Amintiri din viitor: În trei

21 ianuarie 2016

          De cele mai multe ori, suntem doar noi, fetele; frăţiorul din dotare apare în peisaj seara, după ce se termină programul de grădiniţă. Azi suntem o mamă şi doi copii, la normă întreagă. Uneori ne jucăm în trei, alteori doar ei amândoi, câteodată eu cu ea sau eu cu el. Azi, ca şi în alte zile, ea îl trage de păr şi de urechi, el se supără şi mă strigă, de parcă el nu ar deranja-o niciodată pe ea cu nimic. Ea nu vrea să se joace cu formele de lemn sau cu peştii coloraţi, vrea fix cartea cu puzzle-uri din mâna lui. La care el nu renunţă, pentru că nu s-a plictisit încă de ea.
           Uneori fac pe arbitrul şi încerc să-l fac pe el să-i explice şi ei ce face interesant, la ce se uită, cu ce se joacă. Alteori îi las să-şi exercite ambiţiile, să plângă şi să strige unul la altul. Câteodată, când nu reuşesc să ajung la un acord cu el, facem pe supăraţii şi nu ne vorbim. Şi tocmai atunci parcă descoperă că are o surioară şi se joacă împreună liniştiţi, chiuie şi se bucură unul de altul. Pentru ea, el e oricum un fel de soare, aşa de frumos îl priveşte.
           Ea se joacă cu orice, de la maşinuţe şi forme, până la păpuşele şi mingi. Ea "citeşte" orice, de la cărţi simple cu animăluţe sau cu sunetele lor, până la cele cu poveşti sau cea galbenă, mare, dar care "vorbeşte" în engleză şi de care el se lipeşte de multe ori, nefiind dispus să renunţe prea uşor la ea în favoarea altei jucării. El aleargă cu maşinile prin casă sau pe traseul de lemn, uneori face turnuri pe care ea le dărâmă, alteori se cred Federer şi Halep şi paletele se încrucişează pe hol mai ceva ca la Melbourne. Adeseori fiecare vrea tocmai ce are celălalt în mână şi-atunci să te ţii, că niciunul nu cedează. Poate ea, mai ales dacă i se spune "te rog frumos". Seara, când vine tati de la serviciu şi amândoi îl strigă şi aleargă să-l întâmpine şi-i sar în braţe, nimic nu mai contează.
           Nicio zi nu seamănă cu alta, dar nici copiii mei cu alţii. Cu el pică orice strategie de parenting şi uneori nervii şi răbdarea se întind la maxim. Cu ea câteodată e prea multă linişte, dacă n-ar ciripi precum păsările, nici n-aş şti că e în zonă. Şi nu, nu cred că aşa sunt băieţii şi aşa sunt fetele, am vazut fel şi fel de exemplare de ambele genuri. Ei sunt ei, un guguştiuc şi-o porumbiţă pe-aceeaşi... crenguţă!





4 comentarii:

Ioana spunea...

Frumos ai scris! Asa-i cu pruncii astia...

Crengu spunea...

Ioana, cine are, cunoaste! :)

Adelina spunea...

Eu sunt arbitru de dimineața până seara. Cu pauză 3-4 ore cât e Ioan la grădiniță. Se ceartă pe aceeași mașină deși mai au încă 50. Sau aceeași carte. Sigur sunt și momente destule în care se joacă amândoi frumos. Împreună. Sau separat. De multe ori îi las să-și rezolve singuri micile conflicte. Că n-am energie nici să intervin. :)
Îți răspund și la mail când pot.

Crengu spunea...

Ade, stiu cum e cu lipsa energiei. Dupa o zi cu amandoi,(sau doar cu Matei, inainte sau dupa Miriam), sunt ca o lamaie stoarsa. :-D Nu-i graba cu mailul, stai linistita.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS