Dacă-i musai, cu plăcere! - despre reconversia profesională

26 martie 2016

             Cum am ajuns de la jurnalism la contabilitate şi telecomunicaţii, încă nu reuşesc să înţeleg, deşi ştiu exact etapele prin care am trecut. Nedumerirea mea e mare, sau mai bine zis, era mare, pentru că după facultate nu mă vedeam făcând altceva. Când încercam să mă pun în postura unui om care ar trebui să se reprofileze, nu mă vedeam în niciun caz într-un domeniu tehnic sau al ştiinţelor exacte şi cu atât mai puţin al contabilităţii primare. Dar uite că până la asta n-a fost nevoie decât de o insolvenţă, un CV şi un strop de disponibilitate, pe ideea că n-o fi el aşa de negru cum se spune. Aşa am ajuns să învăţ că dacă vrei, poţi, că în om zac resurse nebănuite şi că un compromis nu înseamnă neapărat sfârşitul lumii.
              În februarie s-au împlinit 6 ani de când am pus piciorul într-o firmă de telecomunicaţii, pentru un post într-un departament subordonat unuia financiar-contabil şi aşa m-am trezit lucrând cu cifre, învăţând excel şi, mai mult decât orice, făcând cunoştinţă cu lumea corporatistă, în care ritmul de lucru, de viaţă şi regulile sunt destul de diferite faţă de cele din redacţia unui ziar. În tot acest timp m-am mai reprofilat de vreo două ori în cadrul aceleiaşi companii, învăţând de fiecare dată lucruri noi şi acum îmi dau seama că mi-a prins bine tot acest carusel în care am intrat. Pe de-o parte pentru că m-a scos din nişte clişee şi dintr-o zonă de confort din care, dacă aş fi rămas blocată, n-aş fi reuşit să ies prea uşor, iar pe de altă parte am realizat pe cât de multe mă pot plia de fapt, dacă îmi doresc cu adevărat.
              Nu-i uşor să nu faci acel ceva care-ţi place tare şi pentru care ţi-ai tocit coatele şi nervii pe băncile facultăţii (deşi unii ar spune că nu-ţi trebuie cursuri ca să faci jurnalism, ci doar talent la scris); şi dacă mai dai şi peste nişte oameni cu aere de superioritate, pentru care munca e viaţa şi nimeni nu e de neînlocuit, e cu atât mai dificil. Dar nu e imposibil, atâta timp cât conştientizezi de ce eşti în stare şi mai ales faptul că eşti acolo pentru că cineva a crezut în tine. Tu de ce să nu-ţi dai o şansă, dacă un om străin a făcut asta? E deja o dovadă a capacităţii tale.
              Cineva îmi mai aminteşte, când şi când, că în viaţă nu trebuie să faci numai ceea ce-ţi place, ci şi ceea ce trebuie, iar un loc de muncă intră, fără doar şi poate, la categoria "trebuie". Şi tot la capitolul "citate din clasicii în viaţă" trebuie să amintesc şi următorul sfat: carieră poţi să faci oricând, copii nu prea. Nu că mi-aş fi dorit eu să fiu cine ştie ce carieristă şi-mi stăteau copiii în drum, ci din contră, cariera poate sta în calea împlinirii ca om, indiferent de sex, depinde ce-ţi asumi să alegi mai întâi!

Un comentariu:

coco spunea...

sunt economist dar urasc contabilitatea...jurnalismul?...de vis!!!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS