Trei decenii și un pic

26 mai 2016

minte, inima, pace             Cu ocazia acestei zile aș fi vrut să fac o listă cu lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului. Dar sunt multe și mărunte, așa că atenția mea s-a dus în partea opusă, la cele pe care mi-ar fi plăcut să le fac sau să le știu, dar, din diferite motive, nu am reușit. 
             În urmă cu 10 ani eram rebelă, hotărâtă, aveam niște direcții pe care vroiam să le urmez în viață, știam către ce meserie mă trăgea sufletul, ce țări vroiam să văd, în ce oraș mi-ar fi plăcut să locuiesc, iubeam, sau cel puțin așa credeam, știam că la un moment dat urma să am copii (copii, da, nu unul, mai mulți; eu sunt singură la părinți și întotdeauna am tânjit după un frate sau o soră); ce-i drept, atunci visam să mă afirm cumva în domeniul în care studiam și mă gândeam că piticii vor veni când voi fi făcut destule pe plan profesional. Între timp, lucrurile s-au schimbat, experiențele pe care le-am avut m-au adus către alte concluzii, am fost și în țara multdorită, am ajuns și în orașul căruia îi tot dădeam târcoale într-un fel sau altul, am întâlnit și omul potrivit și totul a început să capete contur, am învățat să nu mă mai agit, să nu mai bâjbâi, să mă așez, cum îmi place mie să spun, în matca mea.
             Și a fost bine. Chiar dacă n-am urmat niciodată un curs de fotografie, n-am făcut dansuri sau tenis de câmp sau patinaj artistic. N-am citit toate cărțile pe care mi-ar fi plăcut să le citesc și nici n-am scris una, nu mi-am cumpărat tot ce mi-aș fi dorit, n-am văzut multe din ce-mi propusesem cândva. Poate dacă eram ceva mai încrezătoare în mine, acum m-aș fi simțit altfel. Am impresia că aș fi putut face mai mult din punct de vedere profesional, dar mai ales uman. Că am irosit timp prețios cu oameni despre care intuiam că nu merită efortul. Că n-am dat atenție unor detalii care m-ar fi scutit de suferințe inutile. Că aș fi putut să iau decizii mai bune. Clar aș avea ce schimba dacă m-aș întoarce înapoi. 
             Dar e mai bine că nu pot, că prietenii s-au cernut, că rănile s-au închis, că am evoluat, că am conștientizat diverse și am început să schimb ce se poate, că îi am pe ei să-i învăț tot ce am aflat despre lume și să-i las să afle și singuri, la rândul lor. Că îl am pe el și nu l-aș da pe nimeni altcineva, chiar dacă nu e perfect, nici eu nu sunt, dar suntem perfecți împreună. 

Sănătoși să fim, că echilibrul cumva ni-l găsim!

2 comentarii:

Raluca Nicula spunea...

Mă împuști dacă îți spun taman acum ce ar fi trebuit să-ți spun acum câteva zile? Împușcă-mă, că merit! La mulți ani, Crengu! Domnul sa-ti dea tot ce-i mai bun pentru tine și familia ta!

Crengu spunea...

:)) Stai linistita, ca nu te impusc! Drus m-a sunat cu 2 zile inainte, ca atunci si-a adus aminte si i-am spus ca noi, oamenii cu copii, suntem o specie aparte. Asa ca te inteleg si nu te impusc! Multumesc mult pentru urari! Astept sa se alinieze planetele, sa ne revedem!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS