Sfârşit de iunie

30 iunie 2013

Cum să faci al tău un loc în care te simţi printre străini? Unde totul şi toate sunt schimbate, iar oamenii... oamenii n-au fost nicicând mai diferiţi? Acasă e acolo unde ţi-e inima şi a mea nu e deloc aici!...

*****
23 iunie a fost o zi specială, pe care mi-am dorit-o, dar la care nu mai îndrăzneam să sper. Un alt vis devenit realitate: un spectacol fără egal, o voce inconfundabilă, o apariţie plină de eleganţă şi simplitate.

Pe surt, despre ultima lună

13 iunie 2013

Tot am zis şi-am zis c-oi zice,
Dar de zis eu n-am mai zis.
Nici n-am zis, nici n-oi mai zice,
C-am să zic, c-am zis, c-oi zice.
(frământare de limbă dintr-o cărticică pentru copii)

              Cam aşa şi eu, tot aş zice, dar n-apuc. Nu am nici vreme şi nici energie să mă aşez în faţa laptopului ca să scriu pe îndelete, aşa cum îmi place mie. S-au tot întâmplat lucruri şi se tot întâmplă, îmbătrânim şi asta spune tot. Alergăm şi suntem alergaţi, iar gândurile, senzaţiile, sentimentele se cuibăresc undeva, la cald, aşteptând momentul în care vor putea scoate capul la lumină.
              Mă bucur de ploaie fără să stau în ea şi aştept vara, fără să-mi doresc să stau la soare. Unele dorinţe s-au împlinit deja, altele sunt pe cale să devină realitate. Şi atunci, în clipele acelea când totul prinde aripi, nu pot să nu mă întreb ce-am făcut, totuşi, bun, să merit un răsfăţ oricât de mic. În curând voi reveni într-un loc pe care nu-l mai simt de mult al meu şi-n care oamenii s-au mai schimbat şi ei. E drept, mi-e dor de revederi, de povestiri, de-un timp în care ne strângeam mai mult de cinci la o masă...

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS