Cum am rămas fără portofel- cronica unui furt în Joia Mare

13 mai 2016

cu o mână am dat și cu alta mi s-a luat

             Joi înainte de Paști, 11 trecut bine de fix. Plecasem la cumpărături împreună cu domnișoara mea. Ea în cărucior, admirând peisajul și semnalându-mi animale, oameni, păsări, plante, eu cu gândul la ale mele, vroiam să termin repede cu ce mai aveam de cumpărat, ca să ajung acasă în timp util, să fac bagaje pentru vacanța de Paști petrecută la bunici.
             Șoseaua Giurgiului, lungă cât o zi de post și ticsită de magazine și tot soiul de comercianți, mă aștepta, ca de obicei, cu agitația specifică. Știam ce vreau să iau, am dat o raită să văd dacă și găsesc, am stabilit ținta, am ales, analizat, probat, cumpărat și apoi am mers la o covrigărie, pentru o mică ronțăială (nesănătoasă, știu, dar un covrig o dată la nu știu cât n-a omorât pe nimeni) pentru fetița din dotare, pofticioasă și mare amatoare de mâncare. 
             Am dat banii, am luat covrigii, am pus restul în portofel, portofelul în rucsăcelul agățat de mânerele căruciorului, am tras fermoarul și am pornit spre un magazin unde-mi săriseră în ochi niște bluzițe de damă. Între timp, am ochit și niște tricouri pentru domnul soț, am parcat domnișoara cu fața la mine, între standuri și am început din nou, să sortez și să analizez. La un moment dat, pe sub un tricou bărbătesc am zărit o siluetă cu batic și fustă lungă, cu model, așa că am tras căruciorul mai aproape, cu două gânduri: unul, să nu se sperie fata, doi, să-i fac loc să treacă, dacă cumva îi era în drum.
             Și m-am întors înapoi la oile mele. După ce m-am hotărât ce cumpăr, m-am dus să plătesc. La casă, stupoare: ghiozdănelul meu deschis, portofelul lipsă. M-am schimbat la față instantaneu și am simțit cum mă ia durerea de cap. Nu-mi venea să cred! Vorbesc cu doamna căreia trebuia să-i plătesc, vine și o altă angajată, caut peste tot portofelul, "poate e prin cărucior, poate l-am pus în altă parte și nu-mi amintesc", poate, poate... Rememorând faptele, știam bine pe cine bănuiam, vânzătoarele mi-au dat dreptate, atenționându-mă că e o perioadă când magazinele sunt aglomerate și asfel de lucruri se întâmplă mult mai ușor. Am ieșit nu știu cum din magazin, am vorbit cu soțul, m-am uitat prin jur după fusta lungă cu batic; ghinion, erau câteva, dar eu n-o mai recunoșteam pe cea din magazin, din cauza căreia trăsesem căruciorul fetei mai aproape. 
             Și uite așa, într-un moment de neatenție și din cauza neglijenței mele (cine m-a pus să las ghizdanul la căruț? ) am rămas fără acte (de identitate, de sănătate, bine că nu aveam și cardul de salariu la mine) și o brumă de bani și următoarele aproape trei ore mi le-am petrecut la secția de poliție. Procedura în sine n-ar fi trebuit să dureze foarte mult, dar întâi am așteptat să se elibereze doamna care se ocupa de astfel de cazuri, apoi am scris de mână o declarație, ea mai pleca, mai venea, apoi a făcut procesul verbal și apoi, într-un final, a urmat audierea propriu-zisă și declarația mea. Atunci, nevoită fiind să-mi amintesc o grămadă de amănunte, mi-am dat seama cât de puțin dau atenție detaliilor, cât de puțin îmi exersez, de fapt, memoria și cât de superficială pot să fiu uneori. Cât despre suspectă, ce să spun? Să fie sănătoasă, dar să nu se mai vaite ea și ai ei că sunt discriminați, pentru astfel de comportamente o merită cu vârf și îndesat! 
             Încă nu mi-am cumpărat alt portofel, încă nu mi s-a eliberat dovada că mi s-a furat cartea de identitate, încă n-am aflat de la Casa de Sănătate cum pot beneficia în continuare de asistență medicală (nu de-alta, dar dacă ar și răspunde cineva la telefoane sau pe mail, în timp util, și-ar face și lor o favoare), încă mă descopăr uimită, după ce am pus pățania negru pe alb, de lucrurile care se întâmplă în țara asta. Da, nu sunt nici prima, cu siguranță nici ultima căreia i se întâmplă așa ceva, dar să ajungi să mergi pe stradă într-o tensiune continuă, că nu știi peste cine dai și ce se întâmplă, e de nedescris...

2 comentarii:

o femeie spunea...

victimele sigure sunt mamele cu copii in carucioare. Mi-a plecat asa mobilul si era sa dispara portofelul prietenei de langa mine. Si de felul meu sunt vigilenta, era al 2lea incident din viata.

Crengu spunea...

da, a trebuit sa aflu asta pe pielea mea! de atunci am fost mult mai atenta, ca de altfel si in mijloacele de transport, nu doar pe strada sau in magazine. e pacat ca trebuie sa traim asa, mereu in alerta...

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS