De ziua noastră

26 septembrie 2011

Azi nu vreau să privesc în urmă, la tot ce am trăit, azi vreau să privesc la ceea ce vom fi şi vom clădi unul la braţul celuilalt. Aşa că, te rog, ia-ţi o ciocolată caldă şi aşează-te lângă mine, în balansoar. Acum uită-te în grădină şi admiră-ne florile: sunt dintre cele care nu se vor usca vreodată, pentru că le vom uda şi le vom îngriji permanent. Uneori din umbră, cât să se simtă protejate, alteori direct, fără ascunzişuri, căci dragostea trebuie arătată, trăită. E drept, vor fi şi furtuni, va mai bate vântul, poate se vor înclina într-o parte sau alta. Dar dacă totul ar fi doar lin şi uşor, noi n-am mai creşte nicicând şi nici ele nu şi-ar mai găsi drumul spre cer. Peste ani şi ani, nici grădina nu va mai fi la fel: aceleaşi flori şi totuşi altele ne vor înmiresma clipele. Şi poate atunci, dar doar atunci, vom privi la tot ce am trăit împreună.

Dar azi, de ziua noastră, hai să privim la ce vom fi.

Isabelle Boulay - Simplement tout from Audiogram on Vimeo.

La neige au Sahara

Când omul nu are de lucru, îşi face!

21 septembrie 2011

Aşa că, dacă tot am avut timp, mi-am mutat blogul foto în contul curent, pentru că mă săturasem să fac slalom printre conturi. Da, am şi un blog foto, pe care Logatu l-a descoperit dintr-o întâmplare, deşi el nu era deloc secret. Şi ca să duc treaba până la capăt, i-am schimbat şi hăinuţele, dar şi linkul la care poate fi accesat, nu de-alta, dar am mai evoluat şi eu (sper :D) de la stadiul de Pepenel, cum îmi semnam fotografiile.

Nu am pretenţii de artist, a existat o vreme în care fotografiam destul de des şi îmi plăcea să observ eventualele progrese. Între timp, s-a cam ales praful şi de această pasiune, rar mai scot de la nastfalină aparatul de fotografiat, însă tot e bine ca nu l-am abandonat definitiv. :D

*****

În altă ordine de idei, m-am întors la citit, încerc să recuperez cât pot de prin cărţi sau reviste de genul Formula As, care mă surprinde plăcut de fiecare dată. În ceea ce priveşte televizorul, tare mă bucur că eu deţin comanda şi respectiv telecomanda, pentru că, în mare parte, când ajung în faţa lui, fac mai mult zapping. Dacă aş avea ce vedea în mod constant, cu siguranţă altfel ar sta situaţia. Am constatat, însă, că până şi posturile de ştiri se trag serios unele pe altele la indigo, iar la capitolul emisiuni, numai titluri de genul "Mireasă pentru fiul meu?", "Acces direct" sau altele asemenea spun totul. În curând mă voi întoarce la starea de dinainte, aceea de a posti de la TV! Dacă tot nu am ce să văd, măcar să nu mai pierd vremea cu el!

*****

Toamna îşi intră în drepturi încetul cu încetul. Şi nu o să vă mint, abia o aştept, cu toate schimbările ei. :)

Răsfăţ pentru suflet

13 septembrie 2011




(varianta în engleză)

How to do to make it through the night of Time,
To preserve the love throughout the days,
How to do to deserve a long-lasting love
So that one should always remember
That there was a time when you were here...

It's up to you
To be eternal or not...

The end of the world, and why,
Had you known to make yourself loved here and there,
Blacks and Blues and Reds et caetera,
You'll live as long as you are loved,
As long as a woman speaks of you,
As long as someone recalls
Your name, and nothing more,
A small flame will come out,
You' ll live as long as you are loved...

If one day someone tells you I'm dead,
Don't believe the undertaker,
Just love me a little more.
That day I'll need your love
Much more than your pain,
Much more than I do this morning.

It's up to you
If I survive or not...

The end of the world, and why,
The end of everything, of my love and of myself,
It's not in the grave that I'm going to find,
I'll live as long as I am loved,
As long as your soul sings
To brighten an instant memory of me.
A small flame will come out,
I'll live as long as you love me,
As long as you live for me...

Din 18 septembrie se pune iar pariu pe prietenie!

12 septembrie 2011

Cu părere de rău că nu voi putea fi acolo, vă anunţ că se deschide un nou sezon de muzică şi poezie. Pentru cei care nu aţi mai fost, vă garantez că merită să încercaţi, cei deja "fideli" ştiu ce au de câştigat. :)


Oficial, invitaţia arată aşa



 şi spune cam aşa:

Pariu pe Prietenie - duminică 18 septembrie 2011, ora 17:00 - Clubul Mojo - Brit Room-Maraton de folk şi poezie

Pariurile se câștigă sau se pierd, pariurile se fac din ambiție, din orgoliu, din plictiseală sau că așa e la modă. De peste doi ani, noi pariem pe cultură și câştigăm de fiecare dată.

Celor care au simţit lipsa Pariurilor pe timpul verii, le dăm numai veşti bune: pe 18 septembrie, de la ora 17:00 deschidem ediţia de toamnă - iarnă a Pariului pe Prietenie, la Clubul Mojo - Brit Room. Mansarda de la Mojo a fost total refăcută, aşa că veţi avea surpriza de a descoperi un spaţiu organizat altfel, cu mult mai încăpător şi primitor.

Cum ar putea începe Pariul pe Prietenie altfel decât în forţă printr-un maraton de folk şi poezie.

Din programul primei întâlniri:

Dan Vană - recital
Camelia Radulian - fragment din spectacolul muzical-coregrafic Rug în Octombrie
Daniel Iancu - recital
Andreea Nedelcu şi Dan Săndulescu minirecital
Sorin Poclitaru - lansarea volumului de poezii "Inimă cu un pol", iniţiativă susţinută de Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu, Cristi Corcioveanu, Walter Ghicolescu, Adrian Bezna, Vasile Mardare şi lista rămâne deschisă, pentru că surprizele nu se opresc aici.

Iar scena va rămâne deschisă până la epuizarea timpului pus la dispoziţie de Clubul Mojo - Brit Room prin intermediul gazdei noastre Mihai Paveliu, mai exact până la ora 22:30.

Organizatorii evenimentului: Clara Mărgineanu, Tatiana Ojog, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu, Ştefan Tivodar, Alex Turcu (nou partener al Pariului) şi nu în ultimul rând site-ul www.bocancul-literar.ro

Locaţia: Mojo Music Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă, fără rezervări telefonice.

"Marea" constatare

9 septembrie 2011

De ceva timp mă tot holbez la arhivă şi mă minunez. Ce mult mai scriam la început pe blog şi cum am ajuns, de la 173 de postări în 2008 la... 20 şi ceva în 2011. Şi îmi dau seama că timpul meu liber s-a distribuit, încetul cu încetul, altfel, că priorităţile au devenit altele, că am învăţat să trăiesc mai mult şi că, poate, am ajuns la concluzia că nu am chiar atât de multe de spus. Principiile îmi rămân aceleaşi, valorile la fel, cu siguranţă sunt lucruri despre care s-a întâmplat să scriu de mai multe ori, ceea ce mie-mi pare a fi semn de plafonare. Şi asta cu atât mai mult cu cât blogul nu s-a vrut a fi unul specializat, ci generalist, în care am scris cam de toate, în limita a ceea ce am considerat eu că merită atenţie.

De câteva ori am vrut să-l şterg, până la urmă l-am păstrat, deşi nu am fost niciodată convinsă că am reuşit să fac un adevărat "slalom printre cuvinte". Într-un final, nu am schimbat nimic, nici atitudini, nici mentalităţi. De fapt, mint: eu sunt cea care nu mai e la fel. Privind în urmă, recitind postări vechi, am făcut un adevărat periplu prin experienţele devenirii mele. Şi e interesant să poţi să revezi cumva drumul parcurs, să-ţi aminteşti nu atât lucruri, cât sentimente. Pentru că, de fapt, prin tot ce am scris, nu am făcut decât să redau simţăminte.

Cert e că alţii au scris şi au spus tot ce se putea cu mult înaintea mea. Numai vremurile şi actorii sunt diferiţi, însă moravurile au rămas aceleaşi. Iar asta e ceva trist, pentru că înseamnă că în ciuda progresului tehnologic şi al confortului de care beneficiem nu am evoluat nicicând, doar trăim cu iluzia. De aici înainte la ce să ne mai aşteptăm? La nimic nou. Timpul trece, proastele obiceiuri, însă, nu. Pentru că omului îi e mai uşor să critice ceea ce e în afara lui decât ceea ce e înăuntru!

O nouă toamnă, o nouă viaţă

6 septembrie 2011

Zi de vară chiar şi-n toamnă!... Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu abia aştept răcoarea de septembrie şi să văd frunzele căzând alene.

*****

Ce faci cu oamenii tipicari, care se pierd în detalii, uneori cicălitori, dornici să ştie tot (dar chiar tot), care nu se descurcă într-un loc cât de cât familiar decât după ce pun o mie de întrebări? Nesiguri pe ei, dar atât de convinşi că ei au cele mai bune soluţii şi sfaturi încât nu se lasă până nu-ţi argumentează la nesfârşit de ce e mai bine ca ei! Altfel spus, băgăcioşi până în măduva oaselor! Stresanţi sau nimic ieşit din comun? Îi rabzi sau îţi pierzi cumpătul, încercând să-i combaţi?

Eu am ajuns să cred că nu au leac şi că poţi face răbdare, dar până la un punct. Însă nu pot să nu mă întreb de ce ne e aşa greu să-i suportăm pe astfel de oameni (şi cu siguranţă mai sunt şi alte tipologii greu de răbdat) ? Felul lor de a fi e o neputinţă proprie sau slăbiciunea e a noastră, prin puţina toleranţă de care dăm dovadă? Să fie oare de vină faptul că tindem să respingem la alţii ceea ce nu ne place la noi? Cert e că unul dintre cele mai grele lucruri este tocmai acesta, să-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine.

*****

Peste puţin timp nimic nu va mai fi la fel. Nici tu, nici eu, nici noi. Vom fi chiar mai mult decât suntem acum, oferind din plin, uneori chiar din ceea ce nu avem. Dar oare nu în asta constă farmecul unei căsnicii şi al vieţii mai ales?

 
FREE BLOGGER TEMPLATE BY DESIGNER BLOGS