La final de an

31 decembrie 2016

Pun punct cuvintelor încă o dată
și pleoapa o-ntorc spre lumea toată.
Fac slalom prin viață secundă cu secundă,
de când mijește soarele și pân' se scoală stelele.
De mă citiți cu drag, 
la anul vă aștept în prag,
poate-oi găsi,
când iarna trece,
remediu pentru cei ce îi las rece.

Eu vă doresc doar s-aveți sănătate,
să luați din viață pe cât se poate
și să dăruiți pe săturate,
căci binele nu-i deloc greu de făcut,
ci doar un task zilnic, pe listă, de trecut!

Mulți ani voioși să trăiți
și ca merii să-nfloriți!

Ninge dezmățat și tandru

Ultima tură de quilling de anul acesta

27 decembrie 2016

ultimele bijuterii din 2016, nelăcuite, așa am apucat să le fotografiez; îmi doresc mai mult de  la 2017

crengu quilling

crengu quilling

crengu quilling

crengu quilling
 

În loc de colind

21 decembrie 2016

Umblăm cocoșați prin viață,
fără zâmbete, fără speranță.
Cu suflete goale de ele însele,
cu mințile risipite pe nesimțite.
Bodogănim de la trezire
până la adormire,
nemulțumiți 
că nu avem, că nu putem, că nu primim.
Ne-ngropăm privirea în tehnologie,
în timp ce ne schimonosim trupurile
pe-aceleași nepotrivite scaune.
Tastăm comenzi, contracte și rapoarte
și le predăm altora mai departe,
dornici de-aprecieri și vorbe deșarte.
Ne pierdem pe noi, 
încercând să devenim 
cele mai docile oi.
Respirăm tone de aer recirculat,
urâm zăpada sau că ieri a plouat,
ne uităm la soare cruciș 
și la omul de lângă, pieziș.
Să moară, nu-i așa, și capra lui,
să fim angajații anului,
robotizați în sentimente și-acțiuni,
falși în trăiri și plecăciuni.

De-atâta uitat cum să trăim,
nu acceptăm nici că murim,
că viața-i subțire ca ața
și-oglinda mereu trădează fața.
Umblăm cocoșați și nu vrem să vedem,
ochelarii de cal ne-ajută de fel.
Mântuirea e doar o poveste în plus,
Dumnezeu nu e cul acolo sus,
nu se uită la știri, nu dă laic
și nici șer,
cum se descurcă fără gugăl
e un mister.

Când ai râs, oare, ultima dată, 
când ai ținut, de mână, prin parc, o fată,
când i-ai zâmbit soarelui din nori,
când ai privit cerul fără de ploi?
Când ai făcut, ultima oară, răbdare,
când ți-ai pus mintea la încercare,
când ai dăruit, sincer, o floare,
când ți-ai îndrumat pașii la plimbare?
Când ai surâs unui om apus,
când de ninsoare te-ai lăsat dus,
când ai căutat cevabunul de sus, 
când te-ai topit printre stele și scurs?

Umblăm cu sufletul cocoșat prin viață,
fără zâmbete și fără speranță...

Work in progress

Quilling de sezon

Cine are nevoie de sufletul nostru gol?

17 decembrie 2016

         "Am început să resimt scrisul ca pe un act impudic. Să-ți descoperi sufletul într-o lume în care oamenii își descoperă trupurile este nepotrivit. Cine are nevoie de sufletul nostru gol? Mă uit cum se umple internetul de oameni "puternici", "milostivi" și preocupați de suferința din lume și nu înțeleg unde a dispărut răul, minciuna, fățărnicia, invidia și hoția din această lume? Este ciudată pentru mine competiția de dezgolire a tot și a toate: oamenii se grăbesc să descopere tot, de la ce mănâncă la ce face copilul lor, cățelul lor, florile lor. Nu vă sperie cercul închis al universului omenesc? Tot mai închis. Aceleași poze, aceleași frunze, aceleași farfurii. Dar unde e sufletul? Sufletul acela mic pe care a-l descoperi a devenit o impietate. Îmi veți spune că aveți suflet mare. Că distrubuiți buchete de flori cu inscripția "să aveți o zi binecuvântată", îngeri și minute ascuțite la rugăciune. Cu cât mai multe și mai des, cu atât mai mare crește sufletul. De fapt nu mai avem ce spune. Ne robotizăm în măsura în care emoticoanele și banerele motivaționale ajung să ne reprezinte. Întotdeauna există un citat care te salvează de la osteneala de a gândi, de a fi tu însuți, de a fi."

Credeți și nu deznădăjduiți!

14 decembrie 2016

         Din prima zăpadă nu a mai rămas decât ger, pomi îmbrăcați ușor în alb și-un brad împodobit la cererea publicului pitic. N-ai cum să reziști rugăminții unui pui abia trezit din somn, cocoțat pe un scaun antiderapant și cu nasul lipit de geam, ca să admire pada: Acem i noi badu? Daa? Oricum nu auzim altceva ziua întreagă, decât Mo Tăciun cu pete dabe și inegalabilul O, bad mos!

*******

         Zilele astea mă gândeam la bucuriile mici pe care le-am avut în ultima perioadă a anului, din partea unor oameni mari și am realizat că m-am bucurat mai mult decât mi-am închipuit. E păcat că trăim mai intens supărările și tristețile, decât clipele de fericire, e păcat că ne lăsăm liniștea tulburată aiurea, e păcat că plecăm urechea la ce nu ar trebui și lăsăm să pătrundă în suflet purici, ca la televizor.
        Am zâmbit mult în ultimul timp, Zăpăcita Creață are și ea rolul ei; și dacă mă gândesc la faptul că anul ăsta am descoperit-o pe Maria Barbu și că am primit, în mod neașteptat, un volum de-al său, că m-am revăzut cu Ștefan și am reușit să ajung la lansarea sa de la Gaudeamus, că am cunoscut-o, virtual deocamdată, pe Irina și că în viața reală am oameni faini în jur, îmi dau seama că nu e totul pierdut, că încă mai există speranță, încredere, dragoste.
        Avem nevoie să învățăm să vedem jumătatea plină a paharului, avem nevoie să fim mai recunoscători și mai atenți unii cu alții, mai pozitivi, mai motivați, să criticăm mai puțin și să încurajăm mai mult!

Credeți, așadar și nu deznădăjduiți!

Sfatul zilei

Confesiuni de iarnă

8 decembrie 2016

         Mi-au fost grele de când mă știu utimele două luni din an: agitație, curățenie, cumpărături, pregătiri, când eram la ai mei. Acum, că sunt eu la casa mea, agitația e cam aceeași, cu serviciu, cu doi copii cu serbări și diverse spectacole, cu timpul care parcă niciodată nu e suficient, cu încărcătură spirituală din plin, cu așteptări neîmplinite și schimbări care întârzie s-apară.
        E drept că mi-am îndeplinit destule obiective din lista întreagă pe care o aveam la începutul anului, de altfel, toamna mi-a adus mereu și lacrimi și lucruri frumoase, și zâmbete, dar și dureri până în măduvă de oase. Cel mai mult m-am bucurat că mi-am regăsit poezia, că am scos-o la aerisit, după o vreme bună de stat la naftalină.

        *******

        Urăsc petrecerile pentru copii. De fapt, nu pe ele în sine, cât mai ales faptul că la cele mai multe dintre cele la care am fost cu piticii până acum, nu au lipsit pizza, sucurile carbogazoase și torturile cu ciocolată și marțipan, deloc sănătoase pentru copii și niște animatori... amatori, oameni care pentru un ban în plus, la sfârșit de săptămână, de obicei, dau în mintea copiilor. Dacă mai pun la socoteală și faptul că ora de începere a fost, la majoritatea petrecerilor, 6 seara, duminica, iar apoi vine luni, zi de grădi, eșecul e garantat. Da, piticii mei se bucură de astfel de evenimente, ca orice alți copii, dar poate nu ar strica să gândim lucrurile un pic mai mult, mai ales în ceea ce privește locația, ora, meniul. Matei, din fericire, nu mănâncă pizza, nici cumpărată, nici făcută în casă, Miriam, însă, e mai mâncăcioasă și e prima la orice masă, nu pot să-i interzic de fiecare dată să mănânce. Nu mai spun acum de petrecerile la McDonald's, la care încă nu am ajuns, dar presimt că nici mult nu mai durează.
        Numiți-mă snoabă, dacă vreți, dar eu cred că petrecerile aniversare ale copiilor noștri merită să fie altfel, nu trase la indiggo, pentru că așa se face. Și nu cred nici în ideea că se mai întâlnesc și părinții și mai socializează unii cu alții, dacă nu rezonezi cu nimeni dintre adulți, se duce pe apa sâmbetei toată socializarea și nu faci decât să stai cu ochii pe ceas, să vină tortul și să pleci acasă.

******* 
      Am scris rar în ultima vreme, n-am mai găsit nici timp și nici cuvinte și decât să înșir cuvinte goale, cum spunea Eminescu, am preferat să tac. Închei un 2016 bun pentru blog, greu pentru mine ca mamă, soție, fiică, prietenă și nu urmează deloc ceva mai ușor. Francisco de Goya spunea că somnul rațiunii naște monștri. Eu cred că și lipsa somnului poate face același lucru, la fel ca și lipsa afecțiunii și a manifestării acesteia, a unui domeniu stabil și prosper din viața privată, în această lume nebună, nebună de tot. Cred că nimeni nu are habar cât de monstru poate fi de fapt. Profesorul meu de filozofie din liceu avea o vorbăNu am încredere în nimeni, nici măcar în mine. 


Să fim sănătoși, că restul se (mai) rezolvă!

Dacă timpul m-ar asculta...

5 decembrie 2016

o colaborare inedită      
 
  "Ce prețuim cu-adevărat se-ascunde-n inimi,
    De-aia oamenii zâmbesc și cu salariul minim!"

Activități de sezon

4 decembrie 2016

Brăduți decupați și ornamente imperfecte din hârtie

cine a mâncat de dimineață, are forță la... ștanțat :))
clopotei quilling

globuri quilling

clopotei si brad quilling


 

Ție

3 decembrie 2016

La mulți ani, dragoste!


Tu ar fi trebuit să fii femeie,
să-ți naști copiii din coaste și din vene,
să-i modelezi în pântec și 
să-i lași nouă luni la dospit,
apoi să-i primești în brațe,
să le sufli iubire pe gene,
să ți-i lipești ca tatuaje
de trup și de suflet.
Dar Dumnezeu te-a vrut să le fii tată,
să le porți jocurile pe umeri
și-n zâmbete 
durerea și plânsul,
să-i înveți cum se respectă femeia - 
soție, bunică și mai ales mamă-
să-i arăți fetei dansul iubirii eterne,
mândria de a fi și ea creatoare de viață,
cu Dumnezeu laolaltă.
Căci El te-a vrut tată,
deși tu ai fi putut foarte bine
să fii femeie! 




Doar atât

29 noiembrie 2016

        Unii își bat soțiile, alții copiii, părinții sau bunicii. De ce, nu știu nici ei exact. 
         Dacă bătaia ar fi ruptă din Rai, nu ar durea și nu ar curma vieți.
         Dacă am asculta mai mult și am judeca mai puțin, poate nimeni nu ar mai bate pe nimeni. 
         Dacă nu am mai râde de slăbiciunile altora și ne-am apleca mai mult spre ale noastre, poate că și bătăușii ar avea curaj să vorbească despre ceea ce-i doare cu adevărat.
         Dacă am renunța să mai fim singuri printre oameni, poate am reuși să îndreptăm lucruri la timp.

         Dacă am vrea, am putea.

Un strop de relaxare-n weekend

28 noiembrie 2016

crengu quilling
cercei pentru o dinamovistă - 1
crengu quilling
cercei pentru o dinamovistă - 2
crengu quilling
o viitoare broșă - orizontală
crengu quilling
sau poate verticală

Proverbul zilei


Ca-ntre fete, sâmbăta

26 noiembrie 2016

         Dacă tot suntem singure, până mergem la o petetere aniversară, să ne jucăm (mai mult ea) și să cântăm a muti aaaani, să ne facem puțin de cap cu niște biluțe iubitoare de apă și să mai învățăm și culorile, cu ocazia asta: vede, ociu, abatru, baden (galben):


 



 

Între copii, să fim copii!


Unde se duce timpul când se duce?

24 noiembrie 2016


         
        Anul viitor se-mplinesc 20 de ani de când a apărut trupa 3 SE pe piața muzicală românească. Îi ascult de 20 de ani! 20! 20 de ani din viața mea care au trecut ca două clipe.
        Eram în școala generală pe-atunci, alături de alți copii, acum adulți la rândul lor, unii căsătoriți, cu pitici, alții prin țări străine. 
        Doamne, 20 de ani! Unde se duce timpul când se duce și de ce nu întreabă când pleacă? Tare-aș vrea uneori să stea mai mult pe loc, să aibă răbdare, să nu mă mai simt fugărită, să mă lase în pace, să trăiesc așa cum îmi place și nu cum vrea el...

        Cine ești, timpule și ce vrei?

Neștiință

21 noiembrie 2016

Mi-au plăcut mereu
sursa foto: internet
porumbeii și tare-aș fi vrut
să mă-nvețe
zborul și albastrul cerului senin,
să-mi arate cum dragostea
nu crapă de ger,
să-mi predea lecția
verticalității prin vânt și prin ploi
și mai ales pe aceea 
a întoarcerii înapoi.

Pentru că eu nu știu
să revin la ai mei,
mă pierd între prezent
și trecut,
unde au rămas
suspendate
cuvinte nerostite
și gesturi pe jumătate.

Pentru că eu 
n-am învățat
nicicând
să vorbesc,
ci doar să scriu 
pe suflet
și nici să citesc
nu știu,
decât în ochi și în șoapte.

Cum se înmulțește iubirea

18 noiembrie 2016

sursa foto: internet
Unii m-au iubit pe
jumătate și s-au 
despărțit în tăcere, în
cântec sau în vorbe 
făcute să doară.
Eu i-am iubit cu 
cealaltă jumătate, 
în vorbe, în cântece și tăceri,
până ne-am anulat unii
pe alții, ca minus cu plus.
Doar unul m-a iubit pe
de-a-ntregul, mi-a
tradus cântecele,
tăcerile, vorbele.
El m-a făcut femeie din 
coasta lui stângă și
mamă cu trup și cu suflet.
Căci numai așa 
se înmulțește iubirea
       de la minus la plus infinit.


 

Nu sunt poetă

16 noiembrie 2016

În mine, jumătate de om
redă în cuvinte ce
gândește și simte.
Cealaltă se roagă să-i ningă pe suflete,
să-nvețe viața și 
oamenii pe de rost,
să uite ce e și
ce nu a fost.

La mulți ani Mateilor din lumea întreagă

și Mateiului nostru mai ales!


 

Cerurile copilăriei mele

Să vină iarna!

14 noiembrie 2016

Să vină iarna,
să-mi ningă dezmățat în suflet,
să-mi curețe adâncul
de mâlul ultimelor ploi!

E prea mult timp deja
de când soarele stă pitit 
după nori
și Dumnezeu și-a întors 
pleoapa spre mine.

Să vină iarna,
să m-aducă-napoi,
să-nghețe și vântul
suflând înspre noi,
să crape de ciudă -
privindu-ne -
copacii goi,
zăpada să ne-ngroape sublim
pe amândoi!

E prea mult timp deja
de când uităm în doi...

Să vină iarna,
să ne ningă,
să ne-amintim de noi!
 

Se adună oamenii frumoși în cer

Cugetări de noiembrie

10 noiembrie 2016

foto Simona
        Alergăm. Uităm de noi și de cei din jur. Ne pierdem în rutină, ne risipim prin mijloace de transport aglomerate și locuri de muncă mai mult de nevoie, decât de plăcere.
         Nu mai apucăm să stăm suficient unii cu alții, nu mai spunem cuvinte frumoase, nu mai facem gesturi care fac diferența. Și asta se simte.
         M-am revăzut de curând cu niște prieteni de familie copleșiți de mult, de toate, îi priveam și mă întrebam unde se duce dragostea, când se duce. Iar zilele trecute am ajuns la o tentativă de concluzie: dragostea se duce pe apa rutinei, a rătăcirii în multe, a vorbelor nerostite, a cuvintelor de apreciere nespuse și a gesturilor mici nefăcute, a lucrurilor închipuite care nu au corespondent în realitate, a concretului în care nu se investește suficient.
         Ne pierdem sufletele și oamenii dragi de grija zilei de mâine... ne creștem copiii printre picături, dimineața și seara, de grija zilei de mâine... mâncăm și ne iubim pe apucate sau deloc, de grija zilei de mâine...

        Voit sau nu, pentru mine 2016 s-a încheiat, mă pregătesc sufletește pentru 2017
       

Oare... ?

8 noiembrie 2016

sursa foto: internet
 Mă suflă vântul pe dinăuntru
și pe dinafară,
frunzele-mi îngălbenite se zbat,
să nu-mi moară sub picioare.
Privesc cerul, ca să nu văd frigul din mine
și iminenta iarnă.
Uneori am impresia că Dumnezeu plânge întruna,
de plouă așa des
și vremea-i și ea mohorâtă.
Oare dacă-I cânt 
și-L țin în brațe
și-L legăn, 
cum făceam când erau mici copiii,
Dumnezeu își va șterge lacrimile
cu mâneca?

În mine e toamnă.
Dumnezeu tace și mă privește.

Oare câtă iubire poate
încăpea într-o tăcere?

(04.11.2016)
 

Doamne, dacă-mi ești prieten...

2 noiembrie 2016


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.


Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare


Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

(Spiridon Popescu)

P.S.: Nu știam de ce mi se pare cunoscută, o recită Florin Piersic!

People off, music on

29 octombrie 2016

         Weekend în deplasare. Singură, pentru prima dată după foarte mult timp. Ca leul în cușcă. Octombrie, toamnă, oraș vechi, în care nu mă mai recunosc. O revedere și 10, 11 ani de prietenie. Stare de nestare, după o săptămână agitată și după o perioadă în care tot încerc să văd partea plină a paharului. Lucruri de învățat, mintea se mândrește, sufletul se face mic, străduindu-se să crească. Cică pasiunea nu este îngrădită de timp. Doar de lipsa exercițiului, aș completa eu. Work smart, not hard! Multe de filtrat, anul e pe sfârșite, lunile astea de obicei mi-au fost cele mai grele, din multe puncte de vedere.

         Deocamdată, însă, people off, music on!

Dați oamenii mai încet!

27 octombrie 2016

Dați oamenii mai încet!
Vreau să-mi aud sufletul
foșnind a toamnă,
vreau să-mi simt gândurile
cum se leagănă în vânt
și ochii privindu-mă
pe dinăuntru! 

 (26.10.2016)

Sistemul sanitar veghează!

24 octombrie 2016

         O sămbătă oarecare. Somnul de prânz. Accese urâte și dese de tuse. Un spital de copii aproape, ce bine că stăm la 5 minute de el! Aglomerație la triaj. Timp inițial de așteptare 3 ore. Viroză, un prim diagnostic. Timpul de așteptare crește la 4 ore. Și un afiș mai mult decât concludent, care anunța că de la 1 septembrie, secția de pediatrie nu mai asigură gărzi la urgențe, din lipsă de fonduri... Doar doi medici generaliști la o grămadă de pitici cu probleme. Să te mai bucuri că stai aproape de un spital de pediatrie în astfel de condiții? Nu, mai bine suni la medicul de familie din dispensarul ăla amărât, că de bine, de rău, oricât de aglomerat ar fi, rar s-a întâmplat s-aștepți o oră pentru un consult.
       
        Și stăm în capitală, în buricul țării, ca să zic așa. Ce să mai spun de alte orașe, unde există spitale fără secție de pediatrie? Sau unde, la ditamai Spitalul Militar din municipiu, anesteziștii nu lucrează în weekend? Sau să pomenesc de cardul nostru, cel de toate zilele și de sistemul care se blochează când ți-e lumea mai dragă? Și de faptul că dacă luna asta îți dă medicul de familie rețetă, nu-ți mai poate da și medical sau trimitere la altă specialitate de care ai nevoie? Câte o foaie pe lună, că oricum fondurile de la casa de asigurări de sănătate sunt mereu insuficiente și nici n-apuci să beneficiezi de ele, că s-au și terminat!

Drum bun spre lumea cealaltă, sistemul sanitar românesc veghează s-ajungem cu bine acolo!
 

Cum mă mențin în formă

22 octombrie 2016

          -pentru sănătatea dvs., faceți un minim de efort-

         Mă privesc des în oglindă, dar nu mereu iau seama la mine, la semnele trecerii timpului pe chipul meu. Oamenii nu îmi dau atâția ani cât am și asta e de bine. Faptul că par mai tânără decât sunt, mă face să uit că uneori mă simt de parcă aș fi trăit o veșnicie. Asul meu din mânecă e, totuși, banal: nu mă machiez. Cred că pot să număr pe degete momentele în care am făcut asta în trei decenii și un pic de viață. Deși machiajul mi-ar ascunde cu siguranță urmele oboselii, sunt suficient de practică încât să nu pierd vremea și cu asta, întrucât există destule alte lucruri care îmi fură din timp. În plus, mi-a plăcut mereu să fiu naturală, să nu mă ascund sub o astfel de mască, am oricum, ca fiecare om, măștile mele.
          Altfel, deși nu dorm atât cât mi-aș dori, măcar pot să mănânc tot ce poftesc, fără să fac excese. Nu mănânc noaptea, nu mă dau în vânt după fast-food, nu sunt fan carne și grăsimi, ba cred că aș supraviețui liniștită și fără ele, mai ales că există și fructele, fără de care nu rezist prea mult. Îmi aduc aminte că la un moment dat, văzându-mi analizele, un medic m-a întrebat dacă sunt vegetariană. Până acolo chiar n-am ajuns. N-am ținut niciodată o cură de slăbire, oricum cred că aș abandana-o destul de repede după începere. 
         O singură dată mi s-a întâmplat să am în jur de 58 de kg, la 1.65 m înălțime, într-o perioadă în care nu făceam suficientă mișcare, stăteam mult pe scaun și pierdeam nopțile aiurea. Și nici atunci nu m-am stresat cu vreo dieta. Poate și pentru că m-ajută metabolismul, dar și pentru că vara beau apă multă și dau jos din kilograme fără să vreau. Ce fac, însă, mai ales de când m-am întors la serviciu și după o dojană din partea doctoriței de familie, e să mă asigur că am trei mese pe zi. Dacă mai sunt și gustări, bine, dacă nu, se poate și fără. Așa că dacă dimineața nu apuc să mănânc acasă, înainte să ies pe ușă, fac asta la lucru.
         În momentul de față, după două sarcini care și-au lăsat, bineînțeles, amprenta asupra corpului meu, am aceeași greutate pe care o aveam când m-am căsătorit, undeva pe la 50 kg și fără să îmi propun asta. Secretul e că stau la etajul 4, din 4, așa că nu am lift și trebuie să urc și să cobor scările de câte ori am nevoie (cu plase sau fără, însărcinată sau nu, cu copii sau fără). În plus, merg pe jos până la autobuz și de acolo până la metrou și apoi încă puțin până la serviciu. Cică mersul pe jos, face piciorul frumos! Asta n-am verificat, dar clar face bine stării de spirit și imunității.
         Vă propun, așadar, celor care nu stați mai sus de etajul 5, 6, (9 etaje n-aș urca nici eu pe jos) măcar de câteva ori pe săptămână, să renunțați la mersul cu liftul. Veți obosi la început, urcând scările, dar după o perioadă, nici nu veți mai simți efortul. În plus, dacă aveți copii, ieșiți cu ei afară cât mai des. Chiar dacă nu alergați cu ei, ci doar îi supravegheați, cura de aer își va face simțite efectele. Lucrăm în spații închise, cu aer recirculat, 8 ore pe zi, cred că merităm măcar o plimbare de o jumătate de oră sau chiar de o oră zilnic.

        Știu că nu putem evita poluarea și că trăim respirând-o în fiecare clipă, dar mai știu că sănătatea e un bun neprețuit, pe care, odată pierdut, cu greu îl mai putem răscumpăra!

Reguli pentru părinți, de la Maria Montessori

21 octombrie 2016

  1.  Copiii învață din ceea ce îi înconjoară.
  2.  Dacă un copil este criticat des – el învață să condamne.
  3.  Când un copil este des lăudat – învață să prețuiască.
  4.  În cazul în care ai o atitudine rautaciasa față de copil – el învață să fie la fel.
  5.  Dacă ești sincer – copilul va învață să spună adevărul.
  6.  Atunci când copilul este luat în derâdere – învață să fie timid.
  7.  Dacă un copil trăiește cu sentimentul de siguranță – învață să aibă încredere.
  8.  Atunci când un copil este umilit – învață să se simtă vinovat.
  9.  Dacă ești de acord cu părerile copilului – el învață să se iubească pe sine însuși.
  10.  Atunci când ești indulgent cu el – copilul învață să fie răbdător.
  11.  Dacă este încurajat – învață să aibă încredere în propriile forțe.
  12.  Dacă copilul trăiește într-o atmosferă prietenoasă și se simte important – învață să găsească dragostea în această lume.
  13.  Nu vorbi urât despre copil – nici în prezența, nici în lipsa lui.
  14.  Concentrează-te asupra dezvoltării constructive a copilului, astfel nu va atrage lucrurile negative.
  15.  Ascultă-l și răspunde-i atunci când apelează la tine.
  16.  Respectă copilul atunci greșește, mai devreme sau mai târziu se va corecta.
  17.  Fii dispus să ajuți copilul care vrea să descopre lumea și fii invizibil pentru cel care a descoperit-o.
  18.  Ajută copilul să evolueze cu grijă, pace și iubire.
  19. Tratează-ți copilul în cel mai frumos mod și oferă-i ce ai tu mai bun.   
    (sursa)

Nu sunt vinovat

 




 Nu sunt vinovat că nu mai sunt
acelaşi.

M-am vindecat de răni
când rănile mi s-au vindecat de trup,
de durerea lor de a avea un trup.

(Nichita Stănescu)

Toamnă la fereastră

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS