Cu ce rămâi?

15 martie 2012

Cui să-i spui şi cine să-nţeleagă? Uneori, nu ai cui, nu are cine. Şi tot ce poţi să faci e să le strângi pe toate într-un colţ de suflet: neputinţele, nerăbdările, plânsetele înnăbuşite, îmbrăţişările pe care nu le dai şi cele pe care nu le primeşti, disperările, renunţările, impresiile acelea că tu nu poţi, tu nu eşti în stare, ţie nu-ţi iese nimic aşa cum ar trebui, nemulţumirile, frustrările, instinctul acela pe care ar trebui să-l asculţi, dar nu ai cum, neîncrederea şi câte şi mai câte. Să le strângi pentru ca într-o bună zi să reuşeşti să faci ceva cu ele, să le transformi în ceea ce ar fi trebuit să fie de la bun început. Să nu renunţi la ceea ce îţi place să faci, să-ţi păstrezi măcar o fărâmă de timp pentru tine, pentru dorinţele, visele, pasiunile tale... Şi, mai presus de orice, să nu renunţi să fii tu. Pentru că în clipa aceea nimic nu mai e cum ai vrea să fie... se prăbuşesc toate precum piesele de domino şi oricât ai vrea să reclădeşti ce-a fost, nu mai are cum să fie la fel... nimic, nici măcar primăvara asta care întârzie, dar despre care ştii că va veni... când toate certitudinile tale nu sunt decât apă de ploaie, când tot ce ai vrea să spui ţi se aşează de-a curmezişul pentru că priveşti la celălalt şi ştii că nu i-ar plăcea să audă ce ai de zis, ce ai strâns în tine atâta timp... să nu răneşti, să nu plictiseşti, să nu te vaiţi, să nu te gândeşti doar la tine... şi totuşi... cui să-i spui şi cine să-nţeleagă? Până la urmă, toate trec, e legea firii... important e cu ce rămâi...

Deci, cu ce rămâi din toate zilele, experienţele, frământările, visele?

5 comentarii:

Ioana spunea...

Oh Doamne, imi vine sa plang cand ma gandesc la intrebarea ta. Desi raspunsul e evident, la mine: raman cu copilul (centrul si sensul universului). Wow, ce platitudini comit :D.

Crengu spunea...

Ioana, daca-ti vine sa plangi, insamna ca mi-am atins scopul, acela de a misca ceva in suflete. Si raspunsul tau nu mi se pare o platitudine, ci un mare adevar. Pt ca, dincolo de toate, cine are copii, ramane cu ei.

INCERTITUDINI spunea...

Crenguța,
Subiectul este vast, complicat și..universal.
Cred că , deja, ți-ai dat singură niște răspunsuri- rămâi tu însăți! Este cel mai important!
De ce să nu plângi? plânsul este tratamentul cel mai purificator( am forțat, dându0i grad de comparație).
Fă-te frumoasă, schimbă ceva, neapărat, iubește-ți copiii, privește copăcelul din fața ferestrei sau de dincolo de casa ta, plimbă-te când ai vreme!
Adesea, soluțiile vin de la sine! Tocmai când le aștepți cel mai puțin.
Îți țin pumnii!

alexander spunea...

mereu m-a surprins la tine puterea lucrurilor spuse simplu, nu simplist.

Crengu spunea...

@Incertitudini-Recitind ce-am scris, imi dau seama ca am dat, poate fara sa vreau, raspunsuri. Multumesc pentru tot!

@alexander-E prima data cand imi spui asta si venind de la tine, inseamna mult. :)

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS