Când alegi să creşti dragostea

21 noiembrie 2011

I-am cunoscut cu aproape trei ani în urmă. Frumoşi cât n-ar putea încăpea în cuvinte. Gingaşi, cu simţul umorului şi cu un respect unul pentru altul cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Îi despart, ca vârstă, câţiva ani, dar îi unesc atât de multe. Mai exact, tot ce se putea întâmpla în peste şase decenii de căsnicie. Ea avea doar 16 ani când s-au luat, astăzi ce fată mai face acest pas la o vârstă atât de fragedă? Averea lor? Copiii, nepoţii şi strănepoţii. Cel mai mic împlineşte în curând două luni. Şi l-au aşteptat cu atâta drag... I-am văzut mângâind pântecul în care creştea, bucurându-se de fiecare mişcare a piticului, rugându-se pentru sănătatea lui şi a lor, bineînţeles. Să mai trăiască măcar să-l vadă! E greu să descrii ce-au putut simţi când în sfârşit l-au cunoscut. Chiar dacă timpul nu i-a iertat şi sănătatea li s-a şubrezit, chiar dacă el uneori nu mai recunoaşte chipuri dragi, în ziua aceea, când şi-au ţinut strănepotul în braţe, au întinerit. Şi fără-ndoială şi-au amintit cum au fost ei pe când le erau copiii mici.

Într-o lume în care totul se petrece în viteză, în care oamenii nu mai au răbdare, nu mai ştiu de dragoste, de prietenie, de respect pentru semeni, ei sunt cu totul ieşiţi din tipare. Nu s-au certat niciodată, că doar nu pentru asta s-au luat. Iar lui, pentru o vorbă nepotrivită pe care i-a spus-o ei la un moment dat, şi acum îi pare rău. Sunt gesturi mărunte, priviri care nu mai ascund văpăi de altădată, sunt şoapte pe care doar ei le ştiu şi o iubire precum vinul: pe măsură ce-au trecut anii, a devenit tot mai aromată.


... în urmă cu nici trei ani am redevenit nepoată şi am început să învăţ că dragostea nu se naşte adevărată, ea devine adevărată dacă tu alegi să o creşti. Cu blândeţe, cu devotament, cu sacrificiu, cu zâmbet, cu speranţă, dar mai ales cu credinţă!

La mulţi ani Mateilor din lumea întreagă!

K-boom!!!

12 noiembrie 2011

Pentru că îmi place cum e realizat videoclipul, pentru că nu doar o dată am simţit nevoia să arunc cu multe în aer, pentru acei lupi despre care vorbeam cu Sandrina... care ar vrea de multe ori să urle de atâta cer amar, a respiro, a eliberare, dar mai ales a... regăsire!

În fond, e vorba doar despre alegeri

E multă mirare încă şi o continuă şlefuire de suflete. Iar timpul... el deja nu mai trece, parcă ştie numai să zboare, încât aş vrea să-i pun frâu şi să-l rog să-mi mai lase o clipă, o secundă... E atât de multă minune în toate încât nu am cum să nu mă întreb cât de vrednică sunt...

Dar oamenii... ei nu se gândesc să ofere, aşteaptă doar să li se dea. Oamenii... nu ştiu să aibă răbdare, iar de făcut nici nu se pune problema. Nu ştiu dacă trecerea vremii, dacă progresul tehnologic sau faimoasa criză economică i-a făcut aşa, dar oamenii sunt atât de preţioşi de la un timp, atât de... sensibili. Şi nu în sensul bun al cuvântului. Deranjaţi de cerşetori, de copii care plâng, de animale rătăcite pe străzi, de zgomotul ambulanţelor sau al maşinilor de pompieri şi lista ar putea deveni atât de lungă încât mă întreb ce i-a făcut pe oameni atât de irascibili? Când şi de ce au devenit în stare să te ucidă, uneori, doar cu o privire?

Şi viaţa e atât de scurtă... câte se pot pierde uitând să fim, să trăim, să savurăm la maxim clipele frumoase... de ce să alegem să vedem doar jumătatea goală a paharului?

Magic

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS