Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni

16 august 2015

              Sunt, uneori, acele momente în care mă uit la ceas, dar nu văd ora și mă mai uit o dată, dar tot nu rețin pentru multă vreme acele câteva cifre banale. Câteodată mă copleșesc gândurile, oboseala, evenimentele zilnice și-mi pare că nu știu pe unde fuge timpul. Când mă întâlnesc prin oraș cu câte cineva cu care am copilărit, fiecare părinte la rândul său, am impresia că doar am închis o clipă ochii și atunci s-au întâmplat atâtea. Dar au trecut ani întregi și totuși parcă toate au fost ieri. Din nou o frază îmi răzbate sufletul și mintea ca un laitmotiv rătăcit prin adâncuri: ”Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.”
              Și iarăși nu mă mai miră nimic, nici oamenii fără copii și fără studii în domeniu care dau sfaturi gratuite ca și cum ar deține adevărul absolut, nici prieteniile de-o viață care la un moment dat au intrat în pauză, sfârșindu-se când ar fi trebuit să se reia, nici veșnicul război dintre soacre și nurori (ce bine că la mine nu-i valabil!) Ce păcat că unii aleg să-și petreacă scurtul popas pe pământ căutând numai bârna din ochiul celuilalt, aruncându-și vorbe urâte, purtându-se ca și cum ei ar merita totul și alții doar resturi; de parcă lumea asta ar trebui să fie plină numai de regi și regine, de oameni în posturi de director, cu buzunarele pline și sufletele goale!
              Nu doar recunoștința a ajuns să crească în valea uitării, dar și modestia, bunul simț, cinstea. Închid ochii, trag aer în piept și sper că atunci când îi voi deschide iar totul va fi doar o părere...

Niciun comentariu:

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS