Iubeşte-l şi lasă-l să crească!

12 martie 2016


          Anul trecut am avut parte de cea mai zbuciumată vacanţă de vară. Am fost plecată cu copiii la părinţii mei şi faptul că încă îl mai am pe Matei i-l datorez, fără-ndoială, lui Dumnezeu. În acele trei săptămâni nu a fost zi în care să nu mă întreb ce are băiatul meu de se comportă aşa, de ce am ajuns să stau mereu cu gura pe el şi totuşi să pară că nu mă aude, cum îl pot face să înţeleagă că sunt lucruri periculoase pentru el (cum ar fi fugitul de lângă adulţi, în plină stradă), cum a devenit un rebel de 14 ani, când el încă nu are 4, ce pot face diferit?
          Am schimbat opinii cu alte mămici, cu educatoare/ învăţătoare/ psihologi deopotrivă (prietene sau rude), am scotocit internetul în căutarea acelei informaţii care să mă lumineze. Într-un final, cartea lui Michael Thompson, "Crescându-l pe Cain" m-a liniştit, am reuşit, atât cât am putut în acea perioadă, să înţeleg că băieţii/ bărbaţii sunt construiţi diferit faţă de fete/ femei, au nevoi uşor diferite şi altfel de modalităţi de a se exprima. Cel mai mare ajutor pe care i-l poţi da unui băiat e să-l înveţi să verbalizeze, să vorbească despre ceea ce simte, să conştientizeze ce se întâmplă cu el şi-apoi să şi exprime.
          Bun, făcusem un pas înainte. Doar că, în timp, am realizat că mai lipseşte ceva. Aveam momente când mă ciocneam prea des de "nu vreau" şi de o ambiţie teribilă de a face lucrurile numai ca el. Şi aici a intervenit Urania Cremene. Mai citisem pe ici, pe colo despre ea, aveam o prietenă care fusese împreună cu soţul la seminarul ei şi era foarte mulţumită; într-o seară, mi-a trimis un sms, în care-mi spunea că s-au afişat evenimentele Uraniei din acest an şi că, dacă mă mai interesează subiectul, să stau cu ochii pe site. Zis şi făcut.
          Şi mai mult de atât, la începutul lunii februarie am fost la seminar şi m-am întors alta. Pentru că am plecat de acolo nu doar cu noţiuni de parenting bine structurate, clare şi concise, ci şi cu foarte multe idei despre ce-aş putea face să-mi fie bine în viaţa de zi cu zi, nu doar în cea de mamă.

via d-na educatoare
           Acolo am înţeles că e uşor să citeşti despre creşterea copiilor, dar e mai greu să ştii ce şi cum să aplici; că doar pentru că ai devenit părinte, nu înseamnă în mod automat că deţii şi instrucţiunile de utilizare a copilului. Că e normal să-ţi doreşti măcar cinci minute într-o zi doar pentru tine, să fii obosită, nervoasă, stresată şi că nu trebuie să te simţi prost pentru asta. Şi, poate cel mai important dintre toate, m-a ajutat să înţeleg consecinţele pe termen lung ale unui comportament sau altul faţă de copil, cum îl poţi transforma, doar din vorbe, într-un om integru, frumos, valoros sau într-un individ incapabil să ia decizii de unul singur, temător să-şi asume riscuri, cu îndoieli şi nesiguranţe. Să mai spun că m-am văzut şi pe mine ca într-o oglindă, că am realizat mai mult ca oricând că "datorez" multe din trăsăturile mele de comportament anumitor fapte sau vorbe?

             Mai bine să spun că şi copiii au nevoie de control asupra lucrurilor din jurul lor, au nevoie să nu facem totul pentru ei, ci cu ei, să fie lăsaţi să se descurce, mai ales dacă vedem că pot. Au nevoie de experienţe şi mai ales au nevoie de spaţiu. Noi aveam, după grădiniţă şi şcoală, timp petrecut afară, cu cheia de gât, eram stăpâni pe jocuri şi pe reguli, pe alergat şi sărit în voie; copiii noştri au doar un glob de cristal în jurul lor, ne purtăm cu ei, adeseori, de parcă ar fi nişte obiecte: îi îmbrăcăm pentru grădi sau şcoală, îi urcăm în maşină, îi debarcăm, îi aducem înapoi acasă şi avem pretenţia să se poarte ireproşabil, să aibă haine curate şi note dacă nu bune, cel puţin excelente.
             Aşa că am tras aer în piept, am evaluat competenţele copilului, am realizat că poate multe, am renunţat să mai încep atenţionările cu "nu", i-am pus la dispoziţie alternative şi m-am relaxat. Dacă eu nu am încredere în el, cine va avea? Dacă eu nu îl voi iubi necondiţionat, cine o va face? Dacă eu nu îl voi lăsa să se descurce, cum va reuşi? Chiar dacă eu sunt rezultatul unui anumit tipar de educaţie, el are şansa să fie (şi trebuie să fie) diferit, iar eu trebuie să-l ajut în acest sens, nu să-i pun şi mai multe piedici!


Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS