Pe surt, despre ultima lună

13 iunie 2013

Tot am zis şi-am zis c-oi zice,
Dar de zis eu n-am mai zis.
Nici n-am zis, nici n-oi mai zice,
C-am să zic, c-am zis, c-oi zice.
(frământare de limbă dintr-o cărticică pentru copii)

              Cam aşa şi eu, tot aş zice, dar n-apuc. Nu am nici vreme şi nici energie să mă aşez în faţa laptopului ca să scriu pe îndelete, aşa cum îmi place mie. S-au tot întâmplat lucruri şi se tot întâmplă, îmbătrânim şi asta spune tot. Alergăm şi suntem alergaţi, iar gândurile, senzaţiile, sentimentele se cuibăresc undeva, la cald, aşteptând momentul în care vor putea scoate capul la lumină.
              Mă bucur de ploaie fără să stau în ea şi aştept vara, fără să-mi doresc să stau la soare. Unele dorinţe s-au împlinit deja, altele sunt pe cale să devină realitate. Şi atunci, în clipele acelea când totul prinde aripi, nu pot să nu mă întreb ce-am făcut, totuşi, bun, să merit un răsfăţ oricât de mic. În curând voi reveni într-un loc pe care nu-l mai simt de mult al meu şi-n care oamenii s-au mai schimbat şi ei. E drept, mi-e dor de revederi, de povestiri, de-un timp în care ne strângeam mai mult de cinci la o masă...

5 comentarii:

Tina spunea...

Ti-e dor de revederi. Frumos spus. Unde e acel loc, Acasa? ca m-ai facut curioasa.
Te imbratise, draga mea!

Crengu spunea...

Da, acasa la Mioveni. O imbratisare si de la mine. :)

INCERTITUDINI spunea...

NICĂIERI NU ESTE CA ACASĂ! Nu sunt doar vorbe..
Să fii iubită, Crenguța!

Crengu spunea...

D.na Gina, am rezervele mele!

alexander spunea...

ha ha. nostalgia asta. :) da, mereu ramane intrebarea asta, unde se duc toate si pentru ce. :)

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS