu-l pe Joey, simțind că se apropie de moarte, mi-a dat fiori, dar cea pe care nu o voi uita nicicum e una în care războiul a stat în loc pentru ca un soldat englez și unul german să-l elibereze pe Joey dintr-un gard de sârmă ghimpată. Încercați doar să vă imaginați cum flutură soldatul englez steagul alb, ca să sară în ajutorul calului și cum, de cealaltă parte, apare un soldat german, cu un clește pentru sârmă. Priveam și nu știam dacă să râd sau să plâng, mai greu să vezi așa ceva într-un război, bine că în filme orice e posibil.
           Timpul trece, Albert se înrolează mai mult cu gândul la Joey, decât la o victorie a armatei din care făcea parte. Scena în care, într-un final, cei doi se regăsesc, e de poveste. Ce să mai, un film care merită văzut! După ce s-a terminat, abia așteptam genericul, ca să aflu cine a putut produce o așa minunăție: nimeni altul decât Steven Spielberg, în 2011. Mister elucidat, fascinație maximă. Multe premii, multe nominalizări la Oscar și câteva la Grammy.

 Jos pălăria!

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS