De neoprit

11 noiembrie 2014

            Cam aşa se poate spune că sunt cei de la 3 Sud Est. De neoprit în a produce şi a cânta melodii uşor de fredonat, dar nu şi de uitat. Eram copil când au apărut cu melodia "Ai plecat", au urmat apoi şi altele care mi-au înfrumuseţat serile de vară pe care le petreceam, din când în când, la ţară. Undeva prin liceu am avut ocazia să-i şi văd, erau în plin turneu "Antidrog", împreună cu Animal X şi Cristiana Răduţă.
            Când în sfârşit s-a produs inevitabilul şi cei trei s-au despărţit pentru a-şi vedea fiecare de viaţa lui, m-am resemnat, bucurându-mă totodată că Laurenţiu a continuat să cânte. Apoi, când au revenit în vechea formulă, am aşteptat să văd dacă mai pot produce acelaşi efect de altădată. Şi m-au surprins plăcut. Mai ales cu cea mai nouă producţie, "Liberi", în care muzicuţa dă un ton aparte întregii piese. Videoclipul putea fi mai bun, bineînţeles, am reţinut mai ales faza din final, cu cei doi tineri dansând printre fulgere.

De-am putea face asta şi în realitate! Poate chiar am simţi că putem fi...

Un comentariu:

INCERTITUDINI spunea...

Foarte frumos! ca o dimineață cu cafea bună!( că așa s-a și întâmplat!)

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS