Anii trec...

11 octombrie 2015

           Grădiniţa mea era într-un apartament cu trei camere, la parterul unui bloc. Atât de mulţi copii eram că încăpeam doar în trei grupe: mică, mijlocie şi mare. Grădiniţa lui e într-o clădire cu drepturi depline, ceva mai multe grupe decât pe vremea mea, dar şi "grădinarii" mai mulţi, doar la el sunt 25. Noi stăteam în bănci ca la şcoală, ale lui sunt semirotunde, putând fi unite în formă de cerc pentru activităţile în grup. El are parchet şi mochetă cu Fulger McQueen, are încălţăminte de interior şi alta pentru afară, noi aveam ciment şi stăteam încălţaţi. El are un dulap pe care îl împarte doar cu bunul său prieten, noi aveam un cuier unde ne atârnam toţi gecile şi gentuţele cu mâncarea. Toate jucăriile încăpeau într-o debara în care uneori dădeam buluc vreo doi-trei copii odată. Erau acolo păpuşi care se băgau pe mână, cuburi de construit din lemn şi altele pe care nu mi le mai amintesc. El are o sumedenie de puzzle-uri şi jucării de stimulat inteligenţa şi creativitatea. Noi pictam uneori pe plăci de faianţă şi farfurii, el are fişe de lucru, creioane colorate, plastelină, acuarelă, caiete speciale cu activităţi. El învaţă limba engleză, noi aveam ştiam să vorbim româneşte. Nu aveam tablă (magnetică nici atât) şi nici televizor sau dvd player, nu dormeam acolo pentru că nu exista ideea de program prelungit, nici spaţiu nu ar fi fost pentru un dormitor cu pătuţuri pentru copii. El merge la sala de sport şi-n parcul de lângă grădiniţă, cu nisip şi tobogane din plastic, noi traversam strada, într-un parc asfaltat, cu leagăne de fier. El pleacă la teatru, în viitor poate şi la muzeu sau la grădina zoologică sau botanică, noi nu aveam locuri în care să ne culturalizăm (abia în clasele primare am fost o dată sau de două ori la film, la Casa de Cultură). Când considera că nu suntem cuminţi, doamna ridica tonul şi ne ameninţa că ne dă la palme cu arătătorul (o dată chiar s-a întâmplat, doar atât mi-aduc aminte), a lui are o paletă întreagă de metode disciplinare. El are zilnic mâncare gătită şi diversificată, noi aveam pacheţele de acasă. Pe noi ne ţinea în frâu o singură persoană, el are o doamnă educatoare (cea care contează, de fapt) în tura de dimineaţă, una dup-amiaza şi câte o îngrijitoare. Noi făceam poze băgând capul într-un cerc, până la el s-a inventat photoshopul, avem fotografii magnetizate şi alte accesorii.
             Copil am fost, copil e el, "toate-s vechi şi nouă toate"...

2 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Trebuie să fii fericită, Crenguța!
Sigur că ai o strângere de inimă că prea repede ți-a fost înregimentat copilul, dar se poate altfel?
Lumea aleargă...

Crengu spunea...

Lumea alearga, da. Si mai vine un copil din urma sa intre in sistem...

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS