Despre săpunuri și alte cosmetice naturale

29 mai 2016

              cum am început să renunț la chimicale

            De când am cunoscut-o pe Adelina, în urmă cu aproape 5 ani, a început să mă intereseze tot mai mult să diversificăm meniul și să gătim și altceva, decât mâncărurile tradiționale și să mă preocup mai intens de eliminarea chimicalelor pe care le foloseam în casă, sub diferite forme. Schimbarea a început încetul cu încetul și mai târziu decât mi-aș fi dorit, dar, vorba-ceea, mai bine mai târziu, decât niciodată. 
            Așa se face că la un moment dat mi-am cumpărat un deodorant din piatră de alaun, de care am ajuns să fiu nemulțumită nu pentru că nu ar fi eficient (din contră, are multiple întrebuințări), ci din cauza cristalelor pe care le lăsa în locul în care îl țineam. L-am schimbat cu un deodorant lichid, tot natural, dar de fiecare dată se termina prea repede. Acum am un deostick de la plafar, cu salvie și glicerină, care, cel puțin deocamdată, mă mulțumește, aștept să văd cum face față pe timp de vară.  
            Pentru tenul și pielea mea sensibilă nu se putea să folosesc altceva decât săpunul de Alep, de care am fost foarte încântată. La șampon am renunțat datorită unei prietene, care s-a apucat de făcut săpunuri cât se poate de naturale. Părul meu e destul de pretențios, subțire și scalpul 
sapun natural
săpun-șampon
predispus la mătreață și am fost puțin reticentă când am încercat un săpun-șampon făcut de prietena mea. Din fericire, a fost dragoste la prima spălare. Și la a doua, și la a treia și mai departe. Nu mai știu toate ingredientele pe care le conține, am reținut doar uleiul de ricin și pe cel de măsline. Cât despre restul produselor muncii ei, ce să vă spun? Sunt făcute la rece (nu sunt fierte, ca pe vremea bunicii), din unturi și uleiuri nerafinate (shea, cocos, orez, migdale, gel de aloe vera, etc.) arată impecabil, sunt colorate cu pudre din plante, miros desăvârșit și pielea mea e foarte fericită, ca și mine, de altfel. Am devenit clientă fidelă, așa că vă recomand și vouă Vegan Soap by Andie. Mai nou, prietena mea face și creme. Încă nu le-am încercat, dar având în vedere că ne cunoaștem din facultate și știu cât e de meticuloasă fata și cu câtă atenție își procură uleiurile pentru săpunuri, nu mă îndoiesc de faptul că și ingredientele pentru creme sunt alese pe sprânceană. Nu vă mai spun despre cât a investit în forme de silicon, de multe ori, când ne auzeam la telefon, numai despre ele îmi vorbea. Ce face pasiunea din om!

sapunuri naturale
alte săpunele din colecția made by Andie
            
         Mai am de muncă la înlocuirea detergenților de rufe și vase, îmi doresc să trec la nucile de spălat, dar nu mă grăbesc nicăieri, cu răbdarea trecem marea. 

6 comentarii:

Adelina spunea...

Salut! Merci de link către blogul meu!

Săpunul de Alep e minunat! Și mie-mi place. Cumpăr de câte ori am ocazia. La piatra de alaun mă exasperează și pe mine cristalele de pe etajera din baie. Deocamdată încă o folosesc, n-am apucat să-mi iau altceva. Dar o să mă uit la Farmacia cu plante după un deodorant.
Detergent de vase eu folosesc unul bio, de foarte mulți ani. Cel din Mega, am tot scris pe blog de el. E 8 lei/750 ml, ține mult, spală bine și-mi place cum miroase.
Nucile de săpun sunt minunate pentru hainele copiilor. Țin o eternitate. :) Pentru hainele noastre prefer totuși un detergent lichid. Încă îl am cel din Stock, de care-ți pomeneam cândva...
Mă bucur că te-am inspirat. Te pup!
*Baftă prietenei tale cu săpunurile!

Crengu spunea...

Ade, multumesc si eu de feedback! Merg des in Mega, dar de fiecare data uit de raftul cu detergenti. Merci ca mi-ai reamintit! M-ai inspirat mult si inca n-am intrat la capitolul nutritie. Te pup si eu!

INCERTITUDINI spunea...

Găsesc aici, la tine, niște noutăți , pe care chiar că o să le încerc. Încep cu săpunul Alep. Și m-ar mai interesa un șampon natural,am folosit Vishy, apoi un altul pe bază de ulei de ricin, iar acum folosesc”Ducray„.
Îmi este clar că ar trebui să găsesc ceva absolut natural.

Crengu spunea...

D.na Gina,ma bucur ca va e de folos. Sapunul de Alep e foarte bun pt par si pt piele,e o combinatie de ulei de dafin si de masline. Inainte sa incerc sapunul-sampon de la prietena mea, am folosit sampon de la Farmec, bun, dar nu suficient de natural. Adelina povestea la un moment dat de niste sampoane din magazinele DM, mi se pare ca e unul si in Pitesti. Au produse diverse, de foarte buna calitate si multe naturale.

Andreea Stan spunea...

Iti multumesc tare mult pentru cuvintele frumoase, chiar pun foarte mult suflet in ceea ce fac!
Piatra de alaun nu a fost ok pentru ca nu cred ca era veritabila :D Mda...pana si o piatra este copiata!

Crengu spunea...

Andreea, ce veste mi-ai dat cu piatra de alaun! :-s Sper ca stii ca nu sunt doar niste cuvinte frumoase, ci sunt si cat se poate de adevarate! Spor la treaba in continuare!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS