Ce-mi pasă dacă îmi încărunțește părul!

20 mai 2016


 
Poete, se-apropie seara; îți încărunțește părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?

E seară – spuse poetul – și-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc și dacă
Ochii lor lacomi cerșesc muzica menită să le curme tăcerea
Și să vorbească pentru ei.
Cine le va țese cântece de iubire, dacă eu stau pe țărmul vieții
Şi contemplu moartea și viața de dincolo?

Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?

Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.
Unii au lacrimi ce ţâşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în întuneric.

Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo.
Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunțește părul!
(Rabindranath Tagore)

Un comentariu:

coco spunea...

ce frumos!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS