Vreau

20 decembrie 2013

          o seară sau o zi sau câteva clipe de respiro, în care să mă cufund în plapumă, cu un ceai cald și cu laptopul în brațe, să scriu despre tot ce-mi stă în buricele degetelor. Vreau să nu mai fugă timpul, să nu mai văd pe nimeni cu mâna întinsă pe stradă sau în mijloacele de transport în comun, vreau să mă bucur de colinde fără să mă gândesc la faptul că poate acel copil care cântă prin trolee nu are ce mânca diseară, vreau să nu-mi mai doresc să mă mut într-o țară unde oamenii-s mai civilizați și lucrurile merg mai bine, vreau să-mi cresc piticul fără să mă mai întreb cum îi voi explica toate aceste urâțenii ale lumii...

          Vreau tot ce a învățat Simona de când s-a mutat la sat:
          "Ce-am învățat?
- să văd: cerul, răsăritul, apusul, zborul păsărilor;
- să aud – ploaia, vulpile în lizieră, greieri;
- să miros: iarbă proaspăt cosită, floare de fân, pământ reavăn;
- să gust: roșie ruptă din grădină, măr șters pe pantaloni și mușcat cu savoare, măcriș umed;
- să simt: pământ înierbat sub tălpi, apropierea ploii, ziua caniculară;
- să respir: adânc, cu plăcere, ca o vină neștiută.
- să mă bucur: de oamenii dragi, de nimicurile ce ies din mâinile mele, de sămânța devenită plantă cu rod, de aplicele montate în extindere, de infiniturile gravate de pisici printre picioarele noastre, de joaca spiralată a câinilor."

           Vreau să văd mai mulți oameni cu nasul în cărți și nu în televizor/tablete/ipad-uri/smartphone-uri și alte ustensile tehnologice, vreau să zâmbim mai mult, să ne grăbim mai puțin, să privim mai des în sus, spre cer și lângă noi, la cei din jur, vreau să ne regăsim umanitatea pierdută în goana după bani și un trai mai bun. Pentru că nici excursiile în jurul lumii, nici conturile din bancă nu țin de cald seara, nu cumpără și nici nu răscumpără momentele pe care le-am putea petrece cu cei dragi, nici zâmbetul copiilor, nici realizările lor...

            Vreau o țară și o lume mai bune! Mă duc să le caut în stradă!?!

Mâine nu există

17 decembrie 2013

               Nu sunt fan al dictonului "Trăiește clipa!", cel puțin nu fără să ai în vedere consecințele, dar sunt fan Lara Fabian și Igor Krutoy. Iar când cei doi se reunesc, iese ceva extraordinar. Dacă nu credeți, dați play!

Amintiri din viitor: Luna cadourilor

5 decembrie 2013

            Dacă timpul ar avea răbdare, dacă n-ar fi trebuit să stăm despărțiți, dacă n-ai fi fost nevoit să împarți multe prime bucurii cu altcineva, dacă ai putea înțelege că, din păcate, nu poate fi altfel, dacă aș putea șterge cu buretele toate clipele în care lacrimile tale mi-au lăsat, pe suflet, amprente amare, dacă de aici înainte ar putea fi altfel...
            Dar încă nu. Încă mai ai de crescut, încă mai avem de așteptat, mai avem de învățat răbdarea și, de ce nu, iubirea. Mai avem atât de multe de trăit, atâtea de plâns și de dăruit! Peste ani, îmi doresc să-ți amintești nu cadourile materiale și nici valoarea lor, ci momentele petrecute împreună, lucruri mărunte, chipuri dragi, vorbe de duh; ele să fie cele care să te aducă, de fiecare dată, acasă!

Ție

3 decembrie 2013

             Nu ți-am mai scris de mult, domnul meu. Dar nu-i așa că tu știi să citești chiar și acolo unde eu nu pun cuvinte? În priviri, în gesturi, în zâmbete și, dacă e cazul, în lacrimi. Azi, mai mult decât oricând, îți mulțumesc pentru tot ceea ce eu am devenit de când suntem împreună. Îți mulțumesc și îți urez ca peste ani, privind în urmă, să zâmbești amintindu-ți tot ceea ce am clădit amândoi.

                                                            
                                                       La mulți ani, seninul meu din fiecare zi!

Tăcerea din ochi

Pentru suflet și minte

21 noiembrie 2013

„ [...] la mulți dintre noi există un mare gol între ceea ce știm (cunoștințele noastre) și ceea ce aplicăm în faptă (slujirea aproapelui).
De aici înțelegem ușor că deși societatea ne-a certificat ca profesioniști, totuși înaintea lui Dumnezeu vom fi judecați după cât am aplicat în viața noastră din cunoștințele dobândite.
A dobândi înțelepciune fără a o aplica este echivalent cu a trece nepăsător pe lângă un om aflat la marginea drumului, bătut și tâlhărit, așa cum au trecut preotul și levitul din această pildă.
Pentru ce oare facem școală? Pentru ce ne trudim să aflăm așa de multe despre lumea ce ne înconjoară, despre om, despre univers, despre legile care guvernează cosmosul? La ce folos educația oferită copiilor? La ce folos 16-20 de ani de școală?
Oare pentru a fi cel mai bun? Pentru a fi cel mai de succes? Pentru a câștiga cei mai mulți bani?
Toată știința lumii își are izvorul în înțelepciunea lui Dumnezeu, Creatorul a toate, și toată înțelepciunea lui Dumnezeu este în esență iubire față de om și față de toată creația.
Ne educăm copiii ca să învețe să-și iubească aproapele, să învețe să-l înțeleagă, să-l ierte, să-l rabde așa cum e. Îi educăm pentru a afla cât de frumoasă a făcut Dumnezeu lumea, cât de frumos este omul, și cât de mult îl afectează patimile și răul din el. Copiii și tinerii învață o meserie nu doar pentru a câștiga un ban ci și pentru a sluji aproapelui ca brutuar, medic, polițist, profesor, mecanic auto, șofer, avocat, zidar, judecător, sudor, preot și așa mai departe.
La ce folos mii de cărți de psihologie în librăriile României dacă nu învățăm din ele că trebuie să-l îngăduim pe omul de lângă noi, așa cum este el, cu defectele și slăbiciunile lui, și trebuie să-i arătăm compasiune.
Slujirea aproapelui, spune părintele Sorin, este capătul de sus al vieții noastre. Nu există lucru mai mare în lumea aceasta decât să ne odihnim în slujirea aproapelui.”
(http://www.ortodoxiatinerilor.ro/discutii-sfanta-scriptura/19874-cunostinta-ingamfa-dar-slujirea-aproapelui-te-face-una-cu-el)


[..] soţul meu mă respectă şi mă admiră într-un mod aparte. Niciun bărbat nu s-a mai comportat aşa cu mine vreodată. Şi nici nu avea cum. Pentru că nu îl interesăm în întregime (spiritual, fizic şi sufleteşte). Un băiat care ştie ce vrea, un băiat care are o educaţie şi unele principii, va şti să valorizeze, să aprecieze, să aștepte. Va şti că aşteptarea nu a fost în zadar. La fel va şti şi fata. Deoarece după căsătorie, altfel lucrează Dumnezeu, altfel merge relaţia, oricâte încercări ar apărea. […]
Îmi zicea duhovnicul la un moment dat că, după ce tinerii îşi încep viaţa sexuală, la început simt o dulceaţă îmbietoare faţă de păcat, iar apoi simt o amărăciune, o goliciune şi deşertăciune inexplicabile. Şi după ce s-a întâmplat o dată, după ce ai gustat din păcat e foarte, foarte greu să nu mai guşti şi a doua oară şi apoi iar şi iar şi iar...
Dragii mei, iubiţii mei tineri, trebuie să învăţăm să fim normali. Societatea şi libertatea asta prost înţeleasă ne-au transformat în anormali. Toate-s întoarse pe dos. De aceea nu ne mai găsim nicăieri liniştea, echilibrul, rostul... pentru că suntem împotriva firescului, din multe puncte de vedere.”
(http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tineri-feciorie-casatorie/19897-sotul-meu-crede-fecioria-ajutat)


Lumea este terorizată de mesajele industriei publicitare, de ideea că trebuie să-și schimbe hainele, lucrurile, mașinile, interiorul caselor sau viața, că trebuie să se distreze cât mai bine, acum cât sunt încă tineri sau cât o mai pot face. Bombardați cu reclame, înconjurați cu oferte tentante, oamenii încep să-și dorească și ei lucrurile respective. Dacă însă nu au încă posibilitatea materială, se întristează și se simt nefericiți. Astfel începe cursa lui a fi prin a avea. Femeile cer bărbaților, copiii-părinților, bărbații caută banii necesari pînă când, prin muncă, sacrificii sau împrumuturi, dobândesc lucrurile dorite și cursa continuă. […] Niciodată în istoria lumii femeia și bărbatul nu au fost terorizați mai mult ca în epoca televiziunii de pierderea frumuseții, a tinereții, de amenințarea bătrâneții și a morții, pentru că la televizor bătrânețea, cu toate rânduielile, valorile și demnitatea ei, nu există. Bătrânețea și moartea strică distracția, astfel că sunt evitate, omise în lumea idealizată a micului ecran, unde abundă frumusețea trupească, prospețimea și tinerețea.” (Virgiliu Gheorghe-”Știința și războiul sfârșitului lumii. Fața nevăzută a televiziunii”)


P.S.: Cărțile lui Virgiliu Gheorghe (biofizician şi doctor în bioetică) sunt irezistibile și nu rămân fără ecou în conștiința cititorului. Pentru că nu pot să umplu blogul cu citate întregi din munca sa, vă îndemn să citiți, cu garanția că nu veți regreta. Poate doar veți face unele schimbări (în bine) în viața voastră. 

Tragi... comic

14 noiembrie 2013


              O imagine cu un mesaj cât se poate de trist, care dezvăluie unul dintre motivele pentru care nu am și nici nu voi avea cont Facebook: majoritatea prieteniilor care se leagă prin intermediul acestei rețele de socializare sunt superficiale și rămân la acest stadiu.
              Poate că există și avantaje, însă, de mult timp deja, văd doar dezavantajele. Și să nu mai aud că dacă nu am Facebook, nu exist. Nu sunt nici prima, nici ultima și mi-e foarte bine așa! Cine vrea să-mi fie prieten și să păstreze legătura cu mine, știe unde și cum să mă găsească!

Toate-s vechi și nouă toate

13 noiembrie 2013

             Muncă, lipsă de timp, citit pe apucate (adică prin metrou), deși cărțile lui Virgiliu Gheorghe merită savurate pe îndelete, oboseală, stres și peste toate toamnă, aproape iarnă și sfârșit de an.
             Nu pot decât să sper că voi avea răgazul să-mi trag sufletul și să mă gândesc la tot ce am făcut, bun sau rău, până acum și să schimb ceea ce se poate.

Reminescenţe din alte zile

16 octombrie 2013

Se scutură, iubite, copacii, se scutură de toamnă şi vânt
Se-ntind apoi, în ramurile goale, cu pieptul până la pământ
şi plâng...
Se-aud plângând în depărtare, cu gândurile tremurând.

Se scutură copacii, iubite şi cer îndurare toamnei grăbite
Se scutură, copacii, iubite, se scutură de frunze rănite...
Sub paşii trosnind a uitare, totuşi iubirea se simte!

Trece vremea...

12 octombrie 2013

         
Repede au trecut doi ani, repede şi primele mele două săptămâni de muncă după atâta timp acasă şi tot atâtea din noul an de viaţă al lui Matei. Dimineaţă m-am uitat pe geam şi m-am trezit în faţa toamnei, uimită de coloritul care mi se aşternea pe dinainte. Când s-au schimbat toate şi eu nici nu am băgat de seamă? Câtă nerăbdare poate avea timpul... de fapt, cât de ocupaţi şi cufundaţi în ale lumii devenim adesea încât nu mai avem vreme pentru lucrurile simple!...
(2 ani la Ferma Animalelor)

"Ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu mai despartă."

Gust de septembrie

19 septembrie 2013

            Un liceu, trei-patru şcoli, două-trei grădiniţe, o creşă, capăt de linie pentru câteva linii RATB - dimineaţa, cartierul forfoteşte ca un furnicar. Oamenii se duc la serviciu, după ce, în drum, şi-au lăsat copiii în grija statului. Uneori, asta le este singura opţiune. Din fericire, există şi acei prunci ale căror mame pot să mai stea, o vreme, acasă; micuţi care nu sunt nevoiţi să ducă pe umerii fragezi acomodarea timpurie cu instituţionalizarea.
            Unii spun că cei care merg la creşă sau la grădiniţă cresc mai independenţi decât ceilalţi, care stau în sânul familiei până la 4,5 sau chiar 6 ani. Mie asta, însă, nu-mi ţine de cald. Scotocesc după un zâmbet undeva în colţul sufletului şi merg mai departe. Nu mi-a plăcut niciodată cafeaua şi-n fiecare dimineaţă mă simt de parcă aş fi băut zece, atât de amar mi se pare totul...

Muzica Uzinelor Dacia

Proverbele zilei (de la mine citire)

16 septembrie 2013

              Când copilul nu-i acasă, părinţii joacă pe masă.
              
             Cine se trezeşte de dimineaţă, oboseşte repede.

             Prea multă linişte dăunează grav sănătăţii mintale.

           Savarina e tot savarină, şi înăuntru şi pe afară.

Copiii nevaccinaţi sunt mult mai sănătoşi!

10 septembrie 2013


(preluat de aici)

              
                Nu am spus până acum nimic pe această temă, deşi există o adevărată polemică pe seama subiectului în discuţie. Ca atare, nu vreau să declanşez nici aici o dezbatere pro-contra vaccinuri, mai ales dacă iese cu scântei. Cine doreşte să lase un comentariu, e liber să o facă, nu voi cenzura decât dacă se depăşeşte limita bunului simţ.
               Eu zic aşa: înainte de a lua orice decizie, e bine să fim informaţi, să ştim avantaje şi dezavantaje pentru a putea hotărî în cunoştinţă de cauză. E clar că niciun părinte nu doreşte răul copilului său, aşa că nimeni nu ar trebui să-l catalogheze drept "nebun" pe cel care nu-şi vaccinează pruncul şi cu atât mai puţin medicul de familie, aşa cum ştiu că se mai întâmplă.
               Cât despre obligativitatea vaccinurilor şi a faptului că micuţii nevaccinaţi nu sunt primiţi în colectivitate (creşe, grădiniţe, etc.), lucrurile nu stau deloc aşa. După cum se spune şi în materialul audio-video ataşat, internetul vuieşte de informaţii, căutaţi, citiţi!

               Indiferent că vă vaccinaţi sau nu copilul, decideţi după ce v-aţi informat, nu judecaţi pe nimeni pentru alegerea făcută şi nu vă faceţi procese de conştiinţă inutile, tot întrebându-vă dacă aţi procedat bine sau nu. 
Mai presus de om nu este decât Dumnezeu!

Televizorul, protecţia exagerată şi bătaia îi strică pe cei mici

4 septembrie 2013

*Top 20 de greşeli pe care părinţii le fac în educaţia copiilor


            Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluţie bună pentru educaţia micuţilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuţilor chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relaţia cu cei mici.

1. Absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli de minimă conduită
             Psihologul timişorean Claudia Borza are o experienţă de 10 ani în lucrul cu adulţi, copii şi familii. Prima dintre greşelile grave ale parentalităţii, întâlnită de specialist de-a lungul timpului, este absenţa unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranţă în interiorul căruia copilul să se desfăşoare din punct de vedere comportamental.

2. Raportarea greşită a părinţilor la nevoia de independenţă a copilului
            „Nevoia de independenţă este o cerinţă de dezvoltare, câştigarea ei treptată în funcţie de vârstă, achiziţii şi progrese bio-psihologice este parte din normalitatea dezvoltării umane. Astfel în mod natural de la cea mai fragedă vârstă începem să facem paşi spre câştigarea independenţei şi devenirea unei personalităţi autonome. Recomandabil pentru părinţi este să acorde copiilor atâta independenţă câtă au nevoie pentru a învăţa despre şi din mediul în care trăiesc în baza nivelului de dezvoltare şi a vârstei pe care o are. Nici mai multă deoarece ceea ce depăşeşte posibilităţile de înţelegere şi capacităţile proprii devine stresant psihic şi dezorganizant comportamental, nici mai puţină deoarece riscăm să substimulăm copilul şi astfel el să devină nesigur, neîncrezător deoarece nu ştie ce poate şi ce nu poate să facă”, este de părere specialistul bănăţean.

3. Comportamentele compensatorii
             O greşeală care îi pândeşte adesea mai ales pe adulţii ocupaţi se referă la comportamentele compensatorii faţă de copil. Acestea se referă la compensarea lipsei de timp acordat celui mic cu beneficii materiale, ceea ce atrage la copil reacţii sau învăţări de care părinţii ajung să se plângă la un moment dat (cerinţe excesive, nemulţumiri tot mai frecvente, conflicte, tulburări de comportament). 

4. Folosirea inadecvată a disciplinării 
             Este una dintre greşelile întâlnite adesea, fie prin absenţa acesteia, adică absenţa unor consecinţe pentru comportamentele indezirabile, fie prin transformarea disciplinării în pedepse fizice, ori reacţii verbale pline de insulte, jigniri, ţipete, care afectează stima de sine a copilului şi rănesc profund emoţional.

5. Nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilului 
            O atitudine pe care psihologul timişorean o consideră nocivă este nediferenţierea între nevoile proprii şi cele ale copilui. Această greşelă vine în principal dintr-o slabă cunoaştere de sine, astfel că adultul atribuie copilului propriile nevoi. „Cunosc părinţi care îl suprasolicită pe cel mic cu o groază de activităţi extraşcolare din nevoia de a avea un copil «realizat», aşa cum nu au reuşit ei să devină, sau părinţi care sunt excesiv de cicălitori, critici şi chiar controlatori cu copilul deja mare, la o vârstă la care controlul ar trebui înlocuit cu apropierea şi îndrumarea discretă, deoarce ei au suferit din cazua lipsei de interes a propriilor părinţi şi doresc să facă pentru copilul lor ceea ce le-a lipsit”, a explicat specialistul.

6. Alimentaţia 
             Deseori părinţii au aşteptări nerealiste de la copiii lor, propriul exemplu jucând un rol important în acest sens. „Astfel, în ceea ce priveşte alimentaţia este uşor să-i spui unui copil «nu ai voie să mănânci aşa ceva» iar tu ca şi părinte să cumperi astfel de produse sau, şi mai rău, să le consumi în faţa lui. La fel este în cazul sucurilor, de multe ori în casă există sucuri ambalate, acestea se consumă zilnic, iar copiilor li se interzice consumul pe motiv că sunt pentru adulţi. În primii ani, funcţionează, însă în anii ce urmează copiii vor copia exemplul părinţilor mai ales în ceea ce priveşte obiceiruile alimentare nocive“, explică Delia Chira, medic pediatru la o clinică din Cluj-Napoca.

 7. Hiperprotecţie 
             Pentru părinţi, responsabilitatea este uriaşă şi situaţiile-„limită” se ivesc la fiecare pas, indiferent de vârsta copilului. În primii ani există tendinţa unei hiperprotecţii mai ales în ceea ce priveşte ferirea copilului de infecţii, fie că vorbim de cele respiratorii fie de altă natură (digestive, boli eruptive, etc). Psihologii recomandă ca părinţii să nu-şi sufoce copiii cu un surplus de atenţie în cele mai mici detalii ale dezvoltării. Un conflict minor pe terenul de joacă cu un alt copil trebuie lăsat să se desfăşoare natural, iar copilul trebuie să găsească resurse să-l rezolve independent. În acelaşi timp, pe măsură ce ajunge la vârsta adolescenţei, copilul trebuie să câştige cât mai mult timp în afara „cuibului” familial.
             [...] Medicul pediatru Rodica Lazăr susţine că folosirea exagerată a şerveţelelor umede este o altă greşeală pe care părinţii o fac cu bebeluşii lor. Potrivit medicilor, acest mod de igienă trebuie să fie o soluţie temporară, altfel, mai ales vara, pot apărea eczeme sau eriteme ale pielii. Fierberea apei cu care copilul face baie este o altă exagerare. ”Apa de robinet, dacă nu e galbenă ca să fie evident că nu poate fi folosită, nu mai este o problemă pentru baia copilului. Doar în primele săptămâni pielea este foarte delicată”, mai spune pediatrul bucureştean, Rodica Lazăr.
              Mai ales în lunile de iarnă, părinţii aleg să nu scoată copii la plimbare de frica îmbolnăvirilor. Trebuie precizat că, începând cu vârsta de două săptămâni (primăvara, vara şi tomana), respectiv trei săptămâni (iarna) bebeluşii trebuie scoşi la aer curat, expunereaa făcându-se progresiv, cu câte 15 minute zilnic până se ajunge în medie la 2-3 ore. În sezonul cald, copilaşii pot sta toată ziua afară, cu menţiunea că atunci când temperaturile depăşesc 28-30 de grade Celsius trebuie luate măsuri de precauţie, în intervalul orar 11.00 - 17.00 când se recomandă evitarea plimbărilor în aer liber şi folosirea întotdeauna a măsurilor de protecţie (hidratare suficientă, protejarea cu pălării, şepcuţe şi aplicarea de creme de protecţie solară cu factor 50 pe zonele de piele expuse radiaţiilor solare). Copiii mici trebuie scoşi zilnic la plimbare, indiferent de temperatură şi îmbrăcaţi corespunzător temperaturii de afară şi nu anotimpului în sine.
              [...] Există o tendinţă aproape generală de a îmbrăca copilaşii mai gros decât este necesar. Puţini părinţi ştiu că printr-o grijă excesivă în ceea ce priveşte îmbrăcămintea pot face mai mult rău decât bine. Astfel, în cazul bebeluşilor, îmbrăcarea excesivă poate duce la supraîncălzire, rezultatul fiind transpiraţia şi astfel pierderea de apă şi sare. Apar semne de deshidratare, în primul rând apariţia senzaţiei de sete, copilaşul suge (dacă este alăptat) frecvent, ceea ce o face pe mămică să considere că are lapte insuficient şi să recurgă la alimentarea cu lapte praf. Mai mult, datorită transpiraţiei acide, apar erupţii la nivelul pielii, iar pericolul de îmbolnăvire este mai mare deoarece transpiraţia răceşte corpul. Căciuliţa în casă nu ar trebui aplicată nici măcar seara, după baie, singurii pentru care se recomandă purtarea unei căciuliţe subţiri fiind prematurii cu greutate sub 3.000 de grame. "Cu cât măsurile de hiperprotecţie sunt mai accentuate cu atât copilaşul respectiv va fi mai sensibil şi mai susceptibil de a contacta diverse infecţii", susţine Delia Chira. Un copil obişnuit să-şi regleze singur temperatura corpului în funcţie de condiţiile de mediu se va îmbolnăvi mult mai rar şi se va putea bucură de iarnă, bulgări, săniuş. Din seria greşelilor de garderobă face parte şi „clasicul“ fular pe gură care face mai mult rău decât bine. În mod normal, copilaşii respiră pe nas, care este primul „filtru“ cel care încălzeşte aerul rece; aplicarea pe guriţă a unui fular nu face altceva decât să „blocheze“ respiraţia pe nas şi să o favorizeze pe cea orală, rezultatul fiind un inspir „direct“ al aerului rece care nu a apucat să fie încălzit de filtrul nazal; aşadar indiferent de temperatura de afară gura şi nasul nu trebuiesc acoperite. Un alt mit care trebuie demontat este cel al supraînfofolirii copilului bolnav, febril. „Recomandarea este de a dezbrăca copilaşul, de a-i oferi cât mai multe lichide, de a «forţa» prin aceste măsuri organismul să piardă căldură în exces. De asemenea, baia răcită progresiv este recomandată în astfel de situaţii, ajutând la scăderea temperaturii. Nu trebuie renunţat la baia/duşul zilnic atunci când copilaşii sunt bolnavi, de multe ori ajută favorabil la ameliorarea stării generale“, conchide pediatrul Delia Chira.

8. Lipsa de fermitate 
               La extrema opusă hiperprotecţiei se află lipsa de fermitate, recomandată în ultimii ani de unele cercuri de psihologi ca variantă la educaţia strictă şi ostilă. Psihologii spun că nu este recomandat ca părinţii să devină prieteni de joacă ai copilului, să facă „prostii” laolaltă cu ei şi să uite astfel de educaţie. În aceeaşi categorie intră şi făcutul tuturor „mofturilor” copilului. Lipsa de fermitate şi a unor reguli de neîncălcat îl va duce pe copil într-o zonă în care va fi tentat să ignore rigorile legale şi să nu fie dispus să dea explicaţii în faţa nimănui. Copilul, spun psihologii, trebuie să fie capabil să facă diferenţa clar între bine şi rău.

9. Alăptarea insuficientă 
               Se ştie că laptele de mamă este standardul de aur al alimentaţiei bebeluşului în primele luni de viaţă. Frecvent, proaspăta mămică renunţă la alăptare, de multe ori la presiunea anturajului şi secundar unei informări incomplete, insuficiente. 
               [...] Chiar dacă formulele de lapte praf reprezintă o alternativă pentru alimentaţia naturală, ar trebui folosite doar atunci când într-adevăr mămica se confruntă cu o secreţie inadecvată şi/sau se asociază şi alte probleme de sănătate“, explică pediatrul clujean, Delia Chira. „Probleme gastrice de la români se datorează şi laptelui praf băut în exces şi de timpuriu”, crede psihologul bucureştean Daniela Gheorghe.

10. Naşterea prin cezariană 
               Psihologul bucureştean Daniela Gheorghe este de părere că o altă greşeală este opţiunea mamelor de a naşte prin cezariană. „Mamele nu cunosc avantajele naşterii naturale pentru copiii lor. Ele nu citesc, nu se informează despre anestezie şi efectul ei asupra bebeluşului, multe mame nu se interesează de ce are nevoie copilul încă de dinainte să se nască”, mai spune psihologul. Daniela Gheorghe este de părere că obiceiul suzetei care este doar o obsesie a părinţilor şi că din punct de vedere psihologic copilul trebuie lăsat să-şi găsească singur „metodele de calmare”. O altă obsesie tipică este cea a oliţei. Potrivit specialiştilor, nu există o vârstă ideală pentru oliţă: „important este să aibă o dezvoltare motorie bună, la şase luni este prea devreme pentru oliţă, de exemplu”.

11. Transportul cu maşină fără dispozitive de siguranţă

12. Neglijarea igienei orale 
              Din păcate, este o situaţie foarte frecventă care asociată cu alimentaţia prelungită cu biberonul (peste vârsta de un an) duce la instalarea cariilor de biberon şi la alte probleme dentare. Trebuie subliniată importanţa unei igiene orale de la primii dinţişori alături de o monitorizare stomatologică periodică, prevenţia în astfel de situaţii trebuie să fie cuvântul de bază. Se recomandă spălarea pe dinţi cu periuţa şi pasta adaptată vârstei din momentul apariţiei primului dinţişor cu controale stomatologice de la vârsta de un an.

13. Informare din surse nepotrivite

14. Ore în şir în faţa calculatorului şi a televizorului 
              Apariţia posturilor de televiziune destinate copiilor a dus la creşterea semnificativă a procentului de copii dependenţi de televizor; începând de la vârste fragede (uneori chiar şi sub un an) copilaşii sunt lăsaţi cu orele la TV, mai ales că în acest interval părinţii au siguranţa că stau cuminţi şi nu le solicită atenţia. A devenit o „modă“ de a servi masa micuţilor la TV, în absenţa acestuia orice tentativă de alimentare este sortită eşecului. Prin propriul exemplu, părinţii încurajează acest comportament.

15. Plimbări în mall şi alte centre comerciale  
16. Compararea copiilor
17. Instituirea fricilor 
               Fie că vorbim despre frica de întuneric, fie despre frica de animale, insecte sau despre frica de medic sau alte personaje negative (bau-bau, „ţiganu’” etc), acestea sunt induse şi întreţinute pe părinţi şi de cei din anturajul apropiat. Mai mult, „ameninţarea” permanentă a copiilor are un rol negativ în dezvolarea acestora, deseori auzim formulări de genul: „Dacă nu eşti cuminte, te dau la ţigan”, „Dacă mai alergi, cazi şi te loveşti şi iar trebuie să mergem la doctor”, „Dacă mănânci îngheţată, faci roşu în gât şi vine tanti şi-ţi face injecţie” etc.

18. Minciunile 
                Mulţi părinţi au tendinţa de a-şi pierde răbdarea în faţa avalanşei de „de ce”-uri ale copilului şi de a-i servi gogoşi la întrebările mai sensibile, precum cele legate de jocul „de-a mama şi de-a tata“. Aici se încadrează şi răspunsurile legate de cum a venit pe lume surioara sau frăţiorul: „cu barza”. Psihologii specializaţi în pediatrie spun că este greşit ca cel mic să fie făcut complice la o minciună. Expresia „să nu-i spunem lui mami/tati…” îl obligă pe copil la minciună prin omisiune. Pe termen lung, această „strategie” educaţională îl va face nesigur, introvertit şi predispus pe adolescentul care va descoperi în timp că realitatea este diferită faţă de cea descrisă de părinţi.

19. Antibioticele 
                Era informaţiei nu pare să fie la fel de prolifică pentru unii părinţi români, care au încă o gândire ancorată în trecut, cred medicii bucureşteni. „Panica părinţilor la orice răceală mică. Fie îi îndoapă cu antibiotice, fie chiar forţează mâna medicilor. Excesul de antibiotice nu este deloc sănătos pentru dezvoltarea copilului, ficatul este afectat, iar imunitatea slăbită pe termen lung. Germenii din corpul copilului crează o oarecare rezistenţă la antibiotice“, explică medicul pediatru bucureştean Rodica Lazăr.

20. Modelele false 
               Lazăr este de părere că o altă greşeală des întâlnită în consultaţiile date la cabinetul personal se leagă şi de lucruri mai simple, dar care aduc aminte de un comportament mai mult rural. „Mă întâlnesc cu tot felul de situaţii ca la ţară. Sunt mame care iau suzeta şi o bagă în gura lor ca să o dezinfecteze şi dup-aia le-o bagă înapoi copiilor în gură. Mucoasa bucală a unui sugar este aproape sterilă, pe când microbii din gura unui adult sunt atât de mulţi. Apoi este problema alăptatului, mamele se plâng că nu înţeleg când copilul s-a săturat. Dacă după alăptat doarme 2-3 ore înseamnă că s-a săturat. Multe mame trec rapid la laptele praf crezând că este mai bine, în primele şase luni copilul are nevoie de laptele de mamă“, mai explică Lazăr.
Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluţie bună pentru educaţia micuţilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuţilor chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relaţia cu cei mici.

Citeste mai mult: adev.ro/mk0mgi
Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluţie bună pentru educaţia micuţilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuţilor chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relaţia cu cei mici.

Citeste mai mult: adev.ro/mk0mgi
Televizorul poate fi o scăpare pentru mamele ocupate care nu au timp să-şi supravegheze odraslele, dar asta nu înseamnă că este o soluţie bună pentru educaţia micuţilor, din contră. Specialiştii condamnă şi grija supradimensionată a unor mame, igiena exgerată sau înfofolirea micuţilor chiar şi atunci când nu este cazul. Cei mai buni psihologi din România enumeră câteva greşeli de care trebuie să ne ferim în relaţia cu cei mici.

Citeste mai mult: adev.ro/mk0mgi

Amintiri din viitor: Clipe fără tine

3 septembrie 2013

Zilele acestea sunt unele dintre acelea care nu se uită prea uşor. După aproape doi ani în care am fost atât de împreună, a venit vremea să învăţăm să stăm şi despărţiţi. Ce bine că gândul la momentul regăsirii face ca timpul să treacă, uneori, în zbor! Ştiu că ţi-ai fi dorit să fiu mereu lângă tine. Şi mie mi-ar fi plăcut. Acum, însă, nu înţelegi de ce trebuie să fie aşa, dar vei creşte şi vei vedea altfel lucrurile...

"Nu învaţă (puii) noii născuţi zborul perfect într-o singură zi, ci o dată îi scoate afară numai atât cât este necesar să-i scoată afară din cuib, altă dată iarăşi după ce s-au odihnit mai întâi, îi învaţă să zboare mai sus şi astfel liniştit şi încet-încet îi conduce la înălţimea care trebuie."  
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

"Cu ochii în celulare, calculatoare/ Ne uităm tot mai mult în jos şi mai puţin la soare"

30 august 2013

"...trecem
unii pe lângă alţii ca nişte roboţi
Pierdem din vedere lucruri esenţiale
În goana după bani şi dragostea dispare..."


Oare câţi trebuie să mai spună astfel de adevăruri ca să deschidem, până nu e prea târziu, ochii? 





Azi nu

31 iulie 2013

Azi nu, vă rog eu, nu. Nu mă întrebaţi de unde vin şi încotro mă îndrept. Faceţi-vă că nu mă cunoaşteţi, că nu mă vedeţi, oricum unii deja fac asta şi m-am obişnuit. Nu-mi spuneţi nimic, nu vreau să aud, nu vreau să văd, vreau să bag capul în pământ, ca struţul şi să stau aşa, muuult şi bine. Deci, nu, vă rog eu, nu!

Dacă nu ai vedea...

29 iulie 2013

(http://www.dorintilica.blogspot.ro/)      
Dorinel are 5 ani, suferă de retinopatia prematurităţii şi are nevoie de ajutorul oricui, urgent, pentru a vedea scânteia din ochii altor oameni. Şi el ar putea într-o zi să scrie un astfel de mesaj, dacă fiecare dintre noi ar dona o sumă. Indiferent cât. Mai multe detalii aici  http://www.dorintilica.blogspot.ro/p/cum-poti-ajuta.html.

Sfârşit de iunie

30 iunie 2013

Cum să faci al tău un loc în care te simţi printre străini? Unde totul şi toate sunt schimbate, iar oamenii... oamenii n-au fost nicicând mai diferiţi? Acasă e acolo unde ţi-e inima şi a mea nu e deloc aici!...

*****
23 iunie a fost o zi specială, pe care mi-am dorit-o, dar la care nu mai îndrăzneam să sper. Un alt vis devenit realitate: un spectacol fără egal, o voce inconfundabilă, o apariţie plină de eleganţă şi simplitate.

Pe surt, despre ultima lună

13 iunie 2013

Tot am zis şi-am zis c-oi zice,
Dar de zis eu n-am mai zis.
Nici n-am zis, nici n-oi mai zice,
C-am să zic, c-am zis, c-oi zice.
(frământare de limbă dintr-o cărticică pentru copii)

              Cam aşa şi eu, tot aş zice, dar n-apuc. Nu am nici vreme şi nici energie să mă aşez în faţa laptopului ca să scriu pe îndelete, aşa cum îmi place mie. S-au tot întâmplat lucruri şi se tot întâmplă, îmbătrânim şi asta spune tot. Alergăm şi suntem alergaţi, iar gândurile, senzaţiile, sentimentele se cuibăresc undeva, la cald, aşteptând momentul în care vor putea scoate capul la lumină.
              Mă bucur de ploaie fără să stau în ea şi aştept vara, fără să-mi doresc să stau la soare. Unele dorinţe s-au împlinit deja, altele sunt pe cale să devină realitate. Şi atunci, în clipele acelea când totul prinde aripi, nu pot să nu mă întreb ce-am făcut, totuşi, bun, să merit un răsfăţ oricât de mic. În curând voi reveni într-un loc pe care nu-l mai simt de mult al meu şi-n care oamenii s-au mai schimbat şi ei. E drept, mi-e dor de revederi, de povestiri, de-un timp în care ne strângeam mai mult de cinci la o masă...

Cu seninul în suflet şi amintirile de mână

15 mai 2013

Şi sunt momente şi chiar şi zile în care ţi-e dor să te plimbi hai-hui, să descoperi locuri, oameni, să stai cu faţa la soare şi să cauţi forme pe cer, să te gândeşti la nimic şi la orice, să-ţi umbli desculţ/ă prin inimă, prin minte, prin suflet... Apoi să iei o gură de apă rece şi să faci un popas la umbra unui pom. Căci, nu-i aşa, cine ştie câte îţi poate povesti şi câte ai putea afla din rădăcinile sale, sau din flori, sau din vântul ce-l răcoreşte agale... Iar când te întorci în locuri în care n-ai mai fost de mult sau, poate, niciodată, brusc aducerile-aminte au parfum de salcâm, de tinereţe, de... timp!

            E ciudat şi frumos totodată când te gândeşti câte poate păstra omul în adâncuri şi cât de multe încă poate aduna! Şi ce paradox: oricât de multe ai reuşi să cuprinzi, ajungi să-ţi dai seama că sigur mai e ceva de scos de iveală, de pus pe rană sau ca zâmbet pe chip.

"Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamnne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!" (Psalmul 103)

Copil la ţară

Nu ştii (un altfel de Hristos a înviat!)

7 mai 2013

... ce înseamnă să creşti un copil până când ai unul. Pentru că nu sunt toţi la fel şi ce a funcţionat în cazul unuia, nu e musai să fie valabil şi pentru altul. Pentru că oricât de multe ai citi, copiii nu se cresc după cărţi. Şi pentru că uneori ai nevoie (de curaj) să-ţi dai seama că îţi trebuie ajutor. Dar ar fi bine să ai şi cui să-l ceri.

Nu ştii ce înseamnă să nu mai ai fraţi/ surori/ bunici/ prieteni/ soţi/ soţii până când, din diverse motive, nu-i mai ai sau relaţiile dintre voi s-au răcit. Uneori "târziu" poate fi "prea târziu" pentru regrete, în faţa unui mormânt degeaba mai spui "Iartă-mă!" sau "Îmi pare rău!"

Nu ştii cât de mult înseamnă ploaia până când treci prin arşiţă, la fel cum nu ştii cât te pot ajuta lacrimile până când le verşi.

Nu ştii cât bine poate face un zâmbet, o vorbă bună, un sfat, o îmbrăţişare, un mesaj, un apel telefonic până când ai nevoie de ele şi nu are cine să ţi le ofere.

Nu ştii să apreciezi dragostea, sănătatea, viaţa, credinţa, rugăciunea, liniştea, răbdarea, seninul până când rămâi fără ele.

Nu ştii dacă o decizie a fost bună până te loveşti de consecinţe. Pozitive sau... nu.

Nu ştii că ai nevoie de Dumnezeu decât atunci când îţi dai seama că eşti prea mic să reuşeşti ceva mare.

Dragostea noastră

Efectul calculatorului și al televizorului asupra creierului

Sugestii pentru cei cărora viața li se pare complicată




1. Nu vă îngrijoraţi aşa de mult. Lumea nu atârnă de a primi răspunsul potrivit la întrebările vieţii. Răspunsurile vin adesea când învăţăm să le aşteptăm cu răbdare.
2. Renunţaţi la chilipiruri. Adevărul nu este o marfă. Nu vrem ceea ce este “cel mai bun”, ci ceea ce ni se potriveşte.
3. Renunţaţi să gândiţi aşa de mult. Dacă gândirea noatră ar rezolva problemele şi ar face lucrurile mai puţin complicate, nu am mai avea probleme.
4. Căutaţi frumuseţea. Frumuseţea nu ne îndeamnă să gândim, cât transformă inima într-un ascultător mai bun.
5. Luaţi o pauză – de la cât de multe lucruri puteţi.
6. Dormiţi.
7. Daţi bani. Cel puţin cineva se va bucura de acest obicei.
8. Cântaţi (lucruri frumoase). Partea creierului care cântă este mult mai legată de inimă decât partea care gândeşte.
9. Luaţi autobuzul. A funcţionat în cazul lui C. S. Lewis.
10. Intraţi într-o biserică. A funcţionat în cazul lui Kallistos Ware.
(Pr. Stephen Freeman)
(preluate de aici)

Amintiri din viitor: Astăzi, 1+ 6 nu fac 7

27 martie 2013

Şi după acest timp petrecut împreună, despre ce-aş putea să-ţi scriu? Poate despre cum a trecut vremea şi noi odată cu ea, despre cum ai crescut văzând cu ochii, de parcă n-ai fost nicicând o mână de om, despre cum adormeai imediat cum treceam pragul când ieşeam afară... despre ochii tăi mari şi luminoşi şi zâmbetul larg, cu gingiile la vedere... despre felul tău de-a pronunţa cuvintele, despre bucuria de pe chip când te lăsăm să ne ajuţi şi să ne arăţi că eşti mare şi poţi...  despre cât de curios, ambiţios şi independent eşti, dar atât de dependent de noi... dacă lumea asta n-ar fi decât o fâşie imensă de pământ, cu animale, păsări, flori şi copaci, ai străbate-o pe toată, în lung şi în lat, alergând, râzând, descoperind...


copilăreşte cu toată fiinţa ta! prea repede va trece timpul şi fără de veste vei deveni  
om mare...

O dată într-un an

Premiuuu

19 martie 2013

 Primul meu premiu în cinci ani de blogging.

1. Numeşte şi mulţumeşte persoanei blogului care ţi-a dat premiul.
Ioana, în sfârşit am reuşit. :D Mulţumesc pentru premiu şi pentru leapsă.

2. Scrie 11 lucruri despre tine, că dacă tot ne-am împrietenit prin intermediul blogului, trebuie să ne ştim mai bine, nu?

11 ? "Doar" atât? Pfff !

1) n-am fost, nu sunt şi nu voi fi vreodată pe Facebook;
    îmi place să 2) scriu
                        3) citesc
                        4) mă plimb
                        5) mă dau în leagăn (şi acum am scuza perfectă să fac asta :D)
                        6) călătoresc;
7) urăsc dezumanizarea, ipocrizia, indiferenţa, că timpul nu mai are răbdare, că ne pierdem adesea în lucruri fără importanţă, că renunţăm prea uşor la Dumnezeu, la prieteni, la soţi şi soţii, la părinţi/ bunici/ copii, la valori şi principii…
8) există un singur loc în lumea asta unde îmi reîncarc (de fiecare dată când ajung acolo) bateriile, unde mă adun şi mă simt acasă, iar acest loc nu e acasă;
9) există un singur om care-mi pune în faţă, ca într-o oglindă, toate defectele, toate calităţile şi toate strădaniile, îl cheamă Matei şi în curând va împlini un an şi jumătate;
10) am cel mai bun antrenor de fitness, aerobic şi alte sporturi laolaltă şi l-am amintit mai sus :)) ;
11) visez la un balansoar şi-o căsuţă la ţară.

3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi :

1. De ce scrii pe blog?
     De ce să nu scriu, dacă tot l-am făcut ? :p Scriu pentru că nu pot trăi/ face altfel.

2. Dacă ai blog cu temă, postările tale respectă strict tema enunţată?
      Nu am un blog cu temă, aşa că aici am scăpat ieftin. :D
3. Câte bloguri ai, și dacă ai mai multe, care sunt motivele pentru care le-ai ”separat”?
     Am două bloguri, unul pentru fotografii şi altul pentru cuvinte. Mi s-a părut că unele dintre imaginile surprinse de mine îşi merită locul lor.

4. Clasica ”unde te vezi peste 5 ani”
       Tot prin Bucureşti, cu un copil care se va pregăti să meargă la şcoală, probabil că unul de grădi şi poate că altul va fi pe drum (cine ştie ? eu sigur nu, dar nici nu-mi displace ideea), cu un job (habar n-am care, dar sigur nu în domeniul în care mi-ar plăcea).

5. Îţi plac lepşele? De ce?
     Da, pentru că sunt haioase şi îmi pun mintea la contribuţie (cum ar fi asta, pentru care a trebuit să concep alte 11 intrebări).

6. Cât de mult din tine expui de fapt pe blog?
    Nu atât de mult cât să transform blogul într-un jurnal, dar nici atât de puţin încât să fie impersonal.

7. Ce calităţi cauţi la autor atunci când te decizi să urmăreşti blogul cuiva?
     Mă interesează conţinutul, nu neapărat autorul sau autoarea.

8. Cum priveşti din punct de vedere calitativ informaţiile de pe alte bloguri? Le consideri serioase, le preiei ca atare, le mai verifici cu alte surse?
      Dacă sunt bloguri tematice, sigur mai verific informaţia cel puţin din încă două surse. Dacă sunt bloguri personale, le iau ca atare, cum să mă îndoiesc de experienţele şi sentimentele cuiva ?

9. Cum vă place să vă petreceţi timpul liber, în ideea că îl aveţi?
     În funcţie de ora la care am puţin timp liber, fie stau pe net, fie citesc o carte, ascult muzică sau stau, pur şi simplu.

10. Cum vă relaxați în general?
     În general ? Am cam uitat cum e cu generalul ăsta. :)) Cam cum am scris mai sus. Sau la o cumpărătură, două şi cinci minute de masaj pe scaunele minune din hipermarketuri. :p
     
11. V-aţi lua un animal de casă (dacă nu cumva aveţi deja unul). Ce fel de animal şi de ce?
       Nu am şi nu mi-aş lua. Îmi plac animalele, dar consider că locul lor este într-o curte, nu într-o cutie de chibrituri.
      
       Cele 11 ale mele:
1. Nume, prenume, oraşul de baştină şi cel în care locuiţi acum
2. De cât timp aveţi blog şi ce v-a determinat să vă faceţi unul ?
3. Ce loc ocupă blogul printre priorităţile dvs. ?
4. Aveţi regrete şi dacă da şi se poate şti, care este cel mai mare de până acum ?
5. Care a fost cea mai mare provocare cu care v-aţi confruntat ?
6. Dar cea mai mare dezamăgire ?
7. Ce valori vreţi să-i/le transmiteţi copilului/copiilor sau i-aţi/ le-aţi transmis deja ?
8. Există ceva la care nu aţi putea renunţa vreodată ?
9. Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie ?
10. Dar cel mai drag chip ?
11. Care este ultima carte citită şi cea mai faină învăţătură pe care aţi desprins-o din cărţi ?

4. Nominalizează 9 blogăriţe pe care le admiri şi care au mai puţin de 200 de followers şi premiază-le .

Admir mai mult de 9 blogăriţe şi asta nu ţine de numărul de followers, însă unele nu au mai dat de mult vreun semn pe blog. Aşa că blogăriţele mele sunt :

Adelina
D-na Gina
Ema
Letiţia
Liliana
Maria Mirabela
Sandrina
Simona
Tina

5. Anunţă-le de acest aspect pe pagina lor   

Ia-mă încetişor…



Dacă aş fi avut un frate

Dincolo de cuvinte

Efectele micului ecran asupra minţii copilului (I)

5 martie 2013

foto: Internet
"          În urmă cu cinci ani am cunoscut un tânăr american care mi-a fost coleg la un curs de specializare pe care l-am urmat în străinătate. Împrietenindu-ne, am petrecut mult timp împreună povestind despre viaţa noastră de până atunci. Cel mai mult m-a impresionat viaţa fratelui său, Michael, asupra căreia reveneam adesea în discuţiile noastre.Voi reproduce pe scurt povestea lui Michael, renunţând la dialogurile care s-au purtat atunci între mine şi prietenul meu John, pentru a scurta povestirea.
             Când avea 10 ani – povestea el -părinţii lor s-au despărţit. El a rămas cu tatăl lui, iar fratele său,care avea atunci numai 2 ani, a fost luat de mama sa. Însă mamei sale nu îi mai rămanea aproape deloc timp să se ocupe de el, căci îşi petrecea întreaga zi la serviciu, şi astfel a fost nevoită să angajeze o bonă care să stea cu Michael. Aceasta însă îl lăsa pe fratele lui John să stea ceasuri întregi în faţa televizorului.Aceasta era o activitate care lui îi făcea foarte mare plăcere, iar bonei îi convenea, neavând astfel deloc de furcă cu el. Mama cunoştea aceasta, însă era multumiţă, crezând că astfel el va învăţa o mulţime de lucruri, pe care nimeni altcineva nu ar avea timpul să i le spună. Michael devenea însă din ce în ce mai agitat şi obraznic cu toţi cei din jur, inclusiv cu mama sa. Ea nu putea să-i refuze nici o plăcere, ca o compensaţie la timpul pe care nu putea să i-l acorde. Michael era un copil inteligent, astfel că în primii ani de şcoală se părea că nu va avea probleme la învăţătură. Dar încă de pe atunci se observa la el o anumită hiperactivitate şi neatenţie.
             Mai târziu aceste fenomene s-au accentuat. După clasa a IV-a a început să înveţe din ce în ce mai prost, devenind un elev problemă. Nu putea sta locului, nu se putea concentra la ore, era permanent distrat, extrem de irascibil şi certăreţ, deşi avea un suflet foarte bun. Mama a început să-l ducă la doctori, pentru ca în final să constate că suferă de ADHD (deficit de atenţie cu hiperactivitate). Pentru ca să poată sta liniştit în clasă, lui Michael i s-a dat să ia ritalin, un sedativ care se administrează foarte multor copii în America. Acasă era destul de liniştit când se uita la televizor sau când se juca pe calcu lator, dar în rest avea un comportament imposibil. Mai cu seamă când nu i se făcea pe plac devenea extrem de irascibil şi agresiv. După televizor au urmat jocurile pe calculator, care îi ocupau cea mai mare parte a timpului liber, iar apoi Internetul. Cum venea de la şcoală, se aşeza la calculator, uitand chiar şi să mai mănânce. Doctorii au insistat mult pe lângă mama sa să nu-l mai lase atât de mult în faţa ecranului, însă ea nu se putea opune. Era suficient să se deschidă discutia pentru ca Michael să facă o adeverată criză de nervi şi să devină violent.
              Cu mare dificultate a reuşit să termine şcoala, prieteni nu prea avea, iar cu fetele întâmpina multe probleme, în principal din pricină că s-a îngrăşat foarte mult şi de aceea se simţea complexat. De asemenea, se pare că privitul la imagini de pe site-urile erotice de pe Internet i-a produs un dezechilibru atât psihologic, cât şi organic, căci nu mai poate întreţine relaţii sexuale normale cu o fată. Acum are 30 de ani (la începutul anului 2002) şi stă acasă. A încercat de mai multe ori să se angajeze, dar nu rezistă mai mult de câteva zile. Este extrem de neliniştit şi distrat, nu are putere să se motiveze şi să se concentreze la munca pe care o are de făcut, nu poate asculta şi îndeplini ceea ce i se spune, deşi la prima vedere pare o persoană normală. Mama sa este disperată, fiindcă îşi dă seama că nu este bun de nimic şi nu ştie ce o să facă în viaţă după ce nu o să mai fie ea. În afară de a sta pe Internet, a mânca şi a bea nu-i mai place să facă nimic altceva. Odată mi-a spus că nu-i mai vine să părăsească lumea virtuală, că lumea reală îl plictiseşte şi îl oboseşte grozav."

(din nota cărţii cu acelaşi titlu, autori Virgiliu Gheorghe, Nicoleta Criveanu,Andrei Drăgulinescu; Bucureşti: Prodromos, 2007)

Dacă iubirea ar fi de ajuns

21 februarie 2013

Într-unul din puţinele momente de respiro am dat, pe un post tv, peste un soi de documentar despre viaţa lui Celine Dion, aşa cum este ea dincolo de ceea ce vedem noi. Şi uite aşa mi-am amintit că oameni frumoşi există, dar trebuie să vrem să-i observăm şi să luăm aminte la ei. Apoi mi s-a dat peste suflet cu una dintre cele mai frumoase melodii şi n-am putut să nu mă întreb: de ce dragostea nu e suficientă pentru a face lumea asta mai bună? Răspunsul n-a întârziat să apară, strecurat în finalul unui articol care m-a înfiorat:

"Răspunsul cred eu este unul singur: oamenii nu vor să colaboreze.

Dacă un singur om începe să colaboreze cu Dumnezeu atunci mii de oameni în jurul lui se folosesc. Altfel spus: dacă un om acceptă să colaboreze cu Dumnezeu atunci mulți alții în jurul lui vor simți roadele colaborării.

Dumnezeu lucrează adesea prin oameni. Iată de ce refuzul unuia înseamnă suferința altora."


La bună revedere

19 februarie 2013

Am revenit. Cu o revizie tehnică, de-asta nici nu mai am blogroll. Nu ştiu cât va dura, nu ştiu dacă voi constata că a meritat să anulez ştergerea blogului. Deocamdată am schimbat linkul şi am rămas doar eu, fără camille, fără armand.

Eu, cu dor de vară şi de mine însămi.


 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS