Dilema muzicii româneşti: să (te) uit sau să nu (te) uit?

10 februarie 2016

 mai 1999



august 2015



tot 2015, prin toamnă


        
          Să mai spun că prin anii 90 şi ceva, Andre cânta "Nu mă uita", apoi 3 Sud Est îşi doreau să uite, iar Selena încă avea şi ea o problemă?
          De fapt, cred că totul a început cu îndemnul lui Florin Bogardo. Şi dacă mă gândesc la faptul că Andreea Bălan are în piesa ei versuri din melodia de demult a Andei Adam, ajung şi mă întreb:

oare în muzica românească e lipsă de inspiraţie sau doar o dilemă... sufletească?

Starea zilei


Jack şi Rose pentru totdeauna?

8 februarie 2016

             Aveam 14 ani când am văzut prima dată "Titanic", filmul lui James Cameron, cu Leonardo di Caprio şi Kate Winslet, de-a lungul timpul l-am revăzut de multe ori. Dacă mi-a plăcut? Indubitabil. Nu mai reţin exact ce mi-a plăcut mai mult, filmul în sine sau actorul din rolul principal; oricum e clar că orice fată (nu ştiu dacă şi orice băiat, dar tind să cred că da) care a îndrăgit povestea de dragoste dintre Rose şi Jack şi-a dorit să aibă şi ea parte de o astfel de iubire.
             Doar că, după ce am mai crescut, după ce am observat ce presupune, de fapt, să iubeşti, am înţeles că filmele sunt filme, viaţa e viaţă. Poate că mi-ar fi fost de folos să pricep mai devreme ce impact poate avea mesajul unei astfel de pelicule asupra minţii unei tinere sau a unui tânăr care abia a început să cunoască viaţa. Am înţeles când deja mă dădusem cu capul de pragul de sus şi aveam să îl cunosc şi pe cel de jos. Mai bine mai târziu decât niciodată, veţi spune. Poate. Dar când speri să ai şi tu parte de ceea ce alţii trăiesc pe micile erane şi vezi că lucrurile stau altfel, că pentru o relaţie e nevoie de doi oameni la fel de implicaţi, că nu se prea întâmplă să găseşti în lumea reală băieţi ca Jack, dispuşi să sară după tine şi să te salveze atunci când e cazul, nu prea mai eşti la fel.
             Îţi pierzi din încrederea în tine şi în alţii, începi să ai impresia că tu nu meriţi sau că uite, dacă faci asta şi asta ai ceva şanse să obţii ce-ţi doreşti. Dacă "asta şi asta" se bat cap în cap cu principiile tale, atunci se mai adaugă o luptă pe care trebuie să o duci. Dacă nu, te împarţi şi te pierzi în atâtea alte relaţii, cautânt acel ideal, încât parcă te goleşti de tine. Mai ales că nici societatea nu te încurajează să rămâi singur sau să îndrăzneşti să fii altfel. Si la un moment dat constaţi, cum scriam eu mai de mult într-o postare, că sufletul nu poate fi cusut la nesfârşit, iar efortul de a face asta chiar şi o singură dată este unul destul de mare.
            Şi-atunci ce e de făcut? Să nu vă aruncaţi cu capul înainte, oricât de caracteristic v-ar fi asta! Să aveţi grijă ce mesaje transmit şi inoculează filmele, să fiţi conştienţi că rareori peliculele de pe micile ecrane prezintă poveşti inspirate din realitate. Şi nu doar filmele, cred că acelaşi lucru e şi cu cărţile pe care le citim. Câtă beletristică nu descrie iubiri cu consum sufletesc maxim, sau aşa-zis imposibile, care te fac să visezi sacrificii mai presus de fire, să vrei să ai lângă tine o persoană capabilă să-ţi ghicească în stele dorinţele? Niciun om nu poate şti ce e în sufletul altuia fără să i se spună!
             Aşadar, visaţi, dar cu măsură! Trăiţi clipa, dar când sunteţi capabili să vă asumaţi şi consecinţele! Iubiţi, când sunteţi dispuşi să înţelegeţi şi să vă asumaţi responsabilitatea care decurge din asta! Nu vă jucaţi cu sufletul vostru, va veni o vreme când poate veţi regreta că nu aţi fost mai cumpătaţi în alegeri, în simţăminte, în implicarea de care aţi dat dovadă! Şi vorbiţi despre ce vă doriţi de la celălalt, vorbiţi cu toate cuvintele, cum îmi place mie să spun! Nu vă aşteptaţi să ghicească cineva ce vă stă de-a curmezişul în creier sau în inimă! Altfel nu prea sunt şanse de "Jack şi Rose pentru totdeauna" !


            

Citatele zilei

7 februarie 2016

 




"Când vânezi greșeli și imperfecțiuni, singurul câștig e că la sfârșit o să ai mai multe. 
Tu, nu ei."


În timp înveţi

6 februarie 2016


După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferența
subtilă între a susține o mână
și a înlănțui un suflet,
și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță,
și așa, omul începe să învețe...
că săruturile nu sunt contracte
și cadourile nu sunt promisiuni,
și așa, omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg
deschi
și,

și învață să-și construiască toate drumurile
bazate pe astăzi și acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri...
și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la
jumătatea drumului.


Și după un timp, omul învață că, dacă e prea multă,
până
și căldura cea dătătoare de viață a soarelui arde și calcinează.

Așa că începe să-și planteze propria grădina
și-și împodobește propriul suflet,
în loc să mai a
ștepte ca altcineva să-i aducă flori,
și învață că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are for
ță,
că într-adevăr e valoros,
și omul învață și învață...
și cu fiecare zi învață.

Cu timpul înveți că a sta alături de
cineva pentru că î
ți oferă un viitor bun
înseamna ca mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.


Cu timpul înțelegi că doar cel care e capabil să te iubească cu
defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
î
ți poate aduce toată fericirea pe care ți-o dorești!
Î
ți dai seama cu timpul că, dacă ești alături de această persoană doar
pentru a-
ți întovărăși singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați,
și că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu, se va vedea înconjurat doar de false
prietenii.


Cu timpul înveți că vorbele spuse într-un moment de mânie
pot continua tot restul vie
ții să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveți că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot face.


Cu timpul înțelegi că, dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil ca prietenia lui să nu mai aibă niciodată aceea
și
intensitate.


Cu timpul îți dai seama că, deși
po
ți fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.


Cu timpul îți dai seama că fiecare experiență trăită alături de fiecare ființă
nu se va mai repeta niciodată.


Cu timpul îți dai seama că cel care umilește sau disprețuiește o ființă
umană,
mai devreme sau mai târziu, va suferi acelea
și
umilin
țe și dispreț, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveți că, grăbind sau forțând lucrurile să se petreacă,
asta va determina ca în final,
ele să nu mai fie a
șa cum sperai.

Cu timpul îți dai seama că în realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.


Cu timpul vei vedea că, deși te simți fericit cu cei care-ți sunt
împrejur,
î
ți vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
și acum s-au dus și nu mai sunt...

Cu timpul vei învăța ca încercând să ierți sau să
ceri iertare,
să spui că iube
ști, să spui că ți-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.


Dar din păcate,
toate se înva
ță doar cu timpul...

(Jorge Luis Borges)

Ce are ea şi eu nu am?!

5 februarie 2016

             Ne-am cunoscut într-o zi de vară. Senină, caldă, poate chiar toridă. Mă întrebam cum va fi întâlnirea, ce ne vom spune, cum ne vom privi, oare cum arată, cum mă voi simţi, ce voi gândi. Întâlnirea a fost mai mult decât civilizată, ea nu a vorbit deloc, eu am spus multe, pentru amândouă. O priveam: tinerică, păr negru, mâini fine, degete lungi, siluetă, o drăguţă, ce să mai. Eu: ceva mai mulţi ani decât ea, experienţă de viaţă măcar în teorie, un copil la activ, capacităţi de adaptare nebănuite. Ea îmi vrăjise soţul şi reuşise să-i intre în graţii băieţelului meu. Trebuia, din nou, să-mi demonstrez că pot trece şi peste asta, doar am făcut faţă şi altor provocări, aşa că m-am străduit să-i arăt că am situaţia sub control. Măcar că eram mai mare, trebuia să şi dovedesc asta.
             Ce n-am anticipat e că nu puteam, totuşi, concura cu ea. Era proaspătă, cu poftă de viaţă, cu multă dorinţă de a învăţa lucruri noi, de a se autodepăşi, de a-şi dovedi că da, se poate adapta la orice fără nicio problemă. Şi aşa a rămas.
             Un an şi jumătate mai târziu, bruneta mea din acea zi de vară e o şatenă veselă şi simpatică. O copilă cu multă poftă de viaţă şi de aventuri cu mami, tati şi Matei. Căci fără frăţiorul ei năzdrăvan, lucrurile parcă nu pot fi la fel de savuroase.

Cum nu vii, tu, Ţepeş doamne...

4 februarie 2016

            Am avut câteva săptămâni interesante şi îmi doream ca postarea de azi să fie despre ce am învăţat sau, mai bine zis, despre ce revelaţii am avut în această perioadă şi să le împart cu voi. Am ajuns, în schimb, să vreau să scriu despre toleranţă şi despre cum, de fapt, nu există aşa ceva printre semenii noştri. Că e despre veşnicele conflicte despre care vorbea Ema zilele trecute sau despre vaccinuri, alăptare, mâncare sănătoasă sau despre cum se ţine corect linguriţa, problema e aceeaşi: nu ştim să acceptăm opinii diferite de ale noastre! Nu ştim! Am citit un articol azi referitor la iniţiativa Coaliţiei pentru Familie de a modifica constituţia la care a plouat cu comentarii pline de jigniri la adresa celor care sunt împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex. Oameni care vorbeau despre (şi îşi doresc, se înţelege) toleranţă, corectitudine politică, diversitate înşirau invective după invective doar pentru că alţii au îndrăznit să gândească diferit.
            Asta e lumea în care vrem să trăim noi şi mai ales copiii noştri, astfel de modele vrem să le oferim? Serios? Chiar aşa am ajuns, încât nu mai ştim să purtăm un dialog civilizat, fără să fim puşi la colţ pentru că avem o altă opinie? Ce-i drept, problema nu e de acum, datează de mii de ani, altfel n-ar fi existat "cine e fără de păcat, să arunce primul piatra"! Doar că se presupunea că am evoluat, că suntem, nu-i aşa, europeni, că avem drepturi! Nu cred că e stipulat pe undeva dreptul la jigniri şi nu cred că există cineva căruia să-i placă să fie supus unei pleiade de cuvinte urâte. Asta, oare, nu e tot discriminare, nu înseamnă tot "eu ştiu mai bine, tu habar n-ai ce spui (sau, după caz, ce semnezi)" ?
            De ce e aşa de greu să înţelegem şi să acceptăm că oamenii sunt diferiţi (slavă Domnului, avem de la cine învăţa exemple de aşa da, aşa nu!), că fiecare are propriile sale experienţe de viaţă care l-au condus la anumite principii sau moduri de a gândi şi de a-şi trăi viaţa? Ne dorim civilizaţie, dar suntem atâââât de departe de ea. Vrem toleranţă, dar chemăm poliţia pentru că băieţelul vecinilor de deasupra e copil şi aleargă şi sare şi aruncă cu jucării, nu ştie să meargă în vârful picioarelor. Nu tolerăm plânsetele puilor de om, dar am fi în stare să ţinem între patru pereţi toate pisicile şi toţi câinii de pe stradă, iar vecinii să le suporte schelălăiturile, miaunelile, mirosurile.
             Da, am luat foc, pentru că mă uit în jur şi mă lovesc de diferite persoane, cu mentalităţi şi comportamente de-mi vine să-mi iau lumea în cap. În ritmul ăsta, de a nu ne mai suporta unii pe alţii nici când vorbim, de a ne înstrăina şi a ne preface că suntem prieteni, o să ajungem mai dobitoci decât dobitoacele! Omul nu a fost creat să fie singur! Cum de-am ajuns dintr-o extremă în alta? (Şi da, extremist poate fi un ortodox, dar şi un penticostal, asta nu înseamnă că toţi ortodocşii sau toţi penticostalii sunt aşa, dar ar fi bine dacă ne-am strădui ceva mai mult să nu generalizăm....)

Dacă eu îţi respect ţie, oricine ai fi, opinia şi nu te jignesc, nu te etichetez în niciun fel, tu de ce o faci? Dreptatea cu orice preţ nu ţine nici de cald, nici de foame şi cu siguranţă că nu va duce la o societate mai bună, ci din contră...


 
 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS