Un duet mai mult ca perfect

Despre săpunuri și alte cosmetice naturale

29 mai 2016

              cum am început să renunț la chimicale

            De când am cunoscut-o pe Adelina, în urmă cu aproape 5 ani, a început să mă intereseze tot mai mult să diversificăm meniul și să gătim și altceva, decât mâncărurile tradiționale și să mă preocup mai intens de eliminarea chimicalelor pe care le foloseam în casă, sub diferite forme. Schimbarea a început încetul cu încetul și mai târziu decât mi-aș fi dorit, dar, vorba-ceea, mai bine mai târziu, decât niciodată. 
            Așa se face că la un moment dat mi-am cumpărat un deodorant din piatră de alaun, de care am ajuns să fiu nemulțumită nu pentru că nu ar fi eficient (din contră, are multiple întrebuințări), ci din cauza cristalelor pe care le lăsa în locul în care îl țineam. L-am schimbat cu un deodorant lichid, tot natural, dar de fiecare dată se termina prea repede. Acum am un deostick de la plafar, cu salvie și glicerină, care, cel puțin deocamdată, mă mulțumește, aștept să văd cum face față pe timp de vară.  
            Pentru tenul și pielea mea sensibilă nu se putea să folosesc altceva decât săpunul de Alep, de care am fost foarte încântată. La șampon am renunțat datorită unei prietene, care s-a apucat de făcut săpunuri cât se poate de naturale. Părul meu e destul de pretențios, subțire și scalpul 
sapun natural
săpun-șampon
predispus la mătreață și am fost puțin reticentă când am încercat un săpun-șampon făcut de prietena mea. Din fericire, a fost dragoste la prima spălare. Și la a doua, și la a treia și mai departe. Nu mai știu toate ingredientele pe care le conține, am reținut doar uleiul de ricin și pe cel de măsline. Cât despre restul produselor muncii ei, ce să vă spun? Sunt făcute la rece (nu sunt fierte, ca pe vremea bunicii), din unturi și uleiuri nerafinate (shea, cocos, orez, migdale, gel de aloe vera, etc.) arată impecabil, sunt colorate cu pudre din plante, miros desăvârșit și pielea mea e foarte fericită, ca și mine, de altfel. Am devenit clientă fidelă, așa că vă recomand și vouă Vegan Soap by Andie. Mai nou, prietena mea face și creme. Încă nu le-am încercat, dar având în vedere că ne cunoaștem din facultate și știu cât e de meticuloasă fata și cu câtă atenție își procură uleiurile pentru săpunuri, nu mă îndoiesc de faptul că și ingredientele pentru creme sunt alese pe sprânceană. Nu vă mai spun despre cât a investit în forme de silicon, de multe ori, când ne auzeam la telefon, numai despre ele îmi vorbea. Ce face pasiunea din om!

sapunuri naturale
alte săpunele din colecția made by Andie
            
         Mai am de muncă la înlocuirea detergenților de rufe și vase, îmi doresc să trec la nucile de spălat, dar nu mă grăbesc nicăieri, cu răbdarea trecem marea. 

De-ale părintelui Constantin Necula

28 mai 2016

"La toate prostiile se uită un om când își lasă copilul să-și trăiască iubirea cu celălalt, mai puțin la nevoia de a-l proteja să rămână cu sufletul întreg."

"Când copilul e prost crescut, îl ajuți să se odihnească și el."

"Noi în loc să facem stimulare pentru copii, noi face simulare, suntem un popor de simulanți."

"Ne-am pierdut sensul cuvintelor."

"Spovedania este un mod de a respira iertarea lui Dumnezeu."

"Fiți onești și foarte conștienți, tot ceea ce faceți spre slava lui Dumnezeu e parte integrantă a bunătății dvs, nu vă încrâncenați să faceți binele!"

"Vorba dulce mult aduce, dar cel mai mult aduce gura închisă."

"Specialiștii în educație nu se nasc de azi pe maine."

"Nu ne organizăm să punem oamenii potriviți în locurile potrivite."

"Când hârtiile înlocuiesc oamenii, e vai de ce ștergem cu hârtiile."

"Nici iubirea, nici credința, nu pot exista fără speranță."

"Eu cred că nu există modele de crescut copiii; există o mamă și un tată care își iau în serios dorința de a-și crește copiii; în momentul respectiv, copiii devin provocatori de modele în părinții lor."  

(fragmente dintr-o conferință susținută la Brașov, 27 martie 2016)

Trei decenii și un pic

26 mai 2016

minte, inima, pace             Cu ocazia acestei zile aș fi vrut să fac o listă cu lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului. Dar sunt multe și mărunte, așa că atenția mea s-a dus în partea opusă, la cele pe care mi-ar fi plăcut să le fac sau să le știu, dar, din diferite motive, nu am reușit. 
             În urmă cu 10 ani eram rebelă, hotărâtă, aveam niște direcții pe care vroiam să le urmez în viață, știam către ce meserie mă trăgea sufletul, ce țări vroiam să văd, în ce oraș mi-ar fi plăcut să locuiesc, iubeam, sau cel puțin așa credeam, știam că la un moment dat urma să am copii (copii, da, nu unul, mai mulți; eu sunt singură la părinți și întotdeauna am tânjit după un frate sau o soră); ce-i drept, atunci visam să mă afirm cumva în domeniul în care studiam și mă gândeam că piticii vor veni când voi fi făcut destule pe plan profesional. Între timp, lucrurile s-au schimbat, experiențele pe care le-am avut m-au adus către alte concluzii, am fost și în țara multdorită, am ajuns și în orașul căruia îi tot dădeam târcoale într-un fel sau altul, am întâlnit și omul potrivit și totul a început să capete contur, am învățat să nu mă mai agit, să nu mai bâjbâi, să mă așez, cum îmi place mie să spun, în matca mea.
             Și a fost bine. Chiar dacă n-am urmat niciodată un curs de fotografie, n-am făcut dansuri sau tenis de câmp sau patinaj artistic. N-am citit toate cărțile pe care mi-ar fi plăcut să le citesc și nici n-am scris una, nu mi-am cumpărat tot ce mi-aș fi dorit, n-am văzut multe din ce-mi propusesem cândva. Poate dacă eram ceva mai încrezătoare în mine, acum m-aș fi simțit altfel. Am impresia că aș fi putut face mai mult din punct de vedere profesional, dar mai ales uman. Că am irosit timp prețios cu oameni despre care intuiam că nu merită efortul. Că n-am dat atenție unor detalii care m-ar fi scutit de suferințe inutile. Că aș fi putut să iau decizii mai bune. Clar aș avea ce schimba dacă m-aș întoarce înapoi. 
             Dar e mai bine că nu pot, că prietenii s-au cernut, că rănile s-au închis, că am evoluat, că am conștientizat diverse și am început să schimb ce se poate, că îi am pe ei să-i învăț tot ce am aflat despre lume și să-i las să afle și singuri, la rândul lor. Că îl am pe el și nu l-aș da pe nimeni altcineva, chiar dacă nu e perfect, nici eu nu sunt, dar suntem perfecți împreună. 

Sănătoși să fim, că echilibrul cumva ni-l găsim!

Verde

Superlativul iubirii

23 mai 2016

sursa: internet






"Iartă-mă" e mai puternic decât "te iubesc"; ăsta e superlativul iubirii, să ai puterea să ceri iertare celui care te poate ierta.  (Părintele Constantin Necula)

Virgiliu Gheorghe - Factori de risc în dezvoltarea și educația copiilor astăzi

Ce-mi pasă dacă îmi încărunțește părul!

20 mai 2016


 
Poete, se-apropie seara; îți încărunțește părul
Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo?

E seară – spuse poetul – și-ascult, cineva poate strigă din sat,
Cu toată ora târzie
Veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc și dacă
Ochii lor lacomi cerșesc muzica menită să le curme tăcerea
Și să vorbească pentru ei.
Cine le va țese cântece de iubire, dacă eu stau pe țărmul vieții
Şi contemplu moartea și viața de dincolo?

Cea dintâi stea a serii se stinge
Flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut.
Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii.
Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze
Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului
Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi
Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor?

Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul.
Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân,
Asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta.
Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire.
Unii au lacrimi ce ţâşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în întuneric.

Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo.
Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunțește părul!
(Rabindranath Tagore)

La alegeri înainte!

19 mai 2016

             Nu-mi plac campaniile electorale! Chiar dacă într-un an, la facultate, m-am distrat analizând mesajele candidaților la alegerile locale, pentru o sesiune de lucrări științifice. 
             De câteva zile, însă, cutia mea poștală a început să se umple cu diverse pliante și scrisorele specifice perioadei. 
Nu am nimic cu nimeni, doar că sunt sătulă de promisiuni deșarte, de reabilitări termice, asfaltări și cosmetizări ale parcurilor pentru copii doar în prag de alegeri. În plus, candidații noștri nu mai au bun simț, nu-și respectă adversarii, încearcă să iasă în față denigrându-se reciproc. În perioada în care Piedone se chinuia să i se accepte candidatura pentru a-și recupera fotoliul de primar al sectorului în care locuiesc, pe geamurile sediului său de campanie cineva a considerat că trebuie să scrie niște jigniri crunte, "asasinule" și "ucigaș". Nu m-a interesat să verific dacă s-a scris în presă despre incident, mi-a fost suficient să văd (stau la o aruncătură de băț de sediul său de campanie). Până la urmă, înțeleg din scrisorica pe care am primit-o, că și-a luat gândul de la funcția pe care a avut-o opt ani și s-ar mulțumi și cu un loc de consilier. Să fie sănătos, dacă asta îl face fericit, ce pot să-i fac eu? Nu-mi revine mie să îl judec, deși el afirmă că respectă hotărârea judecătorească, "dar în același timp aș fi preferat să mă supun judecății dumneavoastră, la vot, pe 5 iunie" și la final semnează cum s-a obișnuit de o vreme, "de profesie om". Ce să spun? Cam asta ar trebui să fie profesia tuturor, până la urmă! 
            Un alt candidat îmi garantează că în următorii 4 ani vor fi reabilitate 400 de blocuri, îmi spune, printre altele că vrea să introducă monitorizarea video a intersecțiilor și a locurilor de joacă pentru copii și că dorește alocarea de fonduri suplimentare pentru unitățile de învățământ pentru a elimina costurile suplimentare pentru părinți (fondul clasei, fondul școlii...). O să cred când o să văd!
            N-am avut vreme să analizez sloganurile electorale, într-o zi când mergeam la un botez mi-a sărit în ochi un afiș cu Robert Turcescu, ținând în mână un ceas, cu motto-ul "Deșteaptă-te, București!" sau, oricum, ceva asemănător. Încă un motiv să nu agreez campaniile electorale, brusc toată lumea are impresia că se pricepe la orice. Iar așa ceva nu e posibil decât în vise. Ca să nu mai spun că mă ia durerea de cap numai când mă gândesc la ședințele lor foto, menite să scoată la iveală cea mai bună postură, cel mai chinuit zâmbet care să pară cel mai relaxat și tot așa. 
            Aștept să văd un viitor primar, de sector sau general, îmbrăcat obișnuit, în piețe, pe străzi, să ia pulsul orașului, să stea de vorbă cu oamenii despre problemele lor, dar să o facă fără alai, fără televiziuni, fără discursuri studiate. Aștept să văd terminat pasajul de la Piața Sudului, că ne mănâncă nervii și timpul ocolul pe care trebuie să-l facem ca s-ajungem la metrou, aștept să vină iarna și să nu mai aud că e posibil să rămân fără apă caldă, pentru că Radetul are datorii și alte probleme. Aștept ziua în care vor dispărea gunoaiele de ici, de colo, în care mă voi putea plimba prin Centrul Vechi fără teama că-mi va cădea în cap tencuiala de pe vreo clădire antică și nerenovată. Aștept, încă mai am răbdare, dar sunt șanse să vină 5 iunie și nimeni să nu mă fi convins că merită încrederea mea! Și n-ar fi prima dată! 


P.S.: Sper să nu se trezească cineva să creadă că fac campanie electorală doar pentru că am pomenit niște nume în postare! N-am făcut decât să-mi exprim niște păreri pe un blog personal!

Lasă loc de "va urma"!

Cerceii quilling care au schimbat o stare

17 mai 2016

             Când am făcut acești cercei quilling, speram doar să placă și să am parte de o reacție pozitivă. Până la urmă, cam asta își dorește fiecare când face un cadou. Habar n-aveam că atunci când îi voi dărui, voi reuși să schimb o stare.

crengu quillingcrengu quilling
            
                O stare a unei femei trecute binișor de 30 de ani, cu ceva probleme în căsnicie, trei copii și un loc de muncă plin de tineret. E lesne de înțeles cam cum se simte, știind că se apropie de 40 de ani. Când i-a descoperit și i-a probat, admirându-se în oglindă, am văzut-o luminându-se la față, uitând, măcar aparent, de toate prin câte trece. 
               Am mai stat de vorbă o vreme, apoi am lăsat-o să se pregătească de serviciu. A fost cea mai mare satisfacție a zilei, să știu că am reușit să fac pe cineva să zâmbească. Știu că două perechi de cercei nu-i vor schimba viața, nu-i vor aduce împlinirea sufletească și materială de care are nevoie, dar uneori micile detalii fac diferența. Când te simți bine în pielea ta, când porți ceva ce-ți place, parcă ai alt elan de a lua viața în piept. 

Sper să reușească să-și regăsească echilibrul!

Cei mai fericiți copii

16 mai 2016

             sunt cei crescuți la țară. Chiar dacă poți avea o casă cu mult spațiu liber în jur și în oraș sau prin împrejurimile sale, diferențele dintre mediul rural și cel urban sunt, totuși, evidente. De ce spun că cei mai fericiți copii sunt cei crescuți la țară? Pentru că i-am văzut de atâtea ori pe ai mei când mergem la socri: joaca liberă, în curte e doar la o ușă distanță, limita e doar autoritatea adulților. Sunt atât de fascinați de tot ce înseamnă animale și păsări domestice, atât de încântați să-și ajute bunicii la treburi, să alerge găinile, puii și ce se mai găsește prin ogradă, atât de fericiți să zburde nestigheriți de betoane, să se murdărească, să mănânce fructe din copaci sau de prin tufe, după caz!
             Uneori nu contează nici că bate vântul, nici că stă să-nceapă ploaia, tare greu intră în casă fie doar și pentru o mică pauză. Bine că la Miriam cuvântul de ordine e "papa", că altfel ar sta și ea non-stop afară. Sau poate în grajd, cu vaca și vițelul, că indiferent unde s-ar fi aflat, când o întrebam unde vrea să mergem, răspundea hotărâtă: "Muuuu!" Din păcate, la ultima vizită, febra i-a cam dat bătăi de cap și n-a apucat să se bucure prea mult de libertatea curții. 
Nu-i bai, vine vara, ocazia perfectă să își ia revanșa!






Unde-i somnul cel mai dulce?

Ce cărți mai citim

13 mai 2016

 pentru Raluca și alți părinți cu grădinari și nu numai


            Sau, după caz, răsfoim. Cu Miriam e simplu, orice are versuri și/sau imagini cu animale. Dacă mai are ca bonus și sunete, e deja mai mult ca perfect. Pentru Matei e musai să fie povești sau poezii. Sau, când are el chef, matematică sau exerciții ca la grădi. Așa că avem în bibliotecă următoarele:

-o carte cu fișe de tipul celor de la grădiniță; era încă mic atunci când am cumpărat-o de la un stand de ziare

fișe pentru grădinari și numai



 -"Bețișorul năzdrăvan"- o carte cu povestioare tare simpatice, un pic moralizatoare, un pic motivaționale, fără desfășurări de acțiune dramatice sau sângeroase, bună pentru orice moment al zilei:


cam așa e în interior-imagine din povestea care dă numele cărții
o povestioară cu niște animăluțe care nu știu să înoate și care-și fac singure o barcă
- "Marea enciclopedie a preșcolarului", editura Roosa, cu informații din multe domenii, colorată și atractivă; Matei mă pune uneori să-i citesc din ea poeziile în engleză, pentru că sunt făcute să fie foarte ușor transpuse în gesturi, ca să coreleze copilul cuvintele cu acțiunea descrisă și să rețină mai ușor:


ce găsiți în ea
 -o serie de cărticele semnate Leon Magdan, foarte simpatice și cu multe învățăminte:
 

-cărțile momentului în materie de versuri și povești:

versuri și povești nemuritoare

- și pentru că puțină matematică nu omoară, ci distrează, mai ales dacă e cu abțibilduri, matematică să fie:

matematică distractivă


Cum am rămas fără portofel- cronica unui furt în Joia Mare

cu o mână am dat și cu alta mi s-a luat

             Joi înainte de Paști, 11 trecut bine de fix. Plecasem la cumpărături împreună cu domnișoara mea. Ea în cărucior, admirând peisajul și semnalându-mi animale, oameni, păsări, plante, eu cu gândul la ale mele, vroiam să termin repede cu ce mai aveam de cumpărat, ca să ajung acasă în timp util, să fac bagaje pentru vacanța de Paști petrecută la bunici.
             Șoseaua Giurgiului, lungă cât o zi de post și ticsită de magazine și tot soiul de comercianți, mă aștepta, ca de obicei, cu agitația specifică. Știam ce vreau să iau, am dat o raită să văd dacă și găsesc, am stabilit ținta, am ales, analizat, probat, cumpărat și apoi am mers la o covrigărie, pentru o mică ronțăială (nesănătoasă, știu, dar un covrig o dată la nu știu cât n-a omorât pe nimeni) pentru fetița din dotare, pofticioasă și mare amatoare de mâncare. 
             Am dat banii, am luat covrigii, am pus restul în portofel, portofelul în rucsăcelul agățat de mânerele căruciorului, am tras fermoarul și am pornit spre un magazin unde-mi săriseră în ochi niște bluzițe de damă. Între timp, am ochit și niște tricouri pentru domnul soț, am parcat domnișoara cu fața la mine, între standuri și am început din nou, să sortez și să analizez. La un moment dat, pe sub un tricou bărbătesc am zărit o siluetă cu batic și fustă lungă, cu model, așa că am tras căruciorul mai aproape, cu două gânduri: unul, să nu se sperie fata, doi, să-i fac loc să treacă, dacă cumva îi era în drum.
             Și m-am întors înapoi la oile mele. După ce m-am hotărât ce cumpăr, m-am dus să plătesc. La casă, stupoare: ghiozdănelul meu deschis, portofelul lipsă. M-am schimbat la față instantaneu și am simțit cum mă ia durerea de cap. Nu-mi venea să cred! Vorbesc cu doamna căreia trebuia să-i plătesc, vine și o altă angajată, caut peste tot portofelul, "poate e prin cărucior, poate l-am pus în altă parte și nu-mi amintesc", poate, poate... Rememorând faptele, știam bine pe cine bănuiam, vânzătoarele mi-au dat dreptate, atenționându-mă că e o perioadă când magazinele sunt aglomerate și asfel de lucruri se întâmplă mult mai ușor. Am ieșit nu știu cum din magazin, am vorbit cu soțul, m-am uitat prin jur după fusta lungă cu batic; ghinion, erau câteva, dar eu n-o mai recunoșteam pe cea din magazin, din cauza căreia trăsesem căruciorul fetei mai aproape. 
             Și uite așa, într-un moment de neatenție și din cauza neglijenței mele (cine m-a pus să las ghizdanul la căruț? ) am rămas fără acte (de identitate, de sănătate, bine că nu aveam și cardul de salariu la mine) și o brumă de bani și următoarele aproape trei ore mi le-am petrecut la secția de poliție. Procedura în sine n-ar fi trebuit să dureze foarte mult, dar întâi am așteptat să se elibereze doamna care se ocupa de astfel de cazuri, apoi am scris de mână o declarație, ea mai pleca, mai venea, apoi a făcut procesul verbal și apoi, într-un final, a urmat audierea propriu-zisă și declarația mea. Atunci, nevoită fiind să-mi amintesc o grămadă de amănunte, mi-am dat seama cât de puțin dau atenție detaliilor, cât de puțin îmi exersez, de fapt, memoria și cât de superficială pot să fiu uneori. Cât despre suspectă, ce să spun? Să fie sănătoasă, dar să nu se mai vaite ea și ai ei că sunt discriminați, pentru astfel de comportamente o merită cu vârf și îndesat! 
             Încă nu mi-am cumpărat alt portofel, încă nu mi s-a eliberat dovada că mi s-a furat cartea de identitate, încă n-am aflat de la Casa de Sănătate cum pot beneficia în continuare de asistență medicală (nu de-alta, dar dacă ar și răspunde cineva la telefoane sau pe mail, în timp util, și-ar face și lor o favoare), încă mă descopăr uimită, după ce am pus pățania negru pe alb, de lucrurile care se întâmplă în țara asta. Da, nu sunt nici prima, cu siguranță nici ultima căreia i se întâmplă așa ceva, dar să ajungi să mergi pe stradă într-o tensiune continuă, că nu știi peste cine dai și ce se întâmplă, e de nedescris...

Crengu face quilling

12 mai 2016

              cum am învățat că dacă vreau, pot

tablou quilling
crenguță cu flori
            Anul care a trecut a fost o revelație din multe puncte de vedere, domnul meu a descoperit cum și-a ratat cariera, iar eu mi-am găsit o nouă pasiune. Pe de altă parte, noi doi ne completăm perfect: lui îi plac lucruri care cer migală și muuultă răbdare, mie îmi plac rezultatele. Cu el și cu alții în jurul meu pricepuți într-o grămadă de direcții, de la cofetărit și pictat până la lucruri manuale de stă mintea în loc și creat săpunuri și alte minunății, ajunsesem să mă simt ca lebăda neagră între surorile ei albe. Că am vrut să-mi demonstrez că există ceva pentru care nu am două mâini stângi și lipsă cruntă de răbdare, e lesne de înțeles. Așa că în momentul în care, cu ajutorul prietenei mele, Druș, am descoperit quilling-ul (arta rulării unor fâșii de hârtie, pentru a obține diferite modele), m-am bucurat de parcă aș fi găsit America. 
             Încercasem origami, dar după ce am reușit o pocnitoare, mi-am dat seama că nu aș putea ține minte atâtea moduri de a plia hârtia, plus că, da, nu aveam atâta răbdare cât să aștept un rezultat ce urma să apară la un moment dat, pe măsură ce aveam să capăt o oarecare dexteritate. Iar cu quilling-ul a fost dragoste la prima vedere. Mai în glumă, mai în serios, sub bradul de Crăciun am găsit un set întreg cu care să mă pun pe treabă. Și de atunci am tot făcut diverse: o felicitare aniversară pentru o mătușă, o felicitare de nuntă pentru cineva drag, în martie, mărțișoare și felicitări specifice, apoi tablouri  mai mari sau mai mici, un proiect pentru grădiniță, cu ajutorul lui Matei și, ușor-ușor, bijuterii. Cercei, deocamdată, pandantive și broșe. Culmea e că nu mai am nimic din ce-am făcut, am dăruit tot. Premiile pe care le-am promis fetelor au fost tot piese quilling. Și ce mă bucură cel mai mult e că domnișorul meu a prins și el gustul jocului cu fâșiile de hârtie, chiar dacă mai are ceva până învață să folosească așa cum trebuie acul de quilling.
             Internetul e plin de modele, sunt oameni care fac asta de foarte mulți ani, eu sunt abia la început, dar sunt mulțumită de rezultate și de faptul că-mi pun creativitatea la bătaie și mai ales, răbdarea. 

martisoare handmade
mărțișoare
felicitari martie
două modele de felicitări de Martie
ziua pamantului
proiectul lui Matei
cercei handmade
câțiva cercei și-un pandantiv
       
               Până acum, impresiile celor care au primit sau au văzut ce fac, sunt încurajatoare; bineînțeles, întotdeauna e loc de mai bine. Mici imperfecțiuni pot exista, indiferent cât de ușor se poate lucra cu hârtia, e, totuși, hârtie. Deocamdată mă bucur că iese ceva din mâinile mele, sper să reușesc să duc această nouă și frumoasă pasiune și într-o direcție precisă. 

Dacă și vouă vă place și vă doriți ceva făcut de mine, nu țineți pentru voi, dați-mi de știre!

              

Cele mai frumoase flori...

O nouă etapă

             După scurta vacanță de Paști, pe care nici nu am apucat să o savurez din plin din cauza anumitor evenimente, am intrat iar în caruselul vieții. Și pe măsură ce trece timpul și se apropie vremea întoarcerii în câmpul muncii, îmi dau seama că intru într-o altă etapă: copiii au mai crescut, nu mai sunt așa dependenți de mine, îmi pot face, după mult timp, planuri doar pentru mine, doar pentru noi. 
             Înainte să vin în București, îmi doream multe și visam la fel. Pe măsură ce fiecare țel s-a îndeplinit, într-un mod sau altul, am încetat să-mi mai fixez alte scopuri, am căzut într-un soi de relaxare de genul "ce bine că am ajuns până aici, acum pot să mă așez puțin și să respir liniștită". Bineînțeles că odată ce au apărut copiii, timpul liber nu a mai fost același, prioritățile s-au schimbat serios, cum e și normal, când ai copii, nu mai e vorba doar despre tine, nu-ți mai permiți să fii egoist și te pui, mai mult sau mai puțin, pe "pauză". Mai mult, când nu ai ajutor suplimentar și realizezi că ești doar om și că nu ai decât două mâini.
              Așa că a venit momentul să încep să mă mai ocup și de mine, din toate punctele de vedere. Asta nu înseamnă că vor trece copiii pe locul doi, ci doar că vine o vreme când trebuie să-ți amintești că mai ești și femeie, nu doar mamă. 

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS