Minuni de zi cu zi

24 iulie 2015

          Să-mi mai spună mie cineva că nu există Dumnezeu și să-mi explice, dacă poate, cum de există astfel de minunății, dacă nu datorită lui!

Apus la Costinesti, iulie 2015
Si, bineinteles, rasarit...


Ofuri

16 iulie 2015

           Domnul meu are o vorbă la care mă tot gândesc în ultima vreme, având în vedere exemplele din jur: recunoştinţa e floarea ce creşte în valea uitării. Pe cât de trist, pe atât de adevărat. Nu cred că pentru un părinte ajuns la o anumită vârstă e ceva mai dezolant decât să-şi audă copilul spunându-i că nu mai are voie să-i vorbească nepoţelei sau să petreacă timp cu ea fără el (părintele). Nu ştiu ce poate fi mai trist pentru o femeie de 67 de ani decât să fie bolnavă, iar băiatul său, singurul copil pe care îl mai are pentru că fata i-a murit de cancer, să o paseze nepoatei, cumnatului, finului...
           "Ce am eu de la mama?" nu ar trebui să existe! Indiferent ce şi cât dai unui copil din punct de vedere material nu ar trebui contabilizat nici de o parte, nici de alta. Dai pentru că eşti mamă, eşti tată şi asta trebuie să faci, să-i dai tot ce ai şi nu ai. Respectul că a ţinut la viaţa ta şi te-a adus pe lume, te-a crescut numai ea ştie cum, ar trebui să primeze şi să rămână orice s-ar întâmpla de-a lungul vieţii între tine, copil şi ea, mama ta. Exemplele sunt multe, din păcate. E dureros când se ajunge la aşa ceva, când ai, poate, un singur copil şi acela te tratează mai rău ca pe un străin; dar şi să ai mai mulţi şi unul să se supăre din te miri ce, nu-i mai uşor; să nu-ţi mai răspundă la telefon, să nu-ţi mai vorbească cu anii, să nu te mai viziteze cum făcea altădată, deşi ştii că mai trece prin sat pe la alte rude şi să-l revezi după trei ani la o paradă militară în oraş...
            Nu ştiu când şi de ce a început lumea să se întoarcă pe dos, de ce nu mai există răbdare, compasiune, toleranţă, vorbe bune, zâmbete. Şi eu am copii şi aş putea înţelege şi suporta orice din partea lor, dar să-şi piardă respectul faţă de părinţi, de bunici sau unul faţă de altul, ca fraţi, să fie sau să devină nepăsători, asta ar fi greu, greu de îndurat...
           Nu trăieşte nimeni veşnic, copilul căruia astăzi nu-i spui la revedere pentru că nu-ţi place că a plecat la muncă în străinătate ar putea fi lovit de o maşină şi să nu se mai întoarcă; mama sau tatăl căreia/căruia îi reproşezi că are nepoţi care să se îngrijească de ea/el ar putea astăzi să facă un infarct de supărare şi nu v-aţi mai putea auzi nici măcar la telefon.

Indiferent cine şi de ce consideră că trebuie să se răzbune prin tăcere, să ia aminte că în faţa unui mormânt degeaba mai spui "Îmi pare rău!"...

Amintiri din viitor: Un alt an, tot era noastră

10 iulie 2015






De azi numeri şi tu anii, fata tatei şi a mamei
şi-ţi urăm făr' doar şi poate la mulţi ani cu sănătate! 
Să zâmbeşti mereu, copilă şi să fii aşa senină 
cum e cerul de albastru pentru zborul cel măiastru! 
Şi-ţi mai spun aşa să ştii
soră bună tu să fii,
căci Matei mândru e tare
că e fratele cel mare!

Bucurii mari dintr-o vacanţă mică

8 iulie 2015

Casa bunicilor de la Pensiunea Casa Rudy şi Ela, Sălişte, jud. Sibiu

Interior cameră casa bunicilor cu Sf. Gheorghe ocrotitor

O ultimă fărâmă de zăpadă pe Transalpina

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS