Ce le lăsăm celor ce vin?

10 martie 2016

             Mă gândesc adeseori în ce societate trăiesc şi pentru ce lume îmi pregătesc copiii. Am ajuns să mă bucur că locuiesc în România şi nu într-o preaminunată ţară din nord sau din occident. Da, mă bucur, deşi aici nu se poate spune că trăieşti, ci că înveţi să supravieţuieşti. În ciuda situaţiei financiare (culmea, cică în fiecare an se înregistrează creştere economică, dar asta nu se vede la nivelul cetăţeanului de rând) şi a faptului că românii muncesc tot mai mult şi au tot mai puţin timp pentru pasiuni şi familie, în ţărişoara asta mai sunt şi lucruri bune, pe care nu prea le vedem. Fie pentru că nu vrem, pentru că ne-am obişnuit să observăm numai jumătatea goală a paharului, fie pentru că suntem prea adânciţi în gânduri despre siguranţa zilei de mâine.

             Să ne păstrăm credinţa şi respectul pentru viaţă!
             Se spune că România este grădina Maicii Domnului şi dacă mă gândesc numai la mănăstirile din zona Moldovei, înclin să cred că e adevărat. Atâta timp cât sunt din ce în ce mai pline, cât nu devin muzee care răsună a pustiu, cât încă există măcar un călugăr şi măcar un mirean cu un dram de credinţă, cred că mai avem o şansă. Atâta timp cât copilul meu încă mai poate fi considerat copil la grădiniţă şi nu un adolescent precoce căruia să i se predea educaţie sexuală, da, mai am motive de bucurie. Pentru că nu cred că asta e soluţia pentru scăderea numărului de avorturi în rândul fetelor. Dacă am avea mai mult respect pentru viaţă şi dacă asta s-ar putea preda în şcoli sau în familie, poate lucrurile ar sta altfel. Dacă o copilă de 14 ani ar auzi şi altceva decât "eşti liberă să faci sex când vrei, dar dacă rămâi gravidă, să faci avort", poate ar fi începutul unei schimbări. Dacă am încerca să înţelegem altfel această libertate pentru care s-a murit în '89, poate am pricepe că părintele este un model pentru copilul său şi că dacă o mamă cu trei copii renunţă la al patrulea din cine ştie ce motive, fata ei are deja un tipar după care să funcţioneze şi asta indiferent de vârstă.

              Să devenim prezenţi, să fim conştienţi de acţiunile noastre, să ne asumăm consecinţele!
              Mulţi adulţi nu sunt în stare să-şi asume pe deplin consecinţele naturale ale unei relaţii sexuale, dar avem pretenţii că un copil de 5 sau 10 ani va pricepe exact cum funcţionează corpul său şi va evita să facă ceea ce a văzut sau a auzit în jur. Ne îmbătăm cu apă rece gândindu-ne că educaţia sexuală precoce îi va trezi pe tineri la realitate şi îi va responsabiliza, când ei nu au avut acasă modele în acest sens. Şi în timpul în care unii se străduiesc să scadă, chipurile, avorturile, ne plângem că numărul persoanelor cu vârsta peste 65 e mai mare decât al celor de 14 ani... În loc să asigurăm condiţii pentru viitoarele mame şi pentru viitorii copii, în loc să promovăm printre tineri ideea de relaţii intime şi concepţie în cadrul legal şi responsabil al căsătoriei, încurajăm educaţia sexuală timpurie, libertinajul şi apoi ne mirăm că bieţii copii nu şi-au putut înfrâna poftele stârnite de imaginaţie în urma informaţiilor primite de timpuriu, că rămân fetele însărcinate şi apoi renunţă la bebeluşi. Nu asta le învăţăm, să fugă de responsabilitate, în loc să şi-o asume?
               Citeam dimineaţă despre o femeie, divorţată şi mamă a doi copii, cum a ajuns să renunţe la cel de-al treilea prunc, pentru că nu-şi mai permitea încă o gură de hrănit. Mi-a rămas în minte imaginea fătului pe podea, ghemuindu-se, ca şi cum i-ar fi fost frig... Ştirea e aici, dacă aveţi tărie pentru ea. Avem nevoie să devenim prezenţi, conştienţi de acţiunile noastre şi să ne asumăm consecinţele, învăţându-i asta şi pe urmaşii nostri!

               Ce lăsăm în urmă?
               Da, nu trăiesc într-o ţară cu cine ştie ce şanse din punct de vedere material, dar măcar trăiesc într-o ţară în care încă nu se vorbeşte despre cipuri, ca-n SUA, Suedia, Elveţia şi mai nou, Italia. Din păcate, nu toate teoriile sunt pure conspiraţii... Mă bucur că nu sunt nevoită să aud (şi sper să nu aud vreodată) despre legalizarea incestului, a pedofiliei şi a necrofiliei. Mă bucur că educatoarea copilului meu e un om cu principii, care nu pune accent numai pe informaţie, ci şi pe abilităţile practice pe care piticii ar trebui să le aibă la terminarea grădiniţei. Mă bucur că am în jur medici care-şi fac meseria fără să le pese de bacşişul din buzunar sau de condiţiile în care sunt nevoiţi să lucreze, mă bucur că mai sunt oameni pentru care morala încă mai înseamnă ceva, pentru care cuvântul "mamă" reprezintă mai mult decât două silabe şi nu se grăbesc să-l înlocuiască cu "părinte" şi "co-părinte", în numele "sfintei" corectitudini politice.
                Am vrut să fie un text pozitiv şi acum, la final, realizez cât de trist este de fapt. E trist că trebuie să învăţăm să smulgem atâtea buruieni ca să ne putem bucura de frumuseţea florilor... Pentru că trăim într-o ţară în care multe sunt pe dos, dar care ar putea fi la locul lor, dacă am înţelege că responsabilitatea pentru asta aparţine fiecăruia dintre noi, dacă nu ne-am mai limita la vestitul "las-o, bă, că merge aşa!" Nu merge aşa, copiii noştri cândva ne vor trage la răspundere că n-au avut modele, că le-am lăsat moştenire un mare... nimic!

Avem în mâini nu doar sufletele noastre, ci şi pe ale lor! Să nu ne batem joc de ele!

5 comentarii:

EmaPirciu spunea...

Ca sa fiu sincera, nu stiu despre ce chip-uri vorbesti, ca aici nu se agita nimeni cu asta. Mai mult, informatii despre astfel de programe apar doar pe site-uri care promoveaza teoria conspiratiei, lupta impotriva vaccinurilor si alte de-astea.
Occidentul nu e un bau bau mare, depinde foarte mult de ceea ce alegi sa vezi. Am trait in tari foarte diferite una de alta, am cunoscut straini din foarte multe zone ale lumii. Majoritatea se plang, cand de tara lor, cand de degradarea din alte tari, dar oamenii pe care i-am cunoscut nu se drogheaza, nu fac incest, nu sar de trei metri in sus cand o persoana cu care nu au nimic in comun alege ce vrea sa faca cu viata ei. Ne deranjeaza ideea de incest la altii, dar la sutele de cazuri de fete violate de tati, unchi, veri, frati mai mari, ne indignam mai putin, ca macar la noi in tara nu e legal. Nu ne deranjeaza ceea ce e, ci doar ceea ce pare sa fie.
Aici ajungem pentru ca mijloacele de informare ambaleaza minciuni in adevar si le dau drumul pe piata. Eu nu mai stiu pe cine sa cred, ce ziare sa mai citesc, ce site-uri sa mai deschid. Dezinformarea ar trebui sa ne ingrijoreze. Si la capitolul asta Romania infloreste, ca ne-au ramas prea putine surse de incredere.

Crengu spunea...

Am zambit cand ti-am citit comentariul, banuiam ca vei avea o astfel de pozitie. Eu nu pretind ca occidentul e un mare bau bau sau ca detin adevarul absolut, nici ca la noi nu se intampla lucruri ca pe la altii. Doar ca nu le-as vrea legalizate. Ca ar trebui sa se ia masuri? Da, sunt de acord. Cat despre conspiratii si alte cele... e un pic riscant sa pui orice pe seama unor astfel de teorii, nu crezi? La fel cum e si extrema cealalta, sa te increzi numai in ele, bineinteles.

Oricum, la noi, cel putin, e o moda sa se vada numai aspectele negative, majoritatea cauzate de situatia financiara. Ar trebui sa incercam sa mai vedem si dincolo de asta, viata nu inseamna numai conditie materiala...

coco spunea...

nicidecum conditie materiala...un pom, o floare, un parau...cata liniste ne poate aduce...am inteles ce vrei sa spui, ma gandeam acum doar la lucruri mici care ne insenineaza!

Crengu spunea...

Da, coco, ar trebui sa dam mai des atentie unor astfel de lucruri! Multumesc de semn si de trecere!

Raluca Nicula spunea...

Trăim într-o lume superficială, Crengu, iar lumea, în goana ei disperată după avuții, nici nu sesizează cât de mult ne-am îndepărtat de noi.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS