Ce are ea şi eu nu am?!

5 februarie 2016

             Ne-am cunoscut într-o zi de vară. Senină, caldă, poate chiar toridă. Mă întrebam cum va fi întâlnirea, ce ne vom spune, cum ne vom privi, oare cum arată, cum mă voi simţi, ce voi gândi. Întâlnirea a fost mai mult decât civilizată, ea nu a vorbit deloc, eu am spus multe, pentru amândouă. O priveam: tinerică, păr negru, mâini fine, degete lungi, siluetă, o drăguţă, ce să mai. Eu: ceva mai mulţi ani decât ea, experienţă de viaţă măcar în teorie, un copil la activ, capacităţi de adaptare nebănuite. Ea îmi vrăjise soţul şi reuşise să-i intre în graţii băieţelului meu. Trebuia, din nou, să-mi demonstrez că pot trece şi peste asta, doar am făcut faţă şi altor provocări, aşa că m-am străduit să-i arăt că am situaţia sub control. Măcar că eram mai mare, trebuia să şi dovedesc asta.
             Ce n-am anticipat e că nu puteam, totuşi, concura cu ea. Era proaspătă, cu poftă de viaţă, cu multă dorinţă de a învăţa lucruri noi, de a se autodepăşi, de a-şi dovedi că da, se poate adapta la orice fără nicio problemă. Şi aşa a rămas.
             Un an şi jumătate mai târziu, bruneta mea din acea zi de vară e o şatenă veselă şi simpatică. O copilă cu multă poftă de viaţă şi de aventuri cu mami, tati şi Matei. Căci fără frăţiorul ei năzdrăvan, lucrurile parcă nu pot fi la fel de savuroase.

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS