Amintiri din viitor: Astăzi, 1+ 6 nu fac 7

27 martie 2013

Şi după acest timp petrecut împreună, despre ce-aş putea să-ţi scriu? Poate despre cum a trecut vremea şi noi odată cu ea, despre cum ai crescut văzând cu ochii, de parcă n-ai fost nicicând o mână de om, despre cum adormeai imediat cum treceam pragul când ieşeam afară... despre ochii tăi mari şi luminoşi şi zâmbetul larg, cu gingiile la vedere... despre felul tău de-a pronunţa cuvintele, despre bucuria de pe chip când te lăsăm să ne ajuţi şi să ne arăţi că eşti mare şi poţi...  despre cât de curios, ambiţios şi independent eşti, dar atât de dependent de noi... dacă lumea asta n-ar fi decât o fâşie imensă de pământ, cu animale, păsări, flori şi copaci, ai străbate-o pe toată, în lung şi în lat, alergând, râzând, descoperind...


copilăreşte cu toată fiinţa ta! prea repede va trece timpul şi fără de veste vei deveni  
om mare...

2 comentarii:

INCERTITUDINI spunea...

Ochiul care râde!
și dinții de lapte!
Să fiți sănătoși, frumoși și mereu voioși!! hi! hi!

Crengu spunea...

D-na Gina-Daaa, in curand vor face prezenta toti dintii de lapte! Multumim pentru urari! La fel va dorim si noi! :)

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS