Frământări părinteşti

30 octombrie 2014

                De când am rămas însărcinată prima dată, am conştientizat cel mai mult ce-aş fi vrut să fie altfel în educaţia mea şi mi-am promis atunci că eu voi face lucrurile diferit cu pruncii mei. Ei bine, nu reuşesc. Nu reuşesc deloc sau reuşesc într-o mică măsură, oricum ar fi, îmi pun mereu întrebări şi mă frământ adesea. N-am citit n cărţi despre creşterea copiilor, dar când rămân fără idei şi fără răbdare, sunt tentată să caut soluţiile magice pe care le oferă specialiştii în ceea ce se numeşte în vremurile noastre "parenting".
               Să nu ridici tonul la copil, să nu-l baţi (deci să nu-l agresezi în niciun fel), să nu-l pedepseşti pentru comportamentul neadecvat, să nu-l recompensezi pentru cel bun că e ca şi cum l-ai mitui şi nu-şi dezvoltă motivaţia interioară pentru a face un anumit lucru, să nu-i spui "Bravo!", să nu-l pui la colţ, să nu faci diferenţe între copii şi câte şi mai câte. Care mă fac să-mi dau seama (în caz că nu m-am prins deja) de câtă răbdare, inventivitate şi disponibilitate e nevoie! Cam ca la Ioana, drept pentru care am şi felicitat-o! Dar răbdare, inventivitate şi disponibilitate nu există mereu, pentru că oameni suntem, n-avem resurse inepuizabile. Şi-atunci ce faci, te dai peste cap de trei ori să îndeplineşti standardele specialiştilor, că altfel nu eşti sau nu te simţi un părinte bun, capabil? Şi dacă după toate strădaniile de a creşte un copil fericit şi fără traume, ajuns adult la rândul său, afli că, de fapt, e dezamăgit pentru că în x momente ale vieţii lui n-ai fost acolo aşa cum şi-ar fi dorit? Că ar fi preferat să acţionezi şi să gândeşti altfel sau să spui altceva? Cine poate şti ce-şi va aminti peste ani puiul de om, ce anume îl va marca (pozitiv sau negativ) din educaţia primită?
                Ne dăm atâta interes, citim cărţi, mergem la conferinţe, ca să ne creştem copiii altfel decât am fost crescuţi noi... Nu spun că nu trebuie sa încercăm, ci doar că e posibil ca, indiferent de metoda aleasă, rezultatul să ne surprindă şi nu neapărat în mod plăcut. Poate fi cineva 100% convins că într-o anume situaţie a ales cea mai bună soluţie? Eu nu cred. Şi nu cred nici că avem timp să stăm mereu să ne evaluăm reacţiile, dacă sunt sau nu conforme celor mai noi teorii de parenting... Până la urmă, oricât aş şti eu cum îmi doresc să-mi fie odraslele şi ce principii să le transmit, numai Dumnezeu ştie cum vor deveni!

7 comentarii:

Ioana spunea...

Crengu, chiar mi-au dat lacrimile citind postarea ta. Mare dreptate ai. Ma bucur ca te-a impresionat faza cu melcul, dar sa stii ca nu era rabdare, ci exasperare ca unul nu inceta sa urle dupa melc (de fapt avea cu totul alta problema, dar nu ii dadeam eu atunci de capat), iar cel mic zbiera de foame si de dinti. Cumnatul meu, aflat in vizita, a crezut ca a luat foc casa, de ma plimb eu cu copilul pe vremea aia in gradina - posibil ca asta a fost si impresia vecinilor.

Ai dreptate, ai dreptate, nici eu nu cred ca, indiferent ce am face, copiii nostri ne vor multumi vreodata ca am fost mamele perfecte, precis vor gasi ceva de obiectat. Evident ca ma straduiesc sa nu urlu la el cand vine si improasca noroi pe pereti, numai ca sa vada cum reactionez. Evident ca il laud cand realizeaza ceva, ii place, asteapta sa il admir si sa ma entuziasmez. Evident ca uneori sarim peste micul dejun, alteori nu putem sta in parc atat cat si-ar dori, uneori plange si eu nu stiu de ce, nici cum sa il alin, uneori ceea ce eu credeam ca e bine se dovedeste o greseala, indiferent de ceea ce scrie prin carti, pentru ca la noi nu functioneaza (si aici intervine granita subtire dintre perseverenta si incapatanare prosteasca, unde-i? ca asta nu e nimeni in stare sa imi spuna clar). Si ok, tu ii insufli principii, apoi ajunge undeva unde totul e pe dos (vezi gradinita, de exemplu), si sufera, si nu stii cum sa il alini, si cum sa ii explici ce se intampla... Tare bine imi inteleg acum mama :)). Si da, exista lucruri pe care mi-as fi dorit sa le fi facut altfel in educatia mea, desi ea are explicatii perfect logice si plauzibile pentru felul in care a procedat atunci.

INCERTITUDINI spunea...

Draga mea Crenguță, tocmai ți-ai răspuns chiar tu la nenumăratele întrebări care aleargă prin mintea și prin sufletul oricărei mame. ( la orice vârstă)
Nu-mi permit să-ți dau sfaturi- sunt mamă a doi băieți mari, sunt și „Buni „ de trei ori...ce am greșit, ce-a fost bine , copiii mei o spun diferit. Nu poți contabiliza nimic, meseria asta se învață clipă de clipă, mereu altfel.
Ce pot să-ți spun cu mâna pe suflet este că MAMA IUBEȘTE NECONDIȚIONAT!
Chiar și când greșește.

Simona Fusaru spunea...

iubeste-i neconditionat. daruieste-te. ofera-le timp. vei face si greseli, iti vei iesi uneori din pepeni (suntem oameni, imperfecti), dar va fi bine. cum noi ne-am judecat parintii, si copiii nostri ne vor judeca. si, la fel ca noi, cand vor fi si ei parinti, vor intelege altfel.

Raluca Nicula spunea...

Crengu, eu cred ca trebuie sa-i inconjuram pe copii de dragoste, in primul rand. Apoi, daca tratam orice problemuta de-a lor cu calm si rabdare, vom sti la momentul oportun cum sa actionam, fara sa tragem cu ochiul in cartile de parenting (care te invata sa cresti roboti, nu copii - asta asa la o prima vedere).

Crengu spunea...

Ioana-Cu atat mai mult cu caz erai exasperata, dar ai gasit o asa solutie, meriti apreciere. :)

D.na Gina-Fara.ndoiala ca iubirea e neconditionata, dar nici de capul lor nu poti sa.i lasi. Indiferent ce.ar spune la maturitate.

Simona-Tocmai asta e, ca n.as vrea sa le gresesc prea mult, ca sa nu ma judece prea tare.

Ralu-Nu mereu exista calm si rabdare. Poate ca Darius e un copil mai linistit si care intelege cand nu.i dai voie sa faca ceva. Matei e exact pe dos, pana nu face, nu pricepe de ce i.am spus si explicat ca nu se poate. :) Si asta de cand era pitic.

Andreea Stan spunea...

Cré, tu esti o mama minunata si stii asta si daca nu stii, ti-o spun eu! BIIIG HUUG!

gamalia spunea...

Am putea sa vorbim despre asta la infinit, fara sa epuizam subiectul. Merg la tot felul de evenimente din astea pentru parinti. Nu pot sa spun ca urmez tot ce spun "specialistii", dar aleg de acolo ce cred ca se potriveste mai bine familiei noastre si lui Florin. Iti inteleg preocuparea, dar cred ca ceea ce e mai important e sa il inveti pe copil sa spuna cand ceva nu merge si apoi mai invatam si unul de la celalalt.

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS