Când alegi să creşti dragostea

21 noiembrie 2011

I-am cunoscut cu aproape trei ani în urmă. Frumoşi cât n-ar putea încăpea în cuvinte. Gingaşi, cu simţul umorului şi cu un respect unul pentru altul cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Îi despart, ca vârstă, câţiva ani, dar îi unesc atât de multe. Mai exact, tot ce se putea întâmpla în peste şase decenii de căsnicie. Ea avea doar 16 ani când s-au luat, astăzi ce fată mai face acest pas la o vârstă atât de fragedă? Averea lor? Copiii, nepoţii şi strănepoţii. Cel mai mic împlineşte în curând două luni. Şi l-au aşteptat cu atâta drag... I-am văzut mângâind pântecul în care creştea, bucurându-se de fiecare mişcare a piticului, rugându-se pentru sănătatea lui şi a lor, bineînţeles. Să mai trăiască măcar să-l vadă! E greu să descrii ce-au putut simţi când în sfârşit l-au cunoscut. Chiar dacă timpul nu i-a iertat şi sănătatea li s-a şubrezit, chiar dacă el uneori nu mai recunoaşte chipuri dragi, în ziua aceea, când şi-au ţinut strănepotul în braţe, au întinerit. Şi fără-ndoială şi-au amintit cum au fost ei pe când le erau copiii mici.

Într-o lume în care totul se petrece în viteză, în care oamenii nu mai au răbdare, nu mai ştiu de dragoste, de prietenie, de respect pentru semeni, ei sunt cu totul ieşiţi din tipare. Nu s-au certat niciodată, că doar nu pentru asta s-au luat. Iar lui, pentru o vorbă nepotrivită pe care i-a spus-o ei la un moment dat, şi acum îi pare rău. Sunt gesturi mărunte, priviri care nu mai ascund văpăi de altădată, sunt şoapte pe care doar ei le ştiu şi o iubire precum vinul: pe măsură ce-au trecut anii, a devenit tot mai aromată.


... în urmă cu nici trei ani am redevenit nepoată şi am început să învăţ că dragostea nu se naşte adevărată, ea devine adevărată dacă tu alegi să o creşti. Cu blândeţe, cu devotament, cu sacrificiu, cu zâmbet, cu speranţă, dar mai ales cu credinţă!

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pfoooaiiiii
Mi s-a facut pielea de gaina...

Raluca Nicula spunea...

ce frumos!

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS